Doi tineri au evadat din arestul Poliţiei Vrancea. Unde au fost găsiți după două ore FOTO

62321241

Doi tineri în vârstă de 17, respectiv 22 de ani au evadat, joi seară, din arestul Poliţiei Judeţene Vrancea, dar au fost prinși după câteva ore.

Poliţiştii vrânceni au demarat căutările pe raza întregului judeţ, fiind organizate echipe de căutare. Oamenii legii au făcut apel la localnicii care pot să ofere informaţii care să conducă la depistarea lor să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie sau să sune la 112.

"Peste 200 de poliţişti şi 50 de jandarmi au fost mobilizaţi, joi seara, pentru căutarea celor doi tineri care au evadat din arestul IPJ Vrancea. Oraşul a fost închis, s-au organizat filtre în tot judeţul, fiind alertate şi judeţele limitrofe. De asemenea, la acţiunile de căutare participă şi doi câini de urmă", a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, Cătălina Murariu.

Evadati

La mai puțin de două ore de la momentul în care au evadat, cei doi au fost „depistați și imobilizați” în Focșani, în zona Pieței Moldovei.

Poliţia Judeţeană Vrancea anunțase că, joi, în jurul orei 18.30, cei doi tineri, în vârstă de 17, respectiv 22 de ani, au evadat din arestul IPJ.

Evadati

Este vorba despre George Palade, de 22 de ani, domiciliat în Panciu şi Aurel Zaharia, de 17 ani, domiciliat în comuna Năruja.

Evadati

Potrivit poliţiei, cei doi tineri se aflau în arestul IPJ Vrancea din 4 şi, respectiv, 24 ianuarie, fiind cercetaţi pentru infracţiuni de furt, fiecare în alt dosar, scrie Agerpres.

Aceştia ar fi fugit din curtea interioară a IPJ Vrancea.

 

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Prosumatorii care au investit în panouri fotovoltaice au așteptat după montarea contoarelor câteva luni sau chiar un an

Câteva luni sau chiar un an atât au avut de așteptat mulți români care au vrut să se racordeze la rețeua de energie electrică.

Fermierii români spun că nu se mai poate face agricultură fără irigaţii. Autoritățile vin deocamdată doar cu promisiuni

Fermierii români spun răspicat că nu se mai poate face agricultură, fără irigaţii. În lipsa unui sistem pus la punct de stat, la nivel naţional, cei mai mulţi dintre agricultori încearcă să facă singuri ceva, mai ales că seceta a făcut ravagii.

Cum au scăpat definitiv de gândaci locuitorii unor blocuri din București. A dispărut și mirosul neplăcut

Într-un Bucureşti care colcăie de gândaci, primăria anunță tratamente de stârpirea a acestora, pe lângă cele de combatere a ţânţarilor și căpușelor.

Recomandări
DW: ”Războiul Rusiei ajunge în România”. Germanii remarcă lentoarea autorităților de la București

Războiul Rusiei a ajuns în România și Republica Moldova, constată nemții de la Deutsche Welle, într-un articol care evidențiază și reacțiile lente ale Bucureștiului față de repetatele agresiuni moscovite. DW consideră incursiunile ruse drept deliberate.

Criza carburanților se adâncește: motorina atinge recorduri în SUA, iar în Germania trece de 2 euro pe litru

În Orientul Mijlociu, tensiunile rămân ridicate. Arabia Saudită a anunțat aseară că o conductă petrolieră importantă a fost lovită cu drone lansate din Irak.

Vreme instabilă în România până duminică seara. ANM anunță ploi torențiale și vânt puternic. HARTĂ

Meteorologii au emis o informare de intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică şi cantităţi însemnate de apă, ce vizează iniţial jumătatea de est a ţării, apoi fenomenele meteo se extind în sud-est şi local în centru şi sud, până duminică.