Grav răniţi, aceştia au fost duşi de urgenţă, la spital. Suflul exploziei a afectat încă 15 locuințe, inclusiv dintr-un bloc vecin.

Zeci de oameni au ieşit speriați în stradă, doar cu hainele de pe ei, în urma unei explozii violente care a distrus locuinţa unor vecini de la etajul 3.

După ce au oprit alimentarea cu gaz a blocului, pompierii i-au evacuat şi pe cei doi soţi a căror garsonieră a sărit în aer. Aveau arsuri pe corp, aşa că au fost duşi de urgenţă la spital.

Vecină: „Doamna am văzut că era un pic lovită şi la cot, domnul era fără cuvinte, va dați seama că s-a speriat. Uşa lui era despicată în două, a mea la fel. Vedeam patru uşi, am zis ce naiba s-au adunat toate uşile la mine, foarte mare şocul, mirosea a gaze, îmi era frică să aprind lumina, să deschid geamul, nu mai ştiam ce să fac, vă daţi seama."

Citește și
Pericol de explozie pe A3 după ce o cisternă cu GPL s-a răsturnat și a rupt parapetul. Traficul este blocat pe ambele sensuri
Pericol de explozie pe A3 după ce o cisternă cu GPL s-a răsturnat și a rupt parapetul. Traficul este blocat pe ambele sensuri

La faţa locului au fost chemaţi şi inspectorii de stat în constructii care au evaluat clădirea şi au constatat că este sigură. Aşa că oamenii au putut să se apuce de reparaţii şi curăţenie. În ajutor

le-a venit şi o echipă de la primărie.

Explozia a fost atât de puternică încât bucăţi din garsoniera avariată au fost proiectate în faţada blocului alăturat. Resturile au spart ferestrele mai multor apartamente.

Locatară: „Avem geamurile, balcoanele, toate afectate. Explozia a fost foarte... Bucăți de termopan s-au înfipt, așa, ca o suliță. Dintr-o dată toată lumea puhoi, ieşiseră primii cei de la parter.”

Vecină: „O bubuitură mare. Am crezut că a căzut tavanul sau blocul, aşa de mare a fost. Erau oameni mulţi veniţi, maşini de pompieri, au trecut prin faţă”.

Poliţiştii din Chitila au deschis un dosar de cercetare penală pentru distrugere şi vătămare corporală din culpă. Din păcate, niciunul dintre proprietarii apartamentelor nu aveau asigurare, aşa că vor fi nevoiţi să-şi recupereze pagubele în instanţă.