Doi soți din Botoșani, asistenți medicali, au intrat în greva foamei: "Am fost cei mai proşti din lume"

×
Publicitate

Doi asistenți de la Spitalul Județean Botoșani, soț și soție, au intrat în greva foamei. Amândoi au COVID-19 și au fost internați pe secția de Boli Infecțioase, deși sunt asimptomatici.

 

Alți colegi, aflați în aceeași situație, sunt la domiciliu, protestează cei doi. Direcția pentru Sănătate Publică din județ invocă normele în vigoare, însă Prefectura a cerut nu doar anchetarea cazului, ci și investigarea DSP.

 

Cei doi soţi, asistenţi la Oncologie în cadrul Spitalului Județean au fost testați pe 13 aprilie și confirmați pe 16. Inițial, au fost îndrumați către un epidemiolog care să îi monitorizeze.

Doina Grigore, asistent: "Nu ştim când ne-am infectat pentru că noi suntem asimptomatici. Am fost şi suntem asimptomatici. Am aflat de la DSP că suntem pozitivi şi ni s-a spus să luăm legătura cu un medic de la Contagioase pentru conduita terapeutică, ceea ce am şi făcut. Am primit un mesaj de la doamna doctor şi ni se spunea că ordinul prin care puteam sta la domiciliu a fost abrogat, să ne facem bagajele şi să sunăm la 112".

După câteva zile, soţii au aflat că alţi colegi, depistaţi pozitiv, nu au fost internaţi şi petrec izolarea la domiciliu.

Doina Grigore, asistent: "După câteva zile în care am încercat să demonstrez că nu am nimic şi că pot sta acasă, am aflat din grupul nostru de colegi că o parte dintre noi nu au sunat la 112, sunt bine merci acasă şi nu vine nimeni după ei şi am început să îmi pun anumite semne de întrebare despre legalitatea acelui ordin. Ne-am dat seama că am fost cei mai proşti din lume".

Cei doi au intrat în greva foamei, pentru a protesta. Cer retestarea și spun că vor chiar să revină la muncă, la Spitalul Județean, dacă rezultatele ies negative. Odată depășită perioada critică, însă, soțul - asistent-șef - vrea să demisioneze.

Florel Grigore, asistent-șef: E o meserie pe care ne-am asumat-o cu mult timp în urmă dar nu aş mai vrea această funcţie de conducere pentru că m-am simţit umilit prin această minciună care m-a adus la spital când nu era neapărat nevoie. Am intrat în greva foamei şi am început să ne plângem în stânga şi în dreapta.

Reporter: V-a băgat cineva în seamă?

Florel Grigore, asistent-șef: Medicul de gardă a încercat să ne convingă că nu este bine pentru sănătatea noastră. De ce a trebuit să fiu păcălit şi adus la spital şi să fiu închis aici când puteam să stau foarte bine izolat la domiciliu fără niciun contact?! Stăteam doar eu cu soţia şi o pisică.

Conducerea DSP Botoşani susţine că protestul celor două cadre medicale este neîndreptăţit - toate cazurile pozitive covid 19 trebuie internate.

Teodor Ferariu, director DSP Botoşani: "Decizia lor de a intra în greva foamei nu este motivată. Prin măsura asta ei consideră că au fost nedreptăţiţi, dar în momentul de faţă, prevederile legale stabilesc clar lucrurile în privinţa pacienţilor confirmaţi. Că trebuie internaţi. Ei nu trebuie să considere că au fost păcăliţi. Trebuie să considere că sunt cei care au respectat prevederile legale. Cei care nu au respectat internarea şi au rămas la domiciliu, nu exista o măsură coercitiva".

Totuși, preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă este nemulţumit de gestionarea situaţiei și de atitdunea DSP.

Dan Nechifor, prefectul Judeţului Botoşani: "Există Corpul de Control la DSP, iar ancheta este în curs de desfăşurare. Sigur vor exista şi măsuri care trebuie duse la îndeplinire. Motivele sunthaosul total vis-à-vis de evidentă şi gestionarea bolnavilor şi suspecţilor de covid".

 

Articol recomandat de sport.ro
Rusia lui Putin a primit o lovitură puternică din partea Norvegiei când credea că a câștigat războiul
Rusia lui Putin a primit o lovitură puternică din partea Norvegiei când credea că a câștigat războiul
Citește și...
Statul îi obligă pe elevi la cursuri online. Într-un singur județ sunt 11.000 de copii care nu au smartphone sau măcar curent

Guvernanții au decis ca elevii să urmeze cursurile online, dar acest lucru este imposibil pentru sute de mii de copii din toată țara. Numai în județul Botoșani există 11.000 de elevi care nu au smartphone sau chiar electricitate.

Accident grav în Prahova. Un bărbat a murit și alte 3 persoane au fost rănite

Un bărbat de 49 de ani a murit și alte trei persoane au fost rănite într-un accident petrecut în Prahova pe DN1, în dreptul localității Românești.

Reacția orădenilor cărora li se ia temperatura când urcă în autobuz. Controlorii, dotați cu termometre

De vineri, pasagerii din Oradea care circulă cu mijloacele de transport în comun sunt verificați, la îmbarcare, dacă au temperatură.

Recomandări
Răspunsul șefei UE după ce i s-a cerut să blocheze fondurile PNRR ale României din cauza „amendamentului Fritz” (Surse)

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacționat după două mari grupuri politice din UE i-au cerut să condiționarea fondurilor PNRR alocate României după scandalul Dominic Fritz.

Senatul a adoptat tacit proiectul privind cumulul pensiei-salariu. 85% din pensie, tăiată dacă lucrezi în continuare la stat

Senatul a adoptat tacit, miercuri, un proiect al Guvernului care prevede că beneficiarii pensiilor de serviciu sau militare pot continua să lucreze la stat doar dacă acceptă reducerea cu 85% a pensiei pe perioada activității.

Hotelul din Saturn unde s-au îmbolnăvit zeci de turiști fusese sancționat cu 3 zile în urmă. Neregulile nu au fost remediate

Este o vacanță de groază pentru zeci de turiști, mulți cu copii, cazați la un hotel din stațiunea Saturn. Cu toții au făcut o toxiinfecție alimentară severă. Autoritățile au activat Planul Roșu și au trimis zeci de ambulanțe la fața locului.