Doi pacienți considerați periculoși, prinși de Poliție după ce au fugit de la Săpoca. Ei erau supravegheați de un infirmier

×
Publicitate

A fost mobilizare de forţe, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în Buzău, după ce doi bărbaţi internaţi la Spitalul de Psihiatrie Săpoca au evadat. Pacienţii, consideraţi periculoşi, au fugit chiar de lângă infirmierul care îi supraveghea.

Pe urmele lor au pornit zeci de poliţişti şi jandarmi şi, la trei ore de la dispariţie, indivizii au fost găsiţi. Între timp, în cadrul instituţiei a fost începută o anchetă internă.

Alarma a fost dată chiar de infirmierul care îi avea în grijă pe cei doi pacienţi, de 23, respectiv 33 de ani. Bărbaţii, unul din Buzău, celălalt din Ialomiţa, ajutau la ridicarea gunoiului menajer de la bucătăria spitalului în momentul în care au reuşit să fugă. Indivizii au sărit gardul şi s-au făcut nevăzuţi.

Viorica Mihălascu, director Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri de Siguranţă Săpoca: „Pacienţii erau însoţiţi de un infirmier din cadrul secţiei, dar acesta nu a reuşit să prindă pe niciunul dintre ei, însă a revenit rapid în secţie şi a anunțat medicul de gardă şi a fost alertat Inspectoratul de Poliţie Buzău."

Poliţişti, jandarmi şi angajaţi ai spitalului au pornit pe urmele lor. Vestea că doi pacienţi periculoşi au evadat s-a răspândit imediat printre localnici.

Localnic: „Au scăpat doi oameni de la Săpoca, de aicea erau filtre pe la Mărăcineni. Sta poliţia pe urmele lor."

După trei ore, fugarii au fost găsiţi la şase kilometri depărtare de spital.

Comisar Gabriel Hurlup, serviciul de investigaţii criminale IPJ Buzău: „S-a reuşit identificarea celor doi fugari undeva în zona râului Slănic, fiind identificaţi şi prinşi fără probleme sau alte evenimente."

Pacienţii au fost din nou internaţi, sub supraveghere strictă. Ei au ajuns la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca la începutul lunii februarie, pentru a fi supuşi unei expertize psihiatrice după ce au comis infracţiuni.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Citește și...
61948854
Anchetă în cazul cisternei care a căzut în pârâu. Pericol de poluare

A fost pericol de explozie şi de poluare, vineri seară, în judeţul Mureş, după ce o cisternă care transporta motorină s-a răsturnat într-un pârâu.

61948910
7.000 de polițiști au protestat în fața MAI: ”Ce vedeţi aici e rezultatul guvernării proaste”

Peste 7000 de poliţişti din toată țara s-au adunat sâmbătă în fața Ministerului de Interne, la cel mai mare protest organizat în ultimii ani de sindicate.

61948713
Ora de vară 2018. Cum se schimbă ora în România, în noaptea de sâmbătă spre duminică

Ora de vară România. În dimineaţa de duminică, 25 martie, cetăţenii din UE vor da ceasurile înainte cu o oră, o schimbare reglementată de legislaţia comunitară cu scopul de a profita la maximum de programul diurn şi a economisi astfel energie.

Recomandări
Luca niculescu gettyimages 2298567182
Surse: Primele nume vehiculate pentru Guvernul Niculescu. PSD preia portofolii mari, apare Ministerul Inteligenței Artificiale

Surse politice au prezentat primele variante vehiculate pentru viitorul Guvern Niculescu, în care PSD ar putea să preia majoritatea marilor portofolii. Ca o noutate absolută, apare un minister al Inteligenței Artificiale.

Screenshot 2026 10 14 101014
Șase județe din România, premiate de Comisia Europeană. Cum a ajuns cea mai săracă regiune a țării un model de inovare

Cea mai săracă regiune a României este premiată miercuri la Bruxelles. Partea de nord-est a țării este desemnată „Regiune Europeană Antreprenorială”, pe anul 2027, pentru felul inovator în care sprijină dezvoltarea IMM-urilor.

Perchezitii diicot 1
42 de percheziții într-un dosar cu mașini de lux importate din SUA. DIICOT anchetează o grupare suspectată de fraudă vamală. FOTO

Procurorii DIICOT și polițiștii au făcut 42 de percheziții în București și în trei județe, într-un dosar privind o grupare suspectată că a folosit documente falsificate pentru a reduce taxele vamale la importul mașinilor de lux din SUA.