DNA solicită sesizarea Senatului pentru a cere urmărirea penală a ministrului pentru relaţia cu Parlamentul

×
Publicitate

Direcţia Naţională Anticorupţie solicită procurorului general sesizarea Senatului pentru a cere urmărirea penală a ministrului pentru relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie.

Ministrul este acuzat de instigare la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în perioada exercitării funcţiei ministeriale.

În același dosar, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus urmărirea penală față de suspecții:
- POP FELICIA-ELENA, directoare de cabinet a ministrului pentru Relația cu Parlamentul (MRP)
- ALEXANDRESCU MARIA, angajată în cadrul MRP, membră a comisiei de concurs
- ZAHARIA MIHAI-CORNEL, angajat în cadrul MRP, membru al comisiei de concurs,
toți sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Comunicatul DNA:

Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la efectuarea urmăririi penale și față de ILIE VIOREL are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

Ministerul pentru Relația cu Parlamentul (MPR) a organizat un concurs pentru angajarea de funcționari publici pe funcții contractuale de execuție pe perioadă nedeterminată. Cu referire la concurs, au rezultat indicii că acesta ar fi fost aranjat, astfel încât anumiți candidați agreați de conducerea ministerului (dintre care unul foarte apropiat ministrului Ilie Viorel) să ocupe funcțiile, în detrimentul altora, criteriul competenței devenind total nerelevant.

Proba scrisă a fost stabilită pentru data de 31 iulie 2017.
În acest context, în perioada 20 – 31 iulie 2017, Ilie Viorel, ministru pentru relația cu Parlamentul, cu intenție, a determinat-o pe suspecta Pop Felicia-Elena, directoare de cabinet a ministrului, să solicite membrilor comisiei de concurs Alexandrescu Maria și Zaharia Mihai-Cornel, subiectele și baremele de corectare pentru proba scrisă din data de 31 iulie 2017. La data de 28 iulie 2017, suspecții Alexandrescu Maria și Zaharia Mihai-Cornel au pus la dispoziția directoarei de cabinet subiectele și baremele de corectare aferente probei scrise, știind că respectivele informații nu erau destinate publicității și că urmează a fi dezvăluite anumitor candidați ce urmau să susțină proba scrisă. În aceeași zi, directoarea de cabinet, suspecta Pop Felicia-Elena a dat candidaților agreați subiectele și rezolvarea lor. Pe lângă faptul că aceștia au avut acces la subiectele de concurs și la rezolvarea lor, fiind vădit favorizați față de ceilalți candidați, a reieșit ca ei, potrivit înțelegerii, au și întocmit lucrările anterior examenului, iar în ziua examenului trebuia ca lucrările scrise în sala de examen să fie înlocuite cu cele ce fuseseră deja redactate acasă, de către candidații favorizați.

Mai mult, potrivit statului de funcții din schema de personal a ministerului, nu toți candidații favorizați ar fi îndeplinit condițiile de vechime pentru a ocupa posturile. În acest sens, anterior organizării concursului, ministrul Viorel Ilie a dispus modificarea statului de funcții, astfel încât să fie posibilă angajarea acestora.

Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, precum și volumele cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.
Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidența art. 305 alin 4 din C.P.P., prin urmare, persoana față de care s-a solicitat sesizarea Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Suspecților Pop Felicia-Elena, Alexandrescu Maria și Zaharia Mihai-Cornel li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală și aceștia beneficiind, raportat la stadiul anchetei penale, de prezumția de nevinovăție.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
61905785
Biserică din Bacău vandalizată: chipul Mântuitorului scrijelit și cuțit înfipt într-o icoană

Supărare mare într-o comună din Judeţul Bacău, după ce un necunoscut a vandalizat lăcaşul de cult: a răsturnat icoane, a scrijelit chipul Mântuitorului, a intrat altar şi a înfipt un cuţit într-o altă icoană de sfânt.

61905782
Un TIR încărcat cu ciment s-a răsturnat într-o curbă. La volan se afla un preot

Haos joi noapte pe un drum naţional din judeţul Vaslui. Un TIR încărcat cu ciment s-a răsturnat într-o curbă şi a blocat circulaţia rutieră pe ambele sensuri.

61905780
Macron, vizită la Muzeul Satului. Cuvintele învățate în limba română

Prima vizită oficială a preşedintelui francez Emmanuel Macron în ţară noastră s-a încheiat cu o recepţie la Palatul Cotroceni. Printre întâlnirile oficiale, liderul de la Elysee şi Prima Doamna au găsit timp să ajungă şi la Muzeul Satului din Capitală.

Recomandări
Nicusor dan luca niculescu imago0868657446h
SURSE: Nicușor Dan ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate dacă guvernul Luca Niculescu pică în Parlament

Președintele Nicușor Dan ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate dacă Luca Niculescu nu trece de votul Parlamentului, susțin surse apropiate de Administrația Prezidențială.

62533111
Ungaria abrogă legea anti-LGBTIQ+ a lui Viktor Orban, condamnată de justiția europeană. „Mai sunt multe de făcut”

Deputaţii ungari au abrogat marţi, prin vot, prevederile legii „protecţiei copilului” din 2021 împotriva comunității LGBTIQ+ adoptate în timpul fostului premier naţionalist Viktor Orban.

Nicusor dan zelenski inquam og
Reacția lui Nicușor Dan după ce Zelenski a promulgat modificările privind educația în limba maternă a românilor din Ucraina

Președintele Nicușor Dan a salutat promulgarea de către Volodimir Zelenski a modificărilor legislative privind dreptul minorităților naționale la educație în limba maternă, subliniind importanța acestora pentru păstrarea identității românilor din Ucraina.