Dîncu: Dacă Moscova nu va fi oprită acum, stabilitatea statelor din vecinătatea estică este ameninţată

62163898
Agerpres

Ministrul Apărării a declarat, luni, la baza militară de la Kogălniceanu, că Kievul şi alte mari oraşe din Ucraina au fost lovite, nedicriminatoriu, de rachetele ruseşti, iar toate aceste acţiuni inumane ne arată gravitatea situaţiei din Ucraina.

”Dacă Moscova nu va fi oprită acum, stabilitatea statelor din vecinătatea estică este ameninţată”, a precizat Dîncu, arătând că Uniunea Europeană trebuie să facă mai mult pentru creşterea rezilienţei acestor state, scrie News.ro.

Ministrul a arătat că securitatea europeană, euroatalentică şi în mod particular a celor din prima linie, inclusiv România, recesită consolidarea pe baze permanente a posturii NATO de descurajare şi apărare, în special pe Flancul de Est şi la Marea Neagră.

”România este determinată să facă mai multe, suntem hotărâţi să creştem bugetul pentru forţele armate de la 2% la 2,5%”, a spus Dîncu.

Despre situaţia din Ucraina, ministrul Apărării a afirmat că atât Kievul cât şi alte mari oraşe au fost lovite, nedicriminatoriu, de rachetele ruseşti.

”Blocuri de locuinţe, şcoli, spitale au devenit ruine. Joi noaptea, trupele ruse au atacat cea mai mare centrală nucleară din Europa, la Zaporojie, provocând un incendiu la o clădire administrativă care, din fericire, a fost stinsă. Toate aceste acţiuni inumane ne arată gravitatea situaţiei din Ucraina”, a afirmat el.

Dîncu a menţionat că ”atacurile asupra principalelor centre urbane sunt crunte şi îndreptate inclusiv împotriva civililor”.

”În mod clar, au rolul de intimidare a populaţiei, de aceea diplomaţie trebuie să redevină principalul instrument pentru rezolvarea situaţiei. Au existat până acum două runde de negocieri între delegaţiei Ucrainei şi Federaţiei Ruse. Guvernul de la Kiev a transmis că, în urma discuţiilor, nu au fost înregistrate progrese semnificative, dar a fost totuşi crearea de coloane umanitare, fiind anunţată şi a treia rundă de negocieri. Sperăm că dialogul dintre cele două părţi să continue şi să ducă la încetarea focului şi la retragrerea trupelor ruse”, a mai spus ministrul Apărării.

Potrivit ministrului, ”România a trimis Ucrainei muniţii, echipamente militare” şi a iniţiat demersuri pentru a înfiinţa în ţara noastră, cu sprijinul Comisiei Europene, un hub umanitar, care ăs permită colectarea şi transportul donaţiilor internaţionale”.

”În acelaşi timp, Guvernul nostru oferă tot sprijinul posibil pentru tot ceea ce înseamnă problema refugiaţilor din Ucraina. Sunt bineveniţi în România”, a arătat el.

”Dacă Moscova nu va fi oprită acum, stabilitatea statelor din vecinătatea estică (..) este ameninţată. Uniunea Europeană trebuie să facă mai mult pentru creşterea rezilienţei acestor state”, a spus ministrul.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62246445
România începe producția de pastile cu iod, în eventualitatea unui atac nuclear. Se iau doar în caz de urgență

România va începe producția de pastile cu iod, a anunțat ministerul Sănătății. Țara noastră are nevoie de 30 de milioane de comprimate, care vor fi distribuite ulterior primăriilor din țară.

62246446
Călătoria refugiaților ucraineni spre siguranță, în România. Corespondență tulburătoare din Vama Siret, de la Rareș Năstase

Corespondentul Știrilor PRO TV Rareș Năstase, alături de Răzvan Ispas și Dan Nițescu, se află la vama Siret de mai bine de o săptămână, de unde transmit constant cele mai noi informații despre refugiații ucraineni care vin în România.

61887905
Atac cibernetic la Rompetrol. Nu a mers serviciul Fill & Go, iar serverele au picat

„Rompetrol”, a fost victima unui atac cibernetic de amploare, declanșat duminică seară. Specialiștii români de la Directoratul Național de Securitate Cibernetică au intrat imediat în alertă.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.