DIICOT: Trei persoane, arestate preventiv pentru un transport de droguri în valoare de aproape 1,5 milioane euro

×
Publicitate

Trei persoane au fost arestate preventiv, fiind implicate în transportul pe teritoriul României a unor droguri în valoare de aproape 1,5 milioane de euro care urmau să ajungă în Norvegia, a anunţat, joi, DIICOT.

Potrivit sursei citate, pe 30 august, un inculpat a fost prins în flagrant de către procurorii din cadrul DIICOT Gorj şi ofiţerii de poliţie judiciară de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj, în timp ce transporta cu un autoturism 93.780 de comprimate ce conţin ca substanţă activă Clonazepam şi 196.770 de comprimate cu substanţa activă Alprazolam, disimulate în cinci cutii de carton, bunuri cu o valoare de piaţă de aproximativ 1.450.000 de euro. De asemenea, au fost ridicate sumele de 23.840 de euro şi 5.850 de lei, cinci telefoane mobile şi 12 cartele SIM.

droguri diicot

DIICOT precizează că Alprazolam şi Clonazepam fac parte din categoria drogurilor de risc.

droguri diicot

Procurorii au stabilit că unul dintre inculpaţi, cetăţean sârb, a introdus în România cu ajutorul unui autocamion drogurile de risc, pe care le-a transportat şi predat unui alt inculpat pe raza judeţului Timiş. Acesta din urma a fost ajutat în activitatea infracţională de cel de-al treilea inculpat care a asigurat activităţi de contra-filaj în vederea evitării descoperirii de către organele de urmărire penala.

droguri diicot

Pe 31 august, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Gorj a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor trei inculpaţi. Aceştia sunt cercetaţi pentru trafic internaţional de droguri de risc şi trafic de droguri de risc.

droguri diicot

Drogurile ar fi trebuit să ajungă în Norvegia, unde urmau să fie comercializate.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62283109
Realitate augmentată la muzeu. Este proiectul elevilor colegiului Economic "Pintea Viteazul"
Cu ajutorul realității augmentate sau prin jocul de roluri, o vizită la muzeu poate deveni mult mai interesantă. Și mai educativă!
62283097
Descoperire macabră într-un parc din Buzău. Cadavrul în descompunere al unui bărbat, găsit de un trecător
Descoperire macabră într-un parc din Buzău. Cadavrul în descompunere al unui bărbat a fost găsit, miercuri seară, într-un adăpost improvizat. Alarma a fost dată de un trecător.
62283095
Un bărbat din Iași a dat cu spray paralizant către doi câini care nu-l atacaseră. Poliția îl caută
Un bărbat din Iași este căutat de polițiști după ce a pulverizat spray iritant spre doi câini care se aflau într-o curte.