Bani negri duşi cu sacii la bancă. Cum a fost scos ilegal din țară 1 milion de euro în 3 zile

×
Publicitate

Un milion de euro în trei zile. Atât estimează anchetatorii că au reuşit să scoată ilegal din ţară mai mulţi iranieni, chinezi şi români care fac parte dintr-o bandă.

Pentru prinderea lor au fost organizate zeci de percheziţii, iar 11 suspecţi au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov. Cu toţii sunt acuzaţi de evaziune fiscală şi spălare de bani pentru că se foloseau de casele de schimb valutar pe care le deţineau în Bucureşti şi Constanţa pentru a trimite în China bani negri, obţinuţi într-un centru comercial de la marginea Capitalei.

spalare de bani, infractiune, perchezitii, valuta, casa valutara, dragonul rosu,

Locul unde ani de-a rândul inspectorii antifraudă şi poliţiştii de la economic au făcut zeci de percheziţii este complexul comercial de la marginea Bucureştiului, unde predomină vânzarea de marfă adusă din Asia. Amenzile date periodic şi suspendarea activităţilor unor magazine pentru că nu aveau case de marcat nu au împiedicat însă dezvoltarea zonei comerciale. Aceasta s-a extins de o hală la peste 5000 de magazine şi tot atât de multe spaţii de birouri şi locuri de parcare.

spalare de bani, infractiune, perchezitii, valuta, casa valutara, dragonul rosu,

Înfiinţat în 2003, complexul a devenit între timp un colos care aprovizionează 80 la sută dintre magazinele de haine din ţară. În acelaşi timp autorităţile au suspiciuni că acesta ar fi şi un leagăn al evaziunii fiscale. De aici spun poliţiştii, ar pleca zilnic către China sute de mii de euro. Numai în 2015, de exemplu suma a trecut de 100 de milioane de euro. Banii negrii erau duşi cu sacii la bancă şi transferaţi, cu acte false, în conturi din China, în numele unor societăţi fantomă.

spalare de bani, infractiune, perchezitii, valuta, casa valutara, dragonul rosu,

Cetăţenii chinezi ar fi reuşit să facă rost ilegal de valută de la nişte iranieni, reţinuţi marți seară de poliţiştii din Ilfov. Aceştia din urmă, patroni de case de schimb valutar, ar fi schimbat la negru sume uriaşe pe care nu le-au înregistrat. Luau lei şi le ofereau asiaticilor euro sau dolari.

Roxana Vasile, purtător de Cuvânt IPJ Ilfov: "Leii astfel obţinuţi erau trimişi către o altă grupare din Constanţa care de asemenea erau schimbaţi ilegal în valută fiind astfel eludate taxele către bugetul de stat."

spalare de bani, infractiune, perchezitii, valuta, casa valutara, dragonul rosu,

Din această grupare făcea parte, potrivit anchetatorilor şi iranianul găsit împuşcat anul trecut în Voluntari. Patron de casă de schimb, acesta ar fi fost jefuit de 80.000 de euro şi ucis de un rival în afaceri.

Peste un milion de euro au găsit poliţiştii în casele de schimb valutar din Bucureşti şi Constanţa iar banii au fost încasaţi doar în ultimele trei zile.

spalare de bani, infractiune, perchezitii, valuta, casa valutara, dragonul rosu,

Din câştigurile ilegale, suspecţii şi-ar fi cumpărat maşini scumpe şi şi-au construit vile cu lift.

spalare de bani, infractiune, perchezitii, valuta, casa valutara, dragonul rosu,

Potrivit anchetatorilor membrii grupării deţineau maşini de lux, cu care ar fi transportat banii obţinuţi din schimburi valutare ilegale, între Bucureşti şi Constanţa. 6 dintre bolizi au fost confiscaţi de anchetatori pentru recuperarea prejudiciului.

Complexul comercial unde începea afacerea ilegală are un istoric bogat în controale şi amenzi. Acum trei luni, inspectorii ANAF au găsit din nou nereguli la 100 de firme care nu aveau case de marcat şi vindeau marfă fără documente. Responsabilii au primit amenzi de peste 1 milion de lei. Chiar şi aşa activtiatea continuă nestingherită şi chiar se extinde.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
61909265
Şi-a băgat bebeluşul într-un sac şi l-a aruncat în pârâu. Cum a fost salvat

Ca printr-o minune, un nou-născut din Maramureş a supravieţuit după ce mama lui l-a aruncat în albia unui pârâu, băgat într-un sac.

61909264
Misiune dramatică în Marea Neagră. Cum au fost salvați cei 157 de migranți

S-au derulat momente dramatice în largul Marii Negre la aproape 70 de kilometri de portul Midia. O barcă pe care se înghesuiau înspăimântaţi 157 de migranţi a fost în pericol să se scufunde.

61909263
O hală de prelucrare a lemnului, distrusă de flăcări, în Argeș

Un incendiu puternic, izbucnit marţi seară, a distrus în totalitate o hală în care se prelucra lemn situată în localitatea Lăpuşani din judeţul Argeş.

Recomandări
Shutterstock 2669428289
Lider liberal: PSD și puciștii din PNL „își trimit bezele”. Cine este „ministrul catastrofă” scos la înaintare

Vicepreședintele PNL Alexandru Muraru spune că PSD și puciștii liberali „își trimit bezele”, în condițiile în care social-democrații vor la guvernare, dar au nevoie și de un „paravan”, un alt partid care să le „deconteze furăciunile”.

Shutterstock 2678344565
Inimile de români bat, la propriu, pentru străini. România a ajuns să exporte inimi, pentru că nu are cui să le transplanteze

Dacă începutul anului în ceea ce priveşte numărul de operaţii de transplant de inimă a fost promiţător, în lunile care au urmat numărul acestor operaţii a scăzut, a declarat pentru Cotidianul Prof. Univ. Dr. Habil. Horaţiu Moldovan. 

Vlcsnap 2026 10 11 07h44m42s374
Peste 75.000 de credincioși stau o zi la coadă ca să ajungă la Sf. Parascheva. Rugăciunea unui copil: „Să trăiesc cu familia”

A fost încă o noapte de rugăciune la Catedrala Mitropolitană din Iași. Zeci de mii de credincioși continuă să aștepte chiar și 12 ore pentru a ajunge la racla cu moaștele Sfintei Parascheva.