Decorațiunile de Crăciun care i-au revoltat pe bucureșteni. „Am fost cam dezamăgit”

×
Publicitate

Joi seară, Bucureștiul a îmbrăcat și el haine de sărbătoare. În tot orașul s-au aprins mii de globuri și luminițe colorate. Însă tema principală a instalațiilor luminoase i-a împărțit în două tabere pe locuitorii Capitalei.

Sute de ornamente au forma unor mingi de fotbal sau cupe. Oficialii vor să marcheze, astfel, campionatul European de Fotbal, ce se va desfășura la anul și în București, dar nu toată lumea este fericită.

Primii vizitatori care au ajuns la Târgul de Crăciun din Piaţa Constituţiei au intrat repede în atmosfera de sărbătoare. Printre căsuţe mirosea îmbietor a tot felul de bunătăţi.

Fată: "E bine, iar vremea este foarte bună pentru perioada asta. Totul este frumos."

Căsuţele sunt atracţia principală a târgului. Şi nu modul în care au fost decorate ci mai degrabă ce se afla în ele. Mâncăruri tradiţionale ori vestite în toată lumea, dulciuri de casă şi băuturi fierbinţi. Bune şi acum, dar perfecte pentru zilele mai friguroase din decembrie.

Bărbat: Cred că e vin fiert. Vin fiert. Da!
Reporter: Cum este până acum la Târgul de Crăciun?
Bărbat: E fantastic, foarte drăguţ, călduros, e prima zi aici.

Comerciantă: "Plăcinte tradiţionale, făcute de mama acasă. Sunt făcute după reţetele bunicii, vechi de 100 de ani. Plăcinta boierească cu brânză dulce, sărată, măr, dovleac, găluşte cu prune, doboş."

Şi nu doar atât. Pe lângă bradul înalt de peste 30 de metri, copiii vor avea parte la târgul de Crăciun din Piaţa Constituţiei şi de alte atracţii, cum ar fi de exemplu caruselele, dar şi de un pationar. Iar pe 13 decembrie, copiii îl vor putea întâlni aici şi pe Moş Crăciun dar şi pe elfii săi, cărora le vor putea spune toate dorinţele lor. Iar de Crăciun vor găsi sub brad cadourile mult dorite.

Şi marile bulevarde din Capitala au fost pregătite pentru sărbători. Cu mingi, montate pe post de felinare festive. Oficial, Bucureştiul este oraş gazdă pentru Campionatul European de Fotbal 2020.

Băiat: "Nu cred că sunt folositoare pentru noi, pentru oraş. Chiar m-am şi mirat când am văzut mingile de fotbal, ca să nu mai spun că România nu ştim dacă se va califica sau nu şi da, am cam fost dezamăgit."

Femeie: "Nu cred că este pentru toată lumea potrivit, dar mă rog."

Microbiştii au însă de ce să fie fericiţi.

Până sâmbătă, trofeul campionatului UEFA Euro 2020 va fi expus în Piaţa Constituţiei din Capitală pentru toţi cei care vor vrea să se pozeze cu el. De sâmbătă încolo, trofeul va fi înlocuit cu mingea oficială a campionatului.

Târgul poate fi vizitat până pe 26 decembrie.

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62095287
Imaginile șocante cu oile care agonizau pe nava din Portul Midia au ajuns în PE

Iar tratamentul la care sunt supuse bietele animale este înfiorător. Sunt lovite cu bâtele, pentru a urca pe nava și odată încărcate sunt din nou maltratate.

62095045
Riscurile la care se expun adolescenții care nu fac mișcare. Este afectată și sănătatea emoțională

Aproximativ 80% dintre adolescenții români nu fac suficientă mișcare, iar asta le pune în pericol sănătatea fizică, dar și pe cea emoțională, arată un studiu al Organizatiei Mondiale a Sănătății.

62095283
Canalizările din România, în stare deplorabilă. Ce obiecte aruncă românii

Mii de tone de gunoaie plutesc în rețeaua de canalizare a oraşelor, pentru că mulți români aruncă acolo tot ce e murdar sau le prisosește, de la cutii și PET-uri, până la skiuri și piese de mobilier.

Recomandări
Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
PNL semnează astăzi acordul cu Luca Niculescu. Condițiile liberalilor pentru susţinerea pe o perioadă „limitată”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, ar urma să semneze, duminică după-amiază, cu premierul desemnat Luca Niculescu, un acord de susţinere în care acesta se va angaja să păstreze ţintele de deficit asumate de România.

Incendiu is
Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură după explozia unui transformator la CET : „Au ars instalații pe partea electrică”

Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură, după ce un incendiu a izbucnit sâmbătă la Centrala Electrică de Termoficare. Un transformator a explodat, iar instalațiile au fost oprite complet. 15 angajați se aflau în clădire. Din fericire, nu sunt victime.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.