De ce nu a fost doborâtă drona căzută în județul Tulcea. Șeful Armatei: Nu a intrat în raza sistemului de apărare

62591124

Drona căzută în urmă cu două nopţi în judeţul Tulcea nu a fost combătută întrucât nu a intrat în raza sistemului de apărare, a declarat șeful Statului Major al Apărării Naţionale, general Gheorghiţă Vlad, joi, în Poligonul Cincu.

 

„Este un dispozitiv de luptă organizat în acea zonă. În poziţia de tragere respectivă, pe direcţia respectivă nu a fost nicio ameninţare. Am spus şi o repet, ca de fiecare dată, avem o suprafaţă foarte mare de acoperit din punct de vedere al apărării antiaeriene. Drept urmare, ne concentrăm pentru protecţia zonelor populate. Acesta este şi motivul pentru care drona respectivă nu a intrat în raza de acţiune a sistemului de combatere şi, drept urmare, nu a putut fi combătută. Nu s-a pus problema nici o secundă pentru a fi combătută pentru că nu a intrat în raza de acţiune a acelui sistem", a declarat presei şeful Statului Major al Apărării Naţionale, general Gheorghiţă Vlad, joi, în Poligonul Cincu.

Potrivit acestuia, legislaţia actuală permite descentralizarea deciziei de combatere a unei eventuale ţinte aeriene, până la nivel de comandant de piesă.

„Deci dacă era cazul, acea ţintă era combătută. A căzut la o distanţă suficient de mare, astfel încât să nu poată fi combătută de sistemul antiaerian respectiv", a mai menţionat generalul Gheorghiţă Vlad.

Un mesaj RO-ALERT a fost transmis marţi dimineaţa locuitorilor din zona de nord a judeţului Tulcea prin care erau informaţi despre posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian, pe fondul războiului din Ucraina, un apel la 112 anunţând că în apropiere de Grindu ar fi căzut un astfel de obiect.

Reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale (MApN), ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean şi ai Serviciului Român de Informaţii au verificat, marţi dimineaţă, locul unde a căzut una dintre dronele folosite de Rusia în războiul declanşat în Ucraina.

MApN a informat marţi, într-un comunicat de presă, că în noaptea precedentă radarele României au semnalat prezenţa unor grupuri de drone în zona adiacentă spaţiului aerian naţional, ceea ce a determinat activarea preventivă a sistemelor de apărare antiaeriană.

„Condiţiile meteo din zona de sud-est a ţării nu au permis decolarea aeronavelor din serviciul de luptă Poliţie Aeriană. La ora 01:09, MApN a fost informat despre impactul cu solul al unui vehicul aerian, în zona Grindu, la aproximativ 5 kilometri sud de frontieră. Echipe de militari s-au deplasat la faţa locului şi au raportat prezenţa unor posibile fragmente de dronă. Zona a fost securizată", s-a precizat în comunicatul de presă al MApN.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62591145
O fetiță de 2 ani a murit după ce i s-a făcut anestezie generală la o clinică stomatologică din București

Tragedie la o clinică stomatologică din Sectorul 3 al Capitalei. O fetiță de aproximativ doi ani a murit, joi seara, după ce a trecut printr-o intervenție dentară care ar fi presupus administrarea unei anestezii intravenoase.

62563922
Reforma pensiilor speciale ale magistraților, sub presiunea timpului. UE nu acceptă o prelungire a termenului-limită

Dragoş Pîslaru, ministrul Fondurilor Europene, a avertizează că termenul de 28 noiembrie pentru reforma pensiilor speciale nu poate fi prelungit.

62591090
Specialiștii în securitate cibernetică trag un semnal de alarmă. Hackerii pot controla de la distanță mașinile

2026 va fi un an cu atacuri informatice complexe amplificate cu ajutorul inteligenței artificiale.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.