Dansul popular se păstrează în Șcheii Brașovului. Tinerii îmbracă straiele moștenite și încing hore în poieni

×
Publicitate

Să știți că nu toți adolescenţii se gândesc la calculator sau la consolă când vine vorba despre "joc". Mai sunt câțiva pentru care jocul înseamnă dansul popular.

Tradiția "scosului fetelor la joc" se păstrează în Șcheii Brașovului și este prilej de veselie pentru întreaga comunitate. Tinerii îmbracă straiele moștenite de la bunici și încing hore în poieni.

În ziua de "joc", muzica răsună în tot cartierul iar încet, încet, junii şi juniţele îşi fac apariţia în aplauzele braşovenilor, dornici şi ei de distracţie.

Fetele poartă costumele tradiţionale cu broderii la manşete, funde colorate şi brâu din argint cu pietre preţioase.

Bianca Bude – juniță: ”Acestea sunt paftalele, cele două din faţă care se prind. E foarte vechi, l-am moştenit din moşi strămoşi de la bunici”.

În vreme ce fetele se întrec în graţie şi eleganță, băieţii şi măsoară puterile la aruncarea buzduganului.

George Aldea, june: „Aruncarea buzduganului este un mod de a spune care este cel mai bărbat dintre bărbaţi. Înainte lumea mergea la război cu buzdugane şi noi încercăm să menţinem chestia asta. Şi cum ştiţi care este cel mai bărbat? Care aruncă cel mai sus buzduganul şi îl prinde în mână”.

Tradiţia cetelor de juni din Scheii Brașovului e veche de secole. Vremurile s-au schimbat, dar obiceiurile au fost păstrate cu sfinţenie.

Daria Constantin, juniță: ”Părinţii mei sunt de 30 de ani la Juni, eu sunt de 16 ani. Eu la fiecare joc ies şi într-un fel tradiţia asta ajuns să facă parte din mine, din familia mea, din viaţa mea!”

Plecată de 20 de ani în Statele Unite ale Americii, această doamnă a fost impresionată când a văzut că obiceiurile nu s-au pierdut.

Dorina: ”Aproape îmi dau lacrimile, este impresionant, aceste tradiţii nu trebuie să se piardă. Cei de aicea nici nu îşi dau seama cât sunt de frumoase şi de importante”.

În Scheii Brașovului sunt 7 cete de juni, fiecare cu costumaţia şi însemnele proprii. Cele mai spectaculoase manifestări au loc în preajma Paştelui, iar punctul culminant este "Parada Călare" din Duminica Tomii. Doar anul trecut n-au avut loc, din cauza pandemiei.

 

Articol recomandat de sport.ro
O româncă înfruntă vârfurile montane. Povestea de succes a Denisei | FOTO și VIDEO
O româncă înfruntă vârfurile montane. Povestea de succes a Denisei | FOTO și VIDEO
Citește și...
62198453
Un urs care a venit din pădure într-o stațiune refuză să plece. Cum a fost filmat animalul

Un urs care și-a făcut apariția la Băile Tușnad nu se mai întoarce în pădure după ce răscolește tomberoanele. Își petrece timpul doar în stațiune.

62198451
Descoperire șocantă pe malul râului Argeș: Un bărbat a fost găsit mort

O descoperire șocantă a avut loc, duminică, în satul Zăvoiu, județul Dambovița.

62198406
Invazie de buburuze pe litoral. "Îţi intră în nas, în gură. Am stat în mașină cu geamurile"

Este invazie de buburuze pe litoralul românesc, după o lună în care a plouat aproape zilnic, iar agricultorii n-au mai putut să îşi trateze chimic culturile, lucru care a favorizat înmulţirea insectelor aduse de vânt direct pe plajă.

Recomandări
62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Luca niculescu gettyimages 2298567182
Planul lui Luca Niculescu pentru a rezista în fruntea Guvernului până în 2028. Scenariul pregătit în caz de eșec (Surse)

Premierul desemnat Luca Niculescu intenționează să continue demersurile pentru formarea unui Guvern și să meargă până la capăt cu procedura de învestire în Parlament, suțin surse politice pentru Știrile PRO TV.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.