Dan Șova, condamnat definitiv pentru a doua oară pentru trafic de influență, nu se întoarce la închisoare

×
Publicitate

Fostul senator și ministru social democrat Dan Șova nu se mai întoarce după gratii, chiar dacă a fost condamnat, miercuri, definitiv pentru a doua oară pentru trafic de influență.

Judecătorii instanței supreme au decis să îi suspende executarea pedepsei de trei ani de detenție, dar Șova va trebui să presteze 120 de zile de muncă în folosul comunităţii la Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Braşov sau Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov.

Dan Sova rămâne așadar cu cele șase luni de detenție executate după condamnarea inițială primită în 2018, dar anulată în urma controversatei decizii CCR privind compunerea completurilor de judecată.

Instanţa supremă confirmă, totuși, confiscarea a 100.000 de euro, șpaga încasată de Șova de la o casă de avocatură pe care o ajutase să încheie un contract de asistență juridică cu CET Govora.

Pe durata anilor de supraveghere, Dan Şova trebuie să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune şi să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile, în cadrul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Braşov sau Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov.

În cazul celuilalt inculpat din acest dosar, fostul director al CET Govora Mihai Bălan, care avea o condamnare de trei ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu, Instanţa supremă a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a prescrierii faptelor.

Dan Şova a mai fost condamnat în acest dosar în iunie 2018 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani închisoare, însă el a fost eliberat din penitenciar după şase luni (iunie 2018 - decembrie 2018), pedeapsa fiindu-i anulată atunci în baza unei decizii a Curţii Constituţionale, care a constatat nelegalitatea constituirii completurilor de 5 judecători de la Instanţa supremă.

La instanţa de fond, judecătorii au dispus confiscarea sumei de 100.000 euro de la Dan Şova, fiind menţinut sechestrul pe bunurile acestuia până la concurenţa acestei sume.

De asemenea, instanţa a admis acţiunea civilă exercitată de CET Govora SA - Râmnicu Vâlcea şi l-a obligat pe Mihai Bălan la plata sumei de 1.056.141 lei.

Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 - iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la un denunţător în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora la acea vreme, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro pe lună.

Anchetatorii mai susţin că Mihai Bălan a produs un prejudiciu în dauna CET Govora de peste 1,3 milioane lei (suma totală decontată cu o frecvenţă lunară, în baza celor două contracte), concomitent cu obţinerea unor foloase necuvenite, în acelaşi cuantum, de către firma de avocatură.

Conform DNA, în perioada decembrie 2011 - decembrie 2012, societatea de avocaţi a emis lunar către CET Govora facturi pentru activităţile de asistenţă juridică prestate. În aceeaşi perioadă, senatorul a încasat de la societatea de avocaţi suma totală de 60.000 de euro.

În cea de a doua perioadă contractuală, Dan Şova a încasat un comision în valoare totală de 40.000 de euro, indică procurorii. DNA menţionează că cea mai mare parte a banilor primiţi de Şova au fost orientaţi, în mod direct, către stingerea unei datorii provenite din cumpărarea de la fostul deputat Cristian Rizea a unui imobil situat în Bucureşti.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62328058
Sirenele au sunat în toată ţara miercuri dimineaţă. Ce înseamnă fiecare semnal sonor

Astăzi a fost "Miercurea Alarmelor" și, timp de 60 de minute, între orele 10 și 11, sirenele din toată țara au fost pornite.

62328061
Un autoturism a sărit de pe un pod şi a ajuns pe calea ferată, la Predeal. Șoferul a fost rănit

Traficul feroviar a fost restricționat zeci de minute la Predeal, după ce o mașină a zburat de pe un pod și a aterizat, cu roțile în sus, direct pe calea ferată.

62328060
Sfârșit cumplit pentru un bărbat din Cluj. A murit după ce un incendiu i-a cuprins locuința

Sfârșit cumplit pentru un bărbat din Cluj, care a rămas captiv în propriul apartament, cuprins de flăcări. Vecinii au simțit fumul înecăcios și, speriați, au sunat la 112.

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.