Insolventele, "specialitatea casei" pentru al doilea milionar al Romaniei, urmarit penal pentru mita. PORTRET Dan Adamescu
Dan Adamescu, al doilea om in topul celor mai bogati romani, cu o avere estimata la 900 de milioane de euro, este urmarit penal pentru mita. Le-ar fi dat 20.000 de euro judecatorilor Ion Stanciu si Elena Roventa, ca sa obtina sentinte favorabile.
Dan Grigore Adamescu a fost audiat joi de procurorii DNA, care i-au adus la cunostinta acuzatiile. Cei doi judecatori sunt deja arestati. Luni, cand au fost retinuti, avocatul omului de afaceri si-a pus capat zilelor, la metrou, dupa ce fusese si el audiat si le-ar fi furnizat anchetatorilor informatii importante.
Adamescu a aparut la Directia Nationala Anticoruptie protejat de doua garzi de corp. A stat 3 ore si a aflat ca a fost pus sub acuzare pentru doua infractiuni de dare de mita.
Alegeri 2024
19:35
Cine ar putea deveni noul președinte al României. Aceeași persoană, două sondaje diferite
16:15
Lider PSD, răspuns pentrul Lasconi, în cazul George Simion și interdicția lui la Chișinău
20:15
Candidații la prezidențiale fac coadă la Nicușor Dan. După Kelemen Hunor, primarul se întâlnește și cu Marcel Ciolacu
20:57
Ioan Chirteş a explicat de ce liderul AUR, George Simion, are interzis în Ucraina şi Republica Moldova: "Sunt dovezi clare!"
Omul de afaceri este acuzat ca i-a mituit prin intermediari pe judecatorii Ion Stanciu cu 15.000 de euro si pe Elena Roventa cu 5.000 de euro. Pentru acesti bani, cei doi magistrati ar fi trebuit sa decida in favoarea lui Dan Adamescu, in cazul unor firme aflate in pragul insolventei.
"In cauza, exista date si aspecte din care rezulta indicii rezonabile ca, in cursul lunii decembrie 2013, suspectul Adamescu Grigore Ioan a remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro, respectiv 5.000 euro inculpatilor Stanciu Ion si Roventa Elena, judecatori la Tribunalul Bucuresti - Sectia VII Civila, pentru ca in schimb, magistratii sa dispuna, in dosare privind procedura insolventei, solutii favorabile unora dintre societatile la care actionar era suspectul Adamescu Grigore Ioan", se arata in ordonanta de efectuare a urmaririi penale.
Un exemplu in acest sens este declararea insolventei pentru firma Baumaister, apartinand lui Adamescu. Procurorii spun ca un lichidator judiciar s-a oferit sa obtina solutia favorabila in instanta. Ar fi cerut 22.000 de euro mita. Banii au fost virati, sustin anchetatorii, in contul unui avocat, avand drept justificare in fals asistenta juridica. De aici, au ajuns 10.000 euro la judecatorul Roventa si 10.000 la judecatorul Stanciu. Restul de 2.000 de euro ar fi ramas la lichidator.
Procurorii vorbesc de mai multe dosare de insolventa cu nereguli, in care apare numele lui Dan Adamescu. Un exemplu este FC Otelul Galati, club care a intrat in insolventa la numai cateva luni dupa ce omul de afaceri il cumparase. La momentul vanzarii, clubul avea aproape 8 milioane de euro in conturi.
"Nu avea cum sa intre in insolventa cand avea atati bani", spune Marius Stan, fost director al FC Otelul.
Omul de afaceri Dan Adamescu are probleme cu mai multe firme pe care le detine.
Cea mai mare afacere a sa este firma de asigurari ASTRA, o companie care la un moment dat a detinut recordul de persoane asigurate din tara noastra. Acum, firma are dificultati financiare. O alta proprietate emblematica a familiei Adamescu este Hotelul Intercontinental, cumparat de curand si care intregeste sirul de hoteluri, care include Rex Mamaia sau Pullman Bucuresti.
Anchetatorii au descins ieri si la Intercontinetal, de unde au ridicat mai multe documente, dar si la Astra Asigurari. Este posibil ca investigatiile sa se extinda si la celelalte societati comerciale detinute: trei firme in domeniul imobiliar, una in vanzari de electronice si inca una de constructii.
Sa nu uitam, insa, de cea mai cunoscuta proprietate a lui Dan Adamescu: celebrul Magazin Unirea, pe care il stiu toti romanii si care, acum, se numeste Unirea Shopping Center.
Cu o avere estimata de Forbes la 900 de milioane de euro, in 2013, familia Adamescu sta linistita pe locul al doilea in topul milionarilor. Banii din industria hoteliera, fotbal, asigurari si mass-media se regasesc in stilul de viata al acestei familii.
Desi se bucura de aceiasi bani, comportamentul membrilor familiei Adamescu este diferit. Seniorul Dan Adamescu isi arata puterea numai prin resedinta de pe Bulevardul Aviatorilor: fosta vila a demnitarului comunist Ioan Gheorghe Maurer, care numara 18 camere, dar si prin cele doua limuzine de jumatate de milion de euro fiecare: un Maybach si un Rolls Royce.
Cu totul alta este situatia fiului sau vitreg, Rani Palade, un barbat trecut de 30 de ani, care sta mai mult in America sau Dubai. Cand vine in tara, insa, isi etaleaza iubitele din lumea mondena si supermasinile, in fata cluburilor exclusiviste: un Ferrari, un Mercedes SLR, Porsche Carrera GT si lista ar putea continua.
Al doilea baiat al lui Adamescu, Alexander, pare sa fie cel care va prelua afacerile de la tatal sau. Totusi, numele lui este mentionat in ancheta procurorilor, pentru ca ar fi luat parte la discutiile purtate cu lichidatorii judiciari si cu judecatorii.