Potrivit datelor publicate de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile, în primele 2 luni, Dacia a vândut aproximativ 68.000 de mașini, la nivel european, cu aproape 30% mai puțin față de aceeași perioadă din 2025.

Scăderea puternică a afectat și performanțele grupului Renault. Per ansamblu, majoritatea marilor producători auto europeni au început anul pe minus.

În Uniunea Europeană, înmatriculările de mașini noi au scăzut cu 1,2% în aceeași perioadă.

La polul opus, un producător chinez a înregistrat cea mai mare creștere procentuală, de peste 160%, însă volumele rămân mult mai mici, în comparație cu marile branduri europene.

Citește și
Minune în seara de Înviere. Un copil de 6 ani, salvat de polițiști după ce a fost văzut pe pervazul ferestrei, în Vâlcea