Dosar penal „in rem”- adică unul care privește la acest moment fapte, nu persoane -, vizează fapte grave, inclusiv infracțiuni contra umanității și constituirea unui grup infracțional organizat, în legătură cu anularea alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024.

Adresa oficială, emisă ca răspuns la o solicitare din 25 august 2026 din partea reprezentanților a peste 600 de cetățeni din cadrul mișcării civice „Valul Democrației”, care a reclamat recent blocaje administrative), dezvăluie că ancheta vizează chiar elita statului român.

Cine sunt oficialii vizați din plângerea penală

Cele 600 de plângeri care au stat la baza deschiderii dosarului penal nr. 48/76/P/2026 cer tragerea la răspundere penală a unor persoane aflate în cele mai înalte funcții de decizie și control ale statului, la momentul anulării scrutinului sau ulterior.

Printre cei vizați se numără:

- Președintele României (la acea dată, Klaus Iohannis. n.r.) și consilieri prezidențiali;

- Prim-ministrul (Marcel Ciolacu, n.r.) și mai mulți miniștri;

- Șeful Statului Major al Apărării;

- Persoane cu funcții de conducere din serviciile secrete de informații;

-Foști și actuali membri ai Curții Constituționale a României (CCR);

-Procurorul General al PÎCCJ, Florența Alex;

- Procurorii Marius Iacob și Gheorghe Cornescu din cadrul Secției de Urmărire Penală și Criminalistică (SUP) a PÎCCJ.

Capete de acuzare

Prin ordonanța din data de 27 iulie 2026, procurorii au dispus începerea urmăririi penale „in rem„ (cu privire la fapta, nu încă la persoane anume) pentru o suită de infracțiuni care sugerează un plan coordonat de subminare a democrației, potrivit petenților:

-Constituirea unui grup infracțional organizat (art. 367 alin. 1 C.pen.);

-Infracțiuni contra umanității (art. 439 alin. 1 lit. j C.pen.) – *o acuzație rarissimă, folosită de regulă pentru regimuri totalitare sau conflicte armate*;

-Abuz în serviciu (art. 297 alin. 1 C.pen.);

-Complicitate la uzurparea funcției (art. 48 rap. la art. 300 C.pen.);

-Împiedicarea exercitării drepturilor electorale (art. 385 alin. 1 C.pen.);

-Dare de mită (art. 290 alin. 1 C.pen.);

-Represiune nedreaptă (art. 283 alin. 1 și 2 C.pen.).

Faptul că Parchetul General a înregistrat cauza ca dosar penal și a început urmărirea „in rem” pentru acuzații precum „infracțiuni contra umanității” și „grup infracțional organizat” reprezintă un precedent în istoria post-decembristă a României.