Un șofer care conducea haotic urmărit cu focuri de armă. Cursa, filmată cu camera de bord

×
Publicitate

S-au tras focuri de armă duminică noaptea în Capitală. Polițiștii au încercat să oprească un bărbat care conducea haotic mașina pe străzi și nu a vrut să oprească la semnalul lor.

Cursa, în care unii agenți au fost în pericol să fie răniți, a fost filmată de camera de bord a unui ofițer, care deși era în timpul liber, a pornit și el în urmărire.

Fugarul a fost capturat abia după ce a intrat cu maşina într-un alt autoturism din trafic și a rănit o femeie. Agenții au descoperit că era băut, nu are permis, dar a mai fost prins la volan.

Cursa nebună a început pe Şoseaua Giurgiului, în sudul Capitalei, unde maşina a fost observată de poliţişti pentru că se deplasa haotic, de pe o bandă pe cealaltă. Agenţii au pornit în urmărire, pentru că individul de la volan nu a oprit la semnalul lor.

În cursă a plecat şi un poliţist aflat în timpul liber, care a vrut să îşi ajute colegii. Pentru că lucrurile scăpaseră de sub control, poliţistul a sunat la 112.

Aceasta este momentul în care şoferul urmărit trece cu viteză prin cordonul pe care poliţiştii îl pregătiseră deja în intersecţie, ca să îl prindă. Fără succes.

Polițist: "Din fericire an reuşit la timp să ne dăm la o parte, fără să ajungem la vreun eveniment nefericit."

Cum fugarul nu dă nici un semn că încetineşte, poliţistul aflat în timpul liber continuă urmărirea. Numai că, în față apare un coleg în uniformă, care reuşeşte în ultimul moment să fugă din calea maşinii.

Polițist: "Acesta şi-a continuat deplasearea cu viteza excesivă motiv pentru care am folosit armamentul din dotare trăgându-se mai multe focuri în plan vertical pt oprirea acestuia."

Cursa continuă până într-o intersecţie, unde fugarul intră și loveşte un autoturism condus de o femeie.

Martor: "Doamna a înaintat, a lovit-o, s-a învârtit de 2 ori în cerc".

Martor: "Doamna cu maşina a trecut iar din cealaltă parte a venit o maşină care a lovit-o din plin, iar apoi am oprit şi eu pentru a oferi primul ajutor".

Deşi impactul a fost puternic, femeia a scăpat cu răni uşoare. Abia atunci, individul se opreşte. Camera de pe bord continuă să intergistreze momentul în care patru indivizi ies din maşină şi încep să fugă. În spatele lor, opresc şi poliţiştii care trag din nou focuri de armă.

Urmărirea a continuat apoi pe trotuar, printre maşini. Şoferul şi cei trei pasageri au fost imobilizaţi imediat de poliţişti, fără ca vreunul dintre ei să fie atins de gloanţe. Ulterior, la secţie, poliţiştii au aflat că şoferul consumase alcool şi nici nu avea permis de conducere.

Bărbatul de 28 de ani care se afla la volan a fost dus la secţie, după care la Brigada Rutieră pentru audieri.

Diana Sarca, poliţia Capitalei: "Vorbim despre patru infracţiuni pentru care se fac cercetări, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, conducere fără permis şi conducere sub influenţa bauturlor alcoolice."

Audierile nu au fost uşoare, pentru că suspectul a fost agresiv şi nu a dorit să stea de vorbă cu anchetatorii. Nu este pentru prima dată când bărbatul este prins conducând fără perms.

De această dată, individul riscă până la 5 ani de închisoare cu executare. Dacă ar ajunge după gratii, judecătorii i-ar putea interzice bărbatului să mai încerce să obţină permisul de conducere timp de cinci ani, după executarea pedepsei.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62082994
Afacerea vopsirii găinilor ca să pară că sunt ”de țară”. Cât de periculoasă poate fi carnea

În goana după profit, mulți comercianți pun în pericol sănătatea oamenilor. Unii au fost prinși de polițiștii locali din Galați că vindeau găini tăiate, cu pielea vopsită în galben, ca să dea impresia că sunt crescute în curte, doar cu hrană naturală.

62082989
Grupare de traficanţi de droguri, în Mehedinți. Ce a găsit DIICOT în ascunzătoarea lor

Procurorii DIICOT au efectuat luni 8 percheziţii domiciliare în județul Mehedinţi, la locuinţele unor suspecţi cu vârste cuprinse între 15 şi 45 de ani, în cadrul unei acţiuni de destructurare a unei grupări de traficanţi de droguri.

62077689
Surse: Gheorghe Dincă va fi dus marţi la INML pentru efectuarea expertizei psihiatrice

Gheorghe Dincă va fi dus marţi de la Penitenciarul Spital Jilava la INML "Mina Minovici" pentru efectuarea expertizei psihiatrice, potrivit unor surse judiciare.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.