Labirintul ce inghite copiii pe care nu ii vrea nimeni
In fiecare an, statul roman isi ia mana de pe 1800 de destine. Sunt ale copiilor lepadati de parinti, pe care sistemul ii arunca in lume, nepregatiti, fara niciun fel de aparare in calea vietii, din ce in ce mai dure.
Majoritatea sfarsesc in orasul de sub pamant. In marele labirint din canalizarea Bucurestiului traieste o comunitate ignorata de autoritati. Toti acesti oropsiti ai sortii traiesc dupa alte reguli decat ale noastre.
Preferam sa ne ferim de ei, chiar daca ii vedem in Gara de Nord sau la doi pasi de guvern. Putini vor sa stie ca pentru o coaja de paine vand si consuma droguri, se prostitueaza sau fura.
"Eu sunt seful la toti", spune asa numitul Bruce Lee, cel care se considera coordonatorul sufletelor nimanui.
Piata Victoriei, unul dintre punctele cheie ale Capitalei. Deasupra vedem cladiri inalte, sedii de banci, masini scumpe si cafenele. Dedesubt, insa, gasim o alta lume. Una diferita.
E o realitate paralela in care lupta pentru supravietuire este cruda, iar singura lege e cea a tacerii. Autoritatile stiu de ani buni ce se intampla la doi pasi de sediul guvernului, dar cum nimic nu e la vedere, nu le pasa. Cristina este ghidul nostru in orasul subteran.
Cristina povesteste ca aceasta este doar o locuinta temporara pentru oamenii fara adapost. Un canal infect, cu un aer greu care iti strange stomacul. Aparatura veche adunata de prin tomberoane creeaza iluzia de casa.
Cristina trece des pe aici. Fata pretinde ca la 18 ani a fost aruncata din camin exact ca o carpa. Tatal ei a murit, iar cu mama care si-a facut o alta familie nu mai pastreaza legatura. Prin experiente similare trec mai toti copiii institutionalizati, pe care legea ii protejeaza doar pana la majorat. Din momentul in care devin maturi, sunt doar niste numere.
Cristina are acum 30 de ani si este printre putinele femei de pe strada care se lauda ca e casatorita cu acte. S-a maritat cu Ionel pe data de 31, intr-o toamna si nu poate uita ca au primit atunci 200 de euro de la primarul Ontanu.
Ionel, intr-o scena de zi cu zi. Este prins de politie pentru ca se droga, in timp ce sotia il imbarbateaza. Incercarea politiei de a o lua si pe Cristina la sectie esueaza, pentru ca spre deosebire de altii, ea a invatat sa fuga. In mod normal, este caraus cu ziua prin piete. Luni a facut 20 de lei, iar de doi lei si-a luat napolitane.
Restul banilor ii ajung pentru un suc si droguri. Chiar daca are familie, fata nu e de capul ei. Toti cei ca ea au un lider pe Bruce Lee. Pe numele lui real Florin Cora, individul pare sa fie seful acestei lumi plina de tenebre. Are 39 de ani din care 31 si i-a petrecut sub cerul liber.
Boss-ul si-a castigat renumele, pentru ca stie cel mai bine strazile, locurile bune de dormit si cele din care se procura hrana.
"Eu le rezolv pe toate. Si eu sunt tot om al strazii, numai ca eu m-am lovit de pragul de sus mai devreme. Daca de la 8 ani a trebuit sa cresc mai singur", spune Bruce Lee.
Si locuinta lui Bruce Lee este dovada ca el are un alt statut. In sufrageria de sub Gara de Nord are televizor, dvd-uri si chiar tablouri. Mana dreapta a lui Bruce Lee e Bebe.
In timp ce Cristina este caraus, iar Bebe se lauda ca e cel mai bun ghid al lumii subterane, multe tinere din gasca lui Bruce Lee isi castiga altfel existenta. Magdalena are 37 de ani si este una dintre prostituatele din zona Garii de Nord. La fel si Eliza.
In canale sau in subsolurile caselor abandonate exista adevarate comunitati unele mai instarite altele mai sarace. Trebuie sa fii cu adevarat puternic si rezistent ca sa te impui si sa poti sta intr-o zona cu vad.
Nici politia, nici ONG-urile si nici autoritatile locale nu par sa reuseasca sa-i integreze pe acesti tineri. Asadar, agentii ii tolereaza pe strada, asistentii sociali nu au suficiente locuri in camine, iar edilii spun ca nu au legislatia necesara ca sa-i tina in centre. In tot acest timp, ei raman sub pamant, pentru ca doar acolo gasesc o sursa de venit din care isi platesc zilnic moartea.
