Cum se pregătesc autoritățile române pentru un număr mare de îmbolnăviri cu coronavirus

×
Publicitate

În Italia, un român aflat în regiunea Lombardia a fost depistat cu COVID-19. Informaţiile au fost transmise aseară de autorităţile din Peninsulă. Are simptome uşoare şi este izolat la domiciliu.

Pe de altă parte, din șapte români infectați în țară cu coronavirus, trei sunt consideraţi vindecați.

Vești bune vin și din Japonia, unde cei doi conaționali care s-au îmbolnăvit pe nava Diamond Princess sunt acum în afara oricărui pericol.

Dar autoritățile de la noi nu își permit să se relaxeze și se pregătesc pentru situaţia în care ţara noastră s-ar confrunta cu mult mai multe cazuri de COVID-19.

În spitalele de boli infecţioase sunt 2.500 de pături în care ar putea fi internaţi astfel de pacienţi, iar dintre acestea 92 sunt în terapie intensivă.

Nelu Tătaru, secretar de stat în Ministerul Sănătății: ''Noi anunţăm fiecare unitate sanitară că 10% din paturi să ştie în dimanica, dacă trecem la scenariul 2, 3, 4 să fie folosite şi pentru aşa ceva. La Matei Balş, de exemplu, un întreg tronson se va transforma în aceste paturi cu izolare.''

Se poate ajunge însă şi în punctul în care cei care fac forme uşoare de boala să fie trataţi acasă, aşa cum se întâmplă în Italia de pildă.

Bărbat izolat la domiciliu în Galați, pierdut de autorități

Pe de altă parte, în anumite situaţii, autorităţile din teritoriu sunt depăşite. În Galaţi, oficialii au pierdut un bărbat care trebuia să fie în izolare la domiciliu. Încă de când s-a întors din Italia, pe 28 februarie, a fost necooperant, iar miercuri, când l-au căutat echipele de control de la DSP şi de la Poliţie, nu l-au mai găsit acasă.

Ani Nistor, DSP Galaţi: "S-a aplicat o amendă de 10.000 de lei. A venit în data de 28 a doua din zona Lombardia, deci din zona considerată cu risc, nu a respectat măsura autoizolării la domiciliu.''

Prefectul a cerut date de la Poliţia de Frontieră pentru a afla dacă respectivul a părăsit ţara.

Gabriel Ioan-Avrămescu, prefectul judeţului Galaţi: "În continuare căutam, căutam, încercam să îl identificăm în municipiul Galaţi. A înjurat inspectorul de la Direcţia de Sănătate Publică, nu a manifestat nicio formă de respect faţă de autoritatea instituţiilor statului."

Şi la Brăila DSP a aplicat o amendă de 10.000 de lei unei persoane care nu a fost găsită acasă. A revenit însă, şi se afla în continuare în izolare.

În tot acest timp, specialiştii din întreaga lume încearcă să afle dacă există două forme diferite ale noului coronavirus, aşa cum arată un studiu făcut în China sau dacă sunt mai multe modalităţi de transmitere, conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Prof. dr. Alexandru Rafila, preşedintele Societății Române de Microbiologie: "Un model de transmitere care s-a observat în Wuhan, cu un număr mare de cazuri apărut în timp scurt şi un areal nu foarte extins şi care a semnalat multe cazuri grave cu mortalitate mare pentru că a afectat persoane vârstnice. Cel de-al doilea mod a fost în zona înconjurătoare, regiunea Hebei din China, unde cazurile au fost răspândite, nu concentrate, ca în Wuhan, iar acolo afecţiunea a fost mult mai uşoară, a afectat persoane tinere şi mortalitatea a fost net inferioară."

În România, 21 de persoane sunt în carantină, iar 12.158 sunt izolate la domiciliu. 14 persoane au ieşit din carantina pentru că testele au fost negative.

MAI
Articol recomandat de sport.ro
Thomas Tuchel a oferit declarația serii după Anglia - Argentina 1-2:
Thomas Tuchel a oferit declarația serii după Anglia - Argentina 1-2:
Citește și...
Un camion cu lemne s-a răsturnat la Lemnia. Trafic blocat pe DN 11

Traficul rutier este blocat, miercuri dimineaţă, pe DN 11, în apropierea localităţii Lemnia, după ce un camion încărcat cu lemne s-a răsturnat în afara carosabilului, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Covasna.

Accident pe Șoseaua Virtuții din București. Un șofer a ajuns cu mașina pe liniile de tramvai după explozia unui cauciuc

Un accident s-a produs miercuri seară pe Șoseaua Virtuții din Capitală. Un șofer a pierdut controlul mașinii, după ce unul dintre cauciucuri a explodat.

S-a dispus autopsie pentru moarte suspectă în cazul pacientei de 93 de ani care a murit la spital în Galați

Val de anchete după moartea pacientei de 93 de ani de la Spitalul Județean din Galați. Familia femeii reclamase faptul că, deși venise doar pentru o lovitură la cap, starea ei de sănătate s-a agravat continuu în timpul spitalizării. 

Recomandări
Un nou record. România, condusă de un Guvern demis de 72 de zile. Bolojan, cel mai longeviv premier interimar de la Revoluție

Interimatul lui Ilie Bolojan la Palatul Victoria este, de pe 16 iulie, cel mai lung din perioada postdecembristă. Cabinetul rămas cu atribuții limitate după moțiunea de cenzură din 5 mai 2026 a depășit precedentul de 71 de zile al lui Emil Boc în 2009.

Explozie la Teheran. Americanii au lovit mai multe obiective din Iran. Trump: „Ar face bine să se comporte frumos”

Mai multe companii aeriene au anunțat că își anulează zborurile către Orientul Mijlociu, după ce atacurile dintre Statele Unite și Iran s-au intensificat în ultimele zile.

„Legile PNRR” se amână pentru finalul lunii iulie. România riscă să piardă sute de milioane de euro

Parlamentarii își pot vedea liniștiți de vacanță. Deși, inițial, ar fi urmat să fie chemați la muncă pentru a vota legile care țin de îndeplinirea jaloanelor din PNRR, situația se amână pentru finalul lunii sau chiar începutul lui august.