Cum se pot primi inapoi banii donati pentru „Cumintenia Pamantului”. Guvernul a dat un nou termen pentru cumparare

61837104

Odiseea statuii lui Constantin Brancusi continua.

Guvernul a reglementat in sedinta de miercuri posibilitatea celor care au dat bani pentru opera de arta 'Cumintenia Pamantului' de a solicita in scris Ministerului Culturii restituirea sumelor donate, in termen de 40 de zile de la intrarea in vigoare a legii de aprobare a ordonantei care vizeaza achizitionarea lucrarii lui Constantin Brancusi.

De asemenea, Executivul anunta ca un acord cu proprietarii 'Cuminteniei Pamantului' stabileste un nou termen de incheiere a contractului de vanzare-cumparare pentru data de 20 decembrie 2016.

Potrivit unui comunicat al Guvernului transmis vineri AGERPRES, s-a reglementat si situatia in care nu vor putea fi identificati toti donatorii sau in care acestia nu isi vor exercita optiunea privind restituirea sumelor donate.

Totodata, Executivul a stabilit si felul in care se va constitui Fondul 'Brancusi', care va fi gestionat de Administratia Fondului Cultural National (AFCN), in vederea achizitionarii de opere de arta contemporana si bunuri culturale apartinand patrimoniului cultural national mobil. Prin decizia Executivului, au fost stabilite, totodata, si sursele de venituri pentru Fondul 'Brancusi', a destinatiei acestora si a mecanismelor referitoare la parteneriatele cu alte persoane juridice care doresc sa sprijine demersul AFCN.

Conform Guvernului, aceste amendamente au fost formulate de Ministerul Culturii "la proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr.10/2016 privind stabilirea masurilor necesare in vederea asigurarii resurselor financiare pentru achizitionarea 'Cuminteniei Pamantului' ", proiect adoptat tacit de Senat si aflat in dezbaterea Comisiei pentru cultura si a Comisiei pentru buget de la Camera pentru elaborarea raportului comun.

"Dupa acest raport, procedural, singura etapa ramasa este votul in plen. Curtea Constitutionala a decis in mai multe randuri ca, in momentul in care un proiect de lege se afla in proces de legiferare la camera decizionala, Guvernul nu poate folosi modalitati extraordinare de legiferare delegata, ci trebuie sa staruie pentru finalizarea proiectului din Parlament. In contextul in care proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr. 10/2016 se afla intr-o etapa atat de avansata in camera decizionala si tinand seama de jurisprudenta relevanta a Curtii Constitutionale, s-a stabilit ca propunerea de amendamente la legea de aprobare a OUG nr. 10/2016 sa fie elaborata de Ministerul Culturii, aprobata ulterior de Guvern si inaintata Camerei Deputatilor (ceea ce s-a intamplat in aceasta dimineata)", explica Guvernul.

Amendamentele au fost insotite de o scrisoare adresata Camerei Deputatilor, cu solicitarea de a adopta cu celeritate legea, avandu-se in vedere termenul agreat de catre proprietari, dar si amendamentul din Comisia de cultura, in sensul achizitionarii operei.

Guvernul mai informeaza, de asemenea, ca in contextul finalizarii campaniei de subscriptie publica, in urma careia nu s-a strans suma necesara cumpararii operei de arta, s-au purtat discutii cu proprietarii in vederea prelungirii termenului de finalizare a aceste proceduri.

Acordul proprietarilor stabileste un nou termen de incheiere a contractului de vanzare-cumparare pentru data de 20 decembrie 2016, mai anunta Executivul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61848081
Cazul Prodan dezvaluie criza prin care trece serviciul de ambulanta din Capitala. Masini vechi, medici putini, apeluri false

De ce ajung ambulante doar cu asistenti la cazuri grave, cum a fost cel al lui Daniel Prodan, chiar daca nu se mai putea face nimic? Asaltate de apeluri, serviciile de ambulanta din Bucuresti lucreaza cu jumatate din personalul de care ar avea nevoie.

61848082
2016, cel mai cald an din istorie, la nivel global. Si temperaturile de la noi, "peste media chiar a ultimilor 60 de ani"

2016 va fi cel mai cald an din acest secol, anunta Organizatia Mondiala de Meteorologie. Romania se inscrie si ea in recordul absolut pentru ca temperatura medie a depasit cu mult cifrele istorice.

61847830
O profesoara din Galati a declansat un focar de tuberculoza la scoala, iar 360 de elevi vor fi testati. Ce au decis parintii

Situatie ingrijoratoare la Galati, unde o profesoara de biologie a declansat un focar de tuberculoza in cea mai buna scoala generala din oras.

Recomandări
Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.