Cum se calculează indicele de incidenţă la 14 zile. Explicaţia GCS

62153371

Grupul de Comunicare Strategică a trasmis vineri precizări privind modul de calcul al indicelui de incidenţă la 14 zile, în funcţie de care se decid carantinarea zonală sau închiderea şcolilor. 

 

Explicaţia GCS: cum se calculează indicele de incidenţă a 14 zile

Comunicatul transmis vineri, 16.10, de GCS:

Având în vedere întrebările primite din partea dumnevoastră și în urma solicitării Grupului de Comunicare Strategică de clarificare a modului de calcul al indicelui de incidență la 14 zile, au rezultat următoarele:

Cifra de cazuri nou pozitivate transmisă în buletinul zilnic de informare, la ora 13.00, reprezintă numărul total de rezultate pozitive pentru persoanele confirmate pentru prima dată și care sunt raportate până la data transmiterii informării.

Distinct de aceste seturi de date, în metodologia de calcul al indicelui de incidență raportat la ultimele 14 zile, Direcțiile de Sănătate Publică au în vedere numărul de cazuri nou pozitivate, în funcție de data la care acestea au fost încărcate în sistemul informatic. 

Astfel, incidența de răspândire cumulată în ultimele 14 zile se calculează în funcție de momentul în care proba persoanei în cauză este introdusă în sistem, și nu în funcție de momentul în care centrul de testare o raportează pentru centralizare și apoi este comunicată public, existând un decalaj inerent de la o zi la alta.

Evidența cazurilor depistate pozitiv este gestionată în aplicația informatică, în care sunt completate pentru fiecare caz în parte, distinct, momentele în care sunt prelevate probele, prelucrate în centrele de testare și, ulterior, constatate rezultatele pozitive.

 

De ce este important indicele de incidenţă la 14 zile

 

Potrivit ordinului comun al ministrului Educației și Cercetării și al ministrului Sănătății nr. 5.487/1494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori. 

De asemenea, prin ordinul ministrului Sănătății nr 1309/2020 s-a stabilit că unul dintre criteriile pentru carantinarea zonală este "rata de infectare peste nivelul de alertă (3 cazuri/1000 de locuitori)".

 

Ce se închide atunci când indicele trece de 3 la mie

 

În urmă cu 3 zile s-au anunţat alte restricţii graduale introduse în funcţie de acest indice. Astfel, activitatea sălilor de spectacole, teatre, cinematrografe, restaurante sau cafenele se reduce la capacitatea de 50% acolo unde rata de infectare este sub sau egală cu 1,5 la mie, iar în localităţile cu rate de infectare între 1,5 – 3 la mie vor funcţiona cu capacitate de 30%, iar programul va fi redus până la orele 23.

Purtarea măştii va deveni obligatorie în toate spaţiile deschise în zonele în care incidenţa infectărilor cu noul coronavirus depăşeşte 3 la mia de locuitori. Atunci când incidenţa depăşeşte 3 la mie, activitatea va fi sistată. În ceea ce priveşte hotelurile, când incidenţa este peste 3 la mie, ele vor putea servi numai persoanele care sunt cazate.

 

Mai simplu spus, de acest indice depinde atât închiderea şcolilor cât şi măsurile de carantinare a unei localităţi. În momentul în care ar trece de 3 la mie în Capitală, s-ar închide nu doar instituţiile de învăţământ, ci şi teatrele, cinematografele, restaurantele şi cafenelele.

 

Controverse privind modul de calcul al ratei de infectare

 

Discuţia privind modul de calcul al ratei de infectare a apărut marţi, după ce INSP a anunţat că Bucureştiul a trecut de indicele 3, în vreme ce GCS a anunţat ulterior o rată semnificativ mai scăzută. Ulterior, oficialii au mai adus şi alte precizări privind baza de calcul - atât referitor la modul în care se calculează populaţia Capitalei, cât şi la faptul că s-ar lua în considerare doar cazurile de infectare din afara focarelor.

De asemenea, joi, rata de infectare nu a mai apărut în buletinul zilnic de presă transmis de GCS.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fostul star și-a scos la vânzare penthouse-ul pentru o sumă amețitoare: 22.000.000€
FOTO Fostul star și-a scos la vânzare penthouse-ul pentru o sumă amețitoare: 22.000.000€
Citește și...
62153362
Un schit din Stoenești s-a făcut scrum. Ce ar fi provocat incendiul

Schitul Sfântului Ierarh Modest, din Stoeneşti, Argeş, s-a făcut scrum vineri, înainte de zori.

62153354
Anchetă cu descinderi la Oradea, după nunta fiului fostului adjunct al Poliției Bihor

O anchetă este în plină desfăşurare la Oradea, după ce fostul adjunct al poliţiei bihorene a organizat o petrecere cu peste 350 de invitaţi, cu ocazia căsătoriei fiului său.

62152734
Impactul pandemiei asupra bolnavilor cronici din România este dramatic. Spitalele au redus și cu 90% numărul de internări

Pandemia a cauzat restricții asupra activității spitalelor din țară care au fost transformate în centre pentru gestionarea cazurilor de Covid-19, iar primii afectați au fost bolnavii cronici, care nu au mai avut acces la tratamentul necesar.

Recomandări
Nicușor Dan protv
Premieră în politica românească după Revoluție. Pentru prima dată s-au îndeplinit condițiile pentru organizarea anticipatelor

La câteva ore de la rezultatul votului din Parlament, președintele Nicușor Dan, aflat într-o vizită la Praga, a anunțat că săptămâna viitoare va desemna un nou premier. Și le cere partidelor politice să ajungă la un consens.

Vot investitura siegfried muresan inquam photos george calin
Filmul zilei în care Guvernul Mureșan a căzut în Parlament. Replici dure și atacuri între aleși, de la tribună

Cabinetul propus de Siegfried Mureșan a căzut în Parlament, după ce a strâns doar 182 din cele 233 de voturi necesare.

Vlcsnap 2026 09 30 19h20m35s362
Imagini din avionul care a scăpat de un atentat jihadist. Cum l-au oprit pasagerii pe pilotul care și-a înjunghiat colegul

„A fost evitată o mare tragedie”, după o tentativă de deturnare a unui zbor Flydubai către Tel Aviv. Anunțul a fost făcut de oficialii din Israel, după ce miercuri un avion a fost deviat de la traseu, iar în final a aterizat în Arabia Saudită.