Totul s-a petrecut în comuna Luna, puțin după ora 6 dimineață când suspectul s-a întâlnit pe drum cu actualul partener al fostei sale iubite, un băiat în vârstă de 18. Martorii au povestit că cei doi s-au luat la ceartă, iar adolescentul a fost lovit și apoi înjunghiat.

După atac, agresorul s-ar fi îndreptat furios spre casa fostei iubite, o fată de 18 ani. A intrat în imobil și ar fi început să îi reproșeze tinerei că s-a despărțit de el. Apoi, ar fi atacat-o și înjunghiat-o. În apărarea ei au sărit mama adolescentei, dar și sora acesteia, în vârstă de 16 ani. Bărbatul furios, le-ar fi înjunghiat și pe ele, spun polițiștii.

După atacul extrem de violent, individul a plecat din locuință, iar un localnic a fost cel care alertat poliția. Fata în vârstă de 18 ani și sora ei minoră au fost transportate de urgență la spital, în stare gravă.

Mama ei, din nefericire nu a mai putut fi salvată. A fost resuscitată minute în șir, însă a fost declarat decesul

Citește și
Incendiu la căminul pentru Persoane Vârstnice din localitatea Singureni. Un televizor a luat foc

Anchetă la Poliție

Polițiștii l-au găsit pe suspect în locuința sa și l-au dus la audieri. Potrivit martorilor, suspectul ar fi lucrat o perioadă în Germania, iar depărțirea de fosta lui iubită l-ar fi înfuriat și ar fi devenit extrem de violent.

Anchetatorii au mai transmis că pe numele suspectului era deja emis un ordin de protecție de către magistrații judecătoriei Luduș încă din data de 14 mai. Acesta avea obligația să păstreze distanța față de locuința victimei și față de aceasta. În acest caz, conducerea Poliției Române a anunțat ca a trimis Corpul de Control să verifice felul în care s-a acționat în acest caz.