Corespondent Știrile PRO TV: „Alarma s-a dat dimineață, când pompierii din Tulcea au fost chemați în ajutor de unul dintre pasagerii din autocar. Omul a sunat la 112 și a anunțat că autocarul în care se afla a luat foc, iar flăcările au cuprins rapid întregul vehicul.
La fața locului au ajuns militarii de la ISU, dar și o ambulanță. Din fericire, niciunul dintre pasageri nu a fost rănit. Oamenii au reușit să iasă din mașină înainte ca flăcările să se extindă. Șoferul a avut prezența de spirit și a deschis ușile, astfel încât oamenii să se poată salva.
Unul dintre participanții la trafic a reușit să surprindă cu telefonul momentul în care autocarul era cuprins de flăcări. În imagini se vede cum un fum negru se înalță deasupra șoselei, în timp ce flăcările mistuie vehiculul.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauza incendiului. Cel mai probabil a fost o defecțiune tehnică. Între timp, turiștii au fost preluați de un alt autocar și și-au continuat excursia.”