Plățile se vor face prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, iar bugetul este de 5 milioane de euro.

Fermierii care depun cereri trebuie să vină și ei cu bani de acasă.

Pe o suprafață de aproape trei hectare Amalia cultivă lângă Sfântu Gheorghe mușcate, hibiscus, petunii, crăciunițe și crizanteme.

Are mai multe sere acoperite și încălzite, iar cea mai nouă include sisteme de umbrire și irigare moderne.

Și-ar dori să mai ridice o seră pentru a extinde producția. Iar acum poate depune o cerere de finanțare de până la 100 de mii de euro. AFIR sprijină fermierii care cultivă flori, plante medicinale şi aromatice să își extindă exploataţiile, să cumpere utilaje agricole, hale de depozitare, echipamente de irigaţii, panouri fotovoltaice sau chiar să-şi înfiinţeze magazine la poartă.

Amalia Rendi, producător flori ornamentale: "O să căutăm puncte unde are sens şi pentru noi ca să punem dosarul."

Și Emeric, din județul Alba, intenţionează să construiască o seră de trandafiri. Deocamdată, cultivă peste 160 de soiuri pe un teren neacoperit.

Emeric Bakk – producător: "Am putea valorifica într-o nouă formă, plante la ghiveci. Avem și cerere pe acest domeniu și vedem în el ceva de viitor".

Fermierii trebuie să vină cu partea lor de finanţare - între 15 şi 35% din valoarea investiţiei. Şi au la dispoziţie cel mult 3 ani să-şi pună în practică planurile.

Călin Nuțu, purtător de cuvânt Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale: "Punctajul cel mai mare se acordă pentru promovarea tehnologiilor și a tehnicilor moderne de impact redus asupra mediului și eficientizarea utilizării resurselor naturale. Investiţii în spații de depozitare, în condiții de atmosferă controlată".

Din păcate, bugetul total de 5 milioane de euro din acest an este mic, raportat la numărul mare de doritori. Va ajunge pentru 1% dintre cultivatorii de flori, estimează cei din industrie.