Cruzime îngrozitoare. Și-a bătut crunt soția, după ce a maltratat și ucis animalele pe care le adoptase
Un tânăr din București stabilit în Suceava este cercetat penal după ce și-a bătut soția, a ucis o pisică și a maltratat o altă pisică și un câine, animale pe care tot el le adoptase.
Bărbatul în vârstă de 24 de ani a ucis o pisică săptămână trecută, după ce a trântit-o de podea pentru că se urcase pe masă și a rănit grav o alta, izbind-o cu capul de ușă pentru că felina se urcase pe pat, scrie Monitorul de Suceava.
Până să se mute în Suceava, individul și-a înjunghiat și câinele cu motivația incredibilă că soția sa îi acorda acestuia mai multă atenție decât lui, animalul fiind cu greu salvat și dat apoi spre adopție.
Episoadele de cruzime înfiorătoare asupra animalelor pe care tot el le adoptase au fost completate, la sfârșitul săptămânii trecute, de bătăi crunte aplicate soției sale, o tânără în vârstă de 20 de ani.
Culmea este că bărbatul nu ar fi fost reținut de polițiști, iar faptele sale ar fi rămas nepedepsite, dacă femeia care i-a dat spre adopție cele două pisici nu s-ar fi interesat de soarta acestora.
Ea a fost și cea care a convins-o pe soția individului, pe care a găsit-o plină de vânătăi, să se adreseze poliției.
Adrian I. este acum cercetat pentru infracțiuni de violență în familie, după ce și-ar fi agresat soția, precum și pentru uciderea animalelor cu intenție, fără drept și rănirea și schingiuirea animalelor, după ce a ucis cu sânge rece o pisică și a agresat grav un câine și o pisică, pe care le adoptase.
Detaliile acestui caz ieșit din comun sunt șocante.
Ordin de restricție, pentru risc iminent asupra vieții femeii
Semnalul de alarmă a fost dat polițiștilor de la Secția Urbană de Poliție Burdujeni în cursul dimineții de luni, când soția bărbatului, în vârstă de 20 de ani, le-a povestit acestora că a fost bătută de soțul ei aflat în stare avansată de ebrietate.
Agresiunea se petrecuse în cursul serii de sâmbătă, însă femeii i-a fost frică să anunțe atunci poliția.
Ea le-a mai spus că soţul ei lovise cu sălbăticie două pisici, trântindu-le de podea, una dintre ele murind la scurt timp după asta.
Polițiștii au demarat o anchetă la locuința familiei, cei doi soți din București fiind mutați la Suceava împreună cu bebelușul lor de cinci luni, în cursul lunii februarie.
În urma audierii bărbatului și a mărturiilor culese de la femeia agresată, polițiștii de proximitate au completat un formular de evaluare, din acesta rezultând că există un risc iminent asupra vieții și integrității femeii.
În acest caz, pe numele lui Adrian I. a fost emis un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile, prin care s-a dispus evacuarea acestuia din locuința conjugală.
În același timp, având în vedere gravitatea faptelor sale, polițiștii au emis pe numele său și o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, în cursul după-amiezii de luni acesta fiind încarcerat în arestul IPJ Suceava.
A omorât o pisică și a maltratat-o pe cealaltă la câteva zile după ce le adoptase
Cu ceva timp în urmă, o postare făcută de o tânără de 18 ani, din Suceava, care oferea spre adopție două pisici, i-a trezit interesul bărbatului de 24 de ani.
În conversația pornită pe o rețea de socializare el și-a exprimat dorința de a adopta ambele pisici, iar tânăra i-a explicat clar toate responsabilitățile ce le presupune adopția, propunându-i acestuia contracte de adopție legale. El le-a acceptat încântat, a semnat și a adoptat cele două pisicuțe.
Peste doar câteva zile tânăra s-a interesat de soarta pisicilor și a aflat de la soția bărbatului că o pisică murise, iar cealaltă trebuia luată urgent înapoi, fiind în stare gravă.
De la femeia de 20 de ani a aflat atunci cu stupoare că individul omorâse prima pisică pentru că se urcase pe masă să mănânce dintr-o farfurie, iar celeilalte pisici îi curgea sânge din gură și din nas pentru că individul tocmai o izbise cu capul de ușă, după ce o găsise urcată pe pat.
Ajunsă la locuința familiei pentru a lua pisica rănită, tânăra a constatat că soției individului agresiv îi era frică să vorbească, fiind și ea bătută și plină de vânătăi.
Fata de 18 ani a convins-o până la urmă să depună o plângere la poliție pentru agresiunile suportate, femeia descriind teroarea în care trăiește împreună cu bebeluşul de câteva luni de zile.
Și-a înjunghiat câinele din gelozie
În urma discuțiilor prelungite, fata de 18 ani a aflat de la soția agresorului că au avut cândva un câine metis de husky, despre care toată lumea știe ca l-au dat spre adopție, însă cățelul fusese de fapt înjunghiat de același individ, motivând că soția acorda mai multă atenție câinelui decât lui.
Incidentul cu câinele s-a petrecut în perioada când cei doi locuiau în București, femeia reușind atunci să ia câinele dintr-o baltă de sânge și să-l salveze la un medic veterinar, după care l-a dat spre adopție unei familii din Capitală.
Cu sprijinul reprezentanților Asociaţiei ”Casa lui Patrocle” pisica aflată în stare gravă a ajuns de urgență la cabinetul medicului veterinar Gabriel Gașpar din Suceava, unde în urma investigațiilor făcute s-a stabilit că are traumatism cranian, traumatism abdominal, hemoragie internă, fiind suspectă de ruptură de diafragmă.
După eliberarea din arestul IPJ, procurorul de caz a luat decizia ca bărbatul de 24 de ani să fie cercetat sub control judiciar pentru următoarele 6 luni.
Având în vedere excesele de furie ale bărbatului și ieșirile extrem de violente, polițiștii nu exclud expertizarea psihiatrică a acestuia, pentru a se putea stabili dacă acesta are discernământ.
Sursa: Monitorul de Suceava, Cristian Anton
Etichete: barbat, animale, caine, agresiune, sotie, pisici, ucisi,
Dată publicare:
02-07-2020 20:18