Crima din Grădina Botanică din Craiova: Ce se întâmplă cu Emi, adolescentul înjunghiat de băiatul de 17 ani

×
Publicitate

Tânărul de 19 de ani, care a fost înjunghiat în Grădina Botanică din Craiova, se află în continuare la terapie intensivă, iar medicii au confirmat evoluția favorabilă a stării lui de sănătate.

„Pacientul se află în continuare în ATI, însă este conștient, stabil respirator și hemodinamic. Primește în continuare tratament complex și susținut de terapie intensivă, este supravegheat și monitorizat atent permanent, este îngrijit și tratat de aceeași echipă multidisciplinară de medici! Putem confirma evoluția favorabilă a stării de sănătate a pacientului!”, au transmis, duminică, reprezentanţii Spitalului Judeţean Craiova.

Adolescentul de 17 ani, suspectat de comiterea faptei, elev al Colegiului Naţional Militar „Tudor Vladimirescu”, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Procurorii îl acuză de omor şi tentativă de omor.

În timpul audierilor, acesta ar fi povestit anchetatorilor cum a comis crima. El spune că atacul a fost unul spontan. În urma unui schimb de replici cu cei doi, tânărul și-ar fi pus o mască și mănuși, apoi a scos o armă albă cu care i-a atacat pe o alee din Grădina Botanică. După ce a comis fapta, băiatul a fugit și și-a abandonat rucsacul lângă o casă. Prietenele fetei decedate spun că atacatorul era un fost iubit. În schimb, el neagă acest lucru și susține că nu cunoaște victimele.

Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Meliss

Cu lacrimi pe obraji și multă durere în suflet, colegii și apropiații și-au luat rămas bun de la Meliss, fata de 14 ani înjunghiată mortal în Grădina Botanică din Craiova.  

Sute de oameni au condus-o pe Meliss pe ultimul drum, impresionați de soarta ei tragică. Cu lacrimi în ochi, mulți au spus o rugăciune în gând pentru ea.

Localnică: ”O tragedie îngrozitoare, nu o cunoșteam, dar de marți m-a dat peste cap, stau lângă biserică și am auzit continuu freamătul durerii oamenilor, Dumnezeu s-o odihnească!".

Motociclist: ”Am puține cuvinte de spus, e ceva incredibil ce i se poate întâmpla unui copil, ne-am gândit că ar fi un gest frumos să ne prezentăm și noi".

Anchetatorii trebuie să descopere adevărata poveste și elementele care au declanșat-o.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62362360
Începe bătălia pentru repartizarea la licee. Tot ce trebuie să știți ca să ajungeți pe locul dorit
155.000 de viitori boboci de clasa a noua vor afla, în curând, unde vor petrece măcar un an de liceu pentru că, după repartizarea electronică, nu pot cere transferul decât în situații excepționale.
62362329
Cum pot tinerii români să beneficieze de cazare și transport în majoritatea țărilor europene, prin turismul de voluntariat
Un nou concept de vacanță pare tot mai tentant pentru tinerii români: turismul de voluntariat.
62362327
Situație stânjenitoare pe litoralul românesc. Multe dintre obiectivele turistice sunt închise, în plin sezon estival
Situație stânjenitoare pe litoralul românesc. În plin sezon estival, multe dintre obiectivele turistice de la malul mării sunt închise.