Începe bătălia pentru repartizarea la licee. Tot ce trebuie să știți ca să ajungeți pe locul dorit

×
Publicitate

155.000 de viitori boboci de clasa a noua vor afla, în curând, unde vor petrece măcar un an de liceu pentru că, după repartizarea electronică, nu pot cere transferul decât în situații excepționale.

De exemplu, distanța foarte mare între noua școală și casă. În următoarele două săptămâni, elevii care au dat Evaluarea Națională vor depune cereri de înscriere, pe care trec, în ordinea preferințelor, liceele și profilurile dorite.

În scurt timp, comisiile de recorectare vor introduce în sistem rezultatele celor peste douăzeci de mii de contestații, depuse după Evaluarea Națională.

Ierarhizarea elevilor pe județ și pe municipiul București se face numai în funcție de media evaluării naționale. În premieră, în ultimii 20 de ani, mediile din clasele V-VIII nu mai contează. Un avantaj pentru cei care n-au avut note mari în gimnaziu.

„Am avut pase proaste, în care n-am avut note foarte bune, și nu prea mi-erau de folos acum” explică un elev.

Ligia Deca, ministrul Educației: „Urmează etapa de repartizare la unitățile de învățământ, la licee, completarea opțiunilor în prezența diriginților, pentru a ajuta familiile să ia cele mai bune decizii.”

Adriana Stere, corespondent Știrile PROTV: „Sunt două categorii de elevi. Cel care țin morțiș să ajungă la anumite licee, indiferent de specializare, și cei care vor neapărat un anumit profil, de exemplu filologie, și sub nicio formă mate-info. Dacă țintiți liceele, le treceți, în ordinea preferinței, cu toate codurile pentru specializări, apoi treceți la cele mai puțin dorite. Dacă e mai important profilul, treceți doar clasele de filo din toată broșura, apoi vă întoarceți la primul liceu și ordonați celelalte profiluri. Apoi… ați tot auzit că trebuie trecute destule coduri. Cea mai bună metodă e să ne orientăm după locul în clasamentul pe județ sau pe București. Să zicem că elevul are poziția 500. După ce trece măcar 15 coduri, copilul le va “traduce” în locuri- sunt scrise în broșură- și va face suma. Sunt peste 600 de locuri? Înseamnă că deja are o marjă de siguranță confortabilă.”

Meseria, brățară de aur

Chiar în situația unor erori informatice, care au apărut anii trecuți, niciun elev nu va rămâne fără loc. E drept, cei cu note sub 5 și cei dați afară, cu nota 1, pentru tentativă de fraudă, vor ajunge la școli de meserii.​ Profesorii îi sfătuiesc pe copii să profite de ocazie, pentru a-și clădi cariera.

Marian Staș, coordonator al programului educațional: „Meseria, brățară de aur! Este indicația mea pentru toți să caute opțiuni de învățământ profesional, dual, pentru că acesta este viitorul. Împlinirea profesională într-o meserie pe care mi-o doresc este la fel de onorabilă ca un liceu teoretic.Elevii vor afla unde au fost repartizați abia pe 19 iulie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62362329
Cum pot tinerii români să beneficieze de cazare și transport în majoritatea țărilor europene, prin turismul de voluntariat

Un nou concept de vacanță pare tot mai tentant pentru tinerii români: turismul de voluntariat.

62362327
Situație stânjenitoare pe litoralul românesc. Multe dintre obiectivele turistice sunt închise, în plin sezon estival

Situație stânjenitoare pe litoralul românesc. În plin sezon estival, multe dintre obiectivele turistice de la malul mării sunt închise.

62347756
Un bărbat din Braşov a ameninţat trei adolescenţi cu un cuţit, nervos că fac gălăgie în jurul blocului

Un bărbat care s-a luat la ceartă cu trei adolescenţi, pe o stradă din Braşov, nemulţumit că tinerii făceau gălăgie, i-a ameninţat cu un cuţit.

Recomandări
Imago0611060496h
Vasile Pușcaș: Mă siderează scăderea calității culturii politice în România. „Milogi” pentru banii UE, în loc de dezvoltare

Vasile Pușcaș, negociatorul-șef al României pentru aderarea la UE, s-a arătat siderat de scăderea calității culturii politice din țară. Diplomatul arată că cei de la putere au consacrat imaginea de „milogi” pentru banii UE, fără strategii de dezvoltare. 

62584607
Trump bate palma cu Putin pentru livrări masive de motorină. SUA suspendă o parte din sancțiunile energetice impuse Rusiei

În timp ce toată lumea aștepta sancțiunile promise de americani rușilor, Donald Trump a venit aseară cu un anunț-șoc la Casa Albă.

Id85910 inquam photos george calin
Dăianu: Cel mai mare dușman acum pentru economie este criza politică. Anticipatele ar fi un dezastru

România nu își mai permite să prelungească această criză politică, în condițiile în care incertitudinea apasă deja puternic asupra leului și asupra economiei, avertizează președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.