Cozi uriașe la vaccinarea anti-COVID. Aproape 70.000 de români au primit serul în ultimele 24 de ore

×
Publicitate

Aproape 70.000 de oameni s-au vaccinat în ultimele 24 de ore, în centrele deschise în toată țara. În multe locuri s-au format cozi uriașe la care s-au așezat cei veniți la rapel sau la prima doză de vaccin anti-COVID.

La maratonul de vaccinare organizat în Bucureşti s-au imunizat până acum 20.000 de persoane.

Sute de oameni aşteptau disciplinaţi să le vină rândul la vaccin, iar coada se întindea pe lângă Sala Palatului.

Au trecut aproape 48 de ore de la startul maratonului, iar până acum peste 16 mii de oameni s-au vaccinat în cele două centre de aici, din capitală. Interes crescut este pentru serul celor de la johnson & johnson. Deşi iniţial au fost amenajate doar 4 puncte de vaccinare pentru acest ser, numărul lor a fost crescut temporar cu încă două datorită numărului mare de doritori.

Oamenii au stat la rând pentru vaccin şi la centrul amenajat la Biblioteca Naţională.

Robert Ancuceanu, coordonator maraton Biblioteca Naţională: ”Rata de vaccinare este acolo de circa 200 pe oră şi chiar mai mai mult de 200. Se vaccinează şi cu Pfizer şi cu Johnson & Johnson. Interesul pentru Johnson pe noi ne-a surprins puţin. Se pare că pentru că este doar o singură doza îi atrage foarte mult pe oameni.”

Organizatorii au suplimentat personalul din centrele de vaccinare. În total sunt peste 1400 de voluntari.

Alexandru Rafila: ”Probabil că la Bucureşti se va atinge cifra de cel puţin 25 de mii de persoane vaccinate. Deci mai mult decât s-au înregistrat în prima etapă, ca urmare a celor care vin şi se vaccinează cu prima doză şi cu Johnson & Johnson.”

Viorel Jinga, rectorul UMF "Carol Davila" București: ”Noi avem în jur de 3.000 de doze de Johnson & Johnson. Suntem în relaţie directă cu DSP-ul şi oricând se poate suplimenta acest număr de doze. Pentru Pfizer avem în jur de 25 de mii. Sunt pregătite.”

Şi în restul ţării au fost organizate maratoane de imunizare. Unul dintre ele la Braşov, unde maratonul s-a desfăşurat în tandem cu unul de înot.

Sub sloganul "Liber la vaccinare, liber la viață!", 48 de sportivi au înotat cu rândul în semn de susţinere a campaniei de vaccinare.

Angi Stănescu, organizatorul maratonului: ”Am decis să facem un foarte mic maraton, pe două culoare, cu câte un sportiv pe fiecare culoar care înoată de la 8 dimineaţa la 8 seara, în paralel cu programul de vaccinare.”

Între timp, numărul infectărilor scade de la o zi la alta. Duminică s-a înregistrat cel mai mic număr de îmbolnăviri de la începutul anului, 158.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
România își pierde fluturii. Explicațiile biologilor

România își pierde fluturii. Fenomenul este vizibil peste tot, iar biologii au și explicații. Urbanizarea, agricultura intensivă, folosirea pesticidelor, incendierea vegetației și poluarea au dus la dispariția minunatelor insecte.

Fermierii care s-au unit în cooperative agricole pot accesa mai ușor fonduri europene

„Unde-s mulți, puterea de vânzare crește”, spun fermierii care s-au unit în cooperative agricole. Și-au dat seama că împreună pot face un profit mai bun și pot accesa mai ușor fonduri europene.

Ce activități revin în viața noastră începând cu 1 iunie. Administratorii fac ultimele pregătiri

Se apropie ziua în care se vor aplica noile măsuri de relaxare anunțate de autorități. Pe 1 iunie revin în viața noastră activități care ne-au lipsit în ultimul an.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.