COVID-19 a provocat cea mai mare scădere a speranţei de viaţă de la cel de-al Doilea Război Mondial

62196649
Shutterstock

Pandemia de COVID-19 a provocat o scădere a speranţei de viaţă care nu s-a mai văzut de la cel de-al Doilea Război Mondial, potrivit unui studiu realizat de Universitatea Oxford şi publicat de Internacional Journal of Epidemiology.

Scăderea speranţei de viaţă a depăşit-o pe cea observată după căderea blocului de est al ţărilor din Europa Centrală şi Orientală.

Impactul pierderii speranţei de viaţă a fost notabil în majoritatea celor 29 de state studiate. „Douăzeci şi două de ţări incluse în studiul nostru au suferit pierderi ale speranţei de viaţă în medie de peste un an în 2020”, a declarat unul dintre autorii studiului, José Manuel Aburto.

Echipa de experţi a colectat un ansamblu de date fără precedent privind mortalitatea în 29 de state, care au publicat registre oficiale privind numărul deceselor pentru anul 2020. Datele arată că 27 dintre cele 29 de ţări au înregistrat scăderi ale speranţei de viaţă în 2020, „la o scară care a anulat anii de progres privind mortalitatea”, se arată în studiul realizat de Universitatea Oxford.

În majoritatea statelor, speranţa de viaţă în rândul bărbaţilor a scăzut mai mult comparativ cu cea a femeilor. Femeile din 15 state şi bărbaţii din zece aveau o speranţă de viaţă mai mică în 2020 decât în 2015, an în care speranţa de viaţa fusese deja afectată negativ de sezonul de gripă.

Studiul relevă şi că femeile din opt ţări şi bărbaţii din 11 ţări au suferit pierderi de cel puţin un an ca speranţă de viaţă. Aceste state au avut nevoie de 5-6 ani pentru ca speranţa de viaţă să crească cu un an, „un progres pe care COVID-19 l-a anulat în 2020”.

Cele mai notabile scăderi ale speranţei de viaţă s-au observat la bărbaţii din Statele Unite, 2,2 ani faţă de nivelul din 2019, urmaţi de cei din Lituania (1,7 ani). Această scădere importantă se explică printr-o creştere a mortalităţii la vârsta activă observată în 2020”, notează o altă autoare, Ridhi Kaskyap.

În Europa, „creşterea mortalităţii la cei de peste 60 ani a fost cel mai des observată”, a precizat experta.

Dincolo de vârstă, studiul arată că majoritatea reducerilor speranţei de viaţă în diferitele ţări a fost asociată deceselor oficiale de COVID-19.

Deşi se ştie că „există diferite probleme” legate de contorizarea deceselor de COVID-19, precum testele neadecvate sau clasificările eronate, rezultatele studiului relevă că impactul provocat de pandemie a fost "devastator" pentru multe dintre aceste ţări, conchide studiu realizat de Universitatea Oxford.

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Autoritățile au impus o serie de restricții în zece localități din Ilfov, în contextul creşterii incidenţei COVID-19

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Ilfov a dispus, în şedinţa de marţi, o serie de măsuri pentru zece localităţi având în vedere creşterea incidenţei COVID-19, scrie Agerpres. 

„Călătoria abia acum începe”. Ce trebuie să facă România pentru a primi banii din PNRR

„Călătoria abia acum începe”, spune șefa Comisiei Europene, despre traseul pe care România îl va avea de parcurs, pentru a obține de la Bruxelles, cele 29 de miliarde de euro.

Zeci de tone de carne de pasăre din import, depistate cu salmonella de reprezentanții Autorității Sanitar Veterinare

Aveți grijă ce carne cumpărați din magazine. În ultimele luni, zeci de tone de carne de pasăre, din import, au fost depistate cu salmonella de reprezentanții Autorității Sanitar Veterinare.

Recomandări
Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.

Minister: Ultimul element al podului peste Siret, gata de montare. Drumul Expres Brăila-Galaţi se deschide în acest an

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, anunță că se montează ultimul element al noului pod peste Siret de pe Drumul Expres Brăila-Galați (DEx6), care va fi cel mai complex după podul peste Dunăre de la Brăila.

Bilanțul deceselor după viitura devastatoare din Nepal crește uluitor. „Când am ieşit, totul dispăruse, cu excepţia râului”

Cursa contracronometru în care sunt angajate echipele de salvatorii pentru a găsi supravieţuitori la două zile după inundaţiile devastatoare care au ucis peste 550 de persoane în Nepal şi China continuă vineri, sub ameninţarea unor noi viituri.