Coronavirus România. Ce a pățit o femeie care a chemat ambulanța fără să spună că are Covid-19

62138855

O femeie de 33 de ani din judeţul Argeş, care a solicitat o ambulanţă fără a preciza că este pozitivă la COVID-19, este cercetată penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

"A fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, ca urmare a faptului că o femeie de 33 de ani, diagnosticată cu COVID-19, a solicitat intervenţia unui echipaj medical, fără a recunoaşte că este infectată cu noul coronavirus", se precizează într-un comunicat transmis vineri de Instituţia Prefectului Argeş, conform Agerpres.

Conform sursei citate, în ultimele 24 de ore, poliţiştii argeşeni au verificat 395 de persoane aflate în izolare. De asemenea, au fost controlate 158 de societăţi comerciale, au fost legitimate 307 persoane şi au fost verificate 173 de autoturisme.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 76 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 17.500 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală.

În plus, jandarmii au aplicat trei amenzi în valoare de 1.500 de lei şi şapte avertismente persoanelor care nu au purtat masca de protecţie.

Pompierii argeşeni au verificat 94 de societăţi comerciale şi 710 persoane fizice, dintre care 51 au fost surprinse că nu respectau măsurile de protecţie individuală, fiind aplicate 50 de avertismente şi o amendă de 500 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62132800
Coronavirus România, 31 iulie. Autoritățile au anunțat 1.295 de cazuri noi. 39 de decese în ultimele 24 de ore
Coronavirus România, 31 iulie. Până vineri, 31 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 50.886 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
62139821
Ce spune mama tânărului care s-a sinucis din dragoste la Craiova, omorând o fetiță și pe tatăl ei
Destinul unei tinere familii a fost curmat brutal, marți dimineaţă, la Craiova. Doi soţi şi fetiţa lor erau în drum spre mare, când maşina le-a fost spulberată de un şofer de 25 de ani.
62052264
Clasarea dosarului ”Valea Uzului”. Procuror: „Afară cu ungurii din țară” nu incită la ură
Procurorul care a închis Dosarul „Valea Uzului” susține că „afară cu ungurii din țară” este „o presupusă lozincă antimaghiară” care nu se încadrează la incitare la ură, pe motiv că nu vizează o categorie de persoane, ci o etnie, scrie HotNews.ro.