Coronavirus în România, 15 iulie. Autoritățile au anunțat 641 de noi cazuri în ultimele 24h

×
Publicitate

Coronavirus în România, 15 iulie. Până miercuri, 15 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 34.226 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 641 de noi cazuri de îmbolnăvire.

În intervalul 14.07.2020 (10:00) – 15.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 21 decese (15 bărbați și 6 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Brăila, Brașov, Călărași, Dâmbovița, Ialomița, Mehedinți, București, Prahova, Sălaj, Suceava, Teleorman și Timiș.

Coronavirus în România, 15 iulie

 

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 11 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 2 decese la persoane de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 641 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 248 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 886.918 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 490 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1109 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 1298 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 335.610 de lei.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Situația românilor din străinătate

 

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.136 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia, 561 în Spania, 115 în Franța, 2.275 în Germania, 125 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 105 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 5 în Grecia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 122 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 157 au fost declarați vindecați: 135 în Germania, 10 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358.

Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 14 iulie 2020, au fost raportate 1.592.014 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Regatul Unit, Spania, Italia, Franţa și Germania.

Bilanțul de marți, 14 iulie

 

Marți s-au înregistrat 637 de cazuri noi de îmbolnăvire - semnificativ mai mult decât luni, 13 iulie, când au fost 413 cazuri noi.

De asemenea, în intervalul 13-14 iulie 2020 s-au înregistrat 30 de decese.

Nu în ultimul rând, până în prezent, 658 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.

Ce prevede Legea carantinării, modificată marți noaptea de senatori

 

Tot miercuri, senatorii votează legea carantinei. Fără acest act nu mai există pârghiile necesare pentru a-i determina pe bolnavii de Covid-19 să rămână în spitale sau măcar în casă, pentru a nu răspândi boala.

Conform textului acceptat în comisii, bolnavii asimptomatici pot fi internați 48 de ore în spital și apoi tratați la domiciliu.

Comisia juridică a Senatului a dezbătut marţi noaptea, timp de 4 ore, proiectul privind carantina şi izolarea, membrii forului convenind asupra mai multor texte.

Votul asupra raportului urmează să fie dat astăzi.

Dezbaterile au fost reluate după 6 ore de discuţii tehnice informale pe texte cu ministrul sănătăţii, Nelu Tătaru. Dezbaterile au început marţi, după ora 21:00 şi s-au încheiat în jurul orei 1:30.

Articol recomandat de sport.ro
„Rusia suferă primele înfrângeri!” Lovitură puternică primită de armata lui Putin
„Rusia suferă primele înfrângeri!” Lovitură puternică primită de armata lui Putin
Citește și...
Legea mirosurilor se aplică începând de joi. Ce prevede și care sunt amenzile. Cadrul legal, incomplet

Legea mirosurilor, care se aplică începând de joi, aduce obligații suplimentare pentru firmele cu activități care poluează olfactiv.

Dosarul „Cocaina de la Marea Neagră” a fost finalizat. Cum au ajuns drogurile din Brazilia în România

Dosarul „Cocaina de la Marea Neagră”, în care o rețea transfrontalieră de crimă organizată și trafic de droguri de mare risc a fost destructurată cu sprijinul DEA și Interpol, a fost finalizat de DIICOT.

Fostul ofițer SRI Daniel Dragomir, trimis în judecată în dosarul "Black Cube"

Fostul ofiter SRI Daniel Dragomir este trimis în judecată pentru dosarul Black Cube, în care este acuzat ca ar fi platit un milion de lire sterline unor israelieni, pentru a o spiona pe fosta șefă DNA, Laura Codruța Kovesi.

Recomandări
Discursul lui Nicușor Dan în Catedrala Națională: de la ”naționalism sănătos” la ”demagogi care se bat cu pumnul în piept”

Preşedintele Nicuşor Dan a participat, marți, la deschiderea oficială a Întâlnirii Internaţionale a Tinerilor Ortodocşi, care a avut loc la Catedrala Națională din București.

Inflația din zona euro a urcat la 3,3%, cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani. BCE ar putea majora dobânzile

Rata anuală a inflației în zona euro a trecut pragul de 3% în luna august, atingând cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, pe fondul creșterii prețurilor la energie, ceea ce conferă un nou argument pentru o nouă majorare a dobânzilor de către BCE.

Putin ar fi refuzat în ultimul moment să se întâlnească cu șeful CIA după ce a aflat ce mesaj aducea de fapt

Vladimir Putin intenționa inițial să se întâlnească cu directorul CIA, John Ratcliffe, în timpul vizitei acestuia la Moscova, pe 25 august, dar s-a răzgândit după ce a aflat scopul deplasării, a declarat pentru „Agențstvo” o sursă apropiată Kremlinului.