Copil de 9 ani din Harghita, atacat de urs în timp ce se afla cu vacile la păscut

61958009
iStock

Un copil de 9 ani din satul Călugăreni, comuna Mărtiniş, a ajuns duminică la spital după ce a fost atacat de un urs în timp ce se afla cu vacile la păscut şi era însoţit de tatăl său.

Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, turma de vaci era în apropierea satului, întrucât cei doi o duceau către casă, când un urs l-a atacat "din senin" pe băiat. Acesta a scăpat datorită intervenţiei câinilor şi a tatălui său, care au alungat animalul.

Băiatul a fost dus la Spitalul Municipal din Odorheiu Secuiesc de către primarul din comună, fiind internat cu mai multe răni la un braţ şi un picior.

Preşedintele Consiliului Judeţean a menţionat că duminică a mai fost un atac în comuna Cârţa, "în cealaltă parte a judeţului", ursul intrând în curtea unui fermier şi ucigându-i un viţel.

Borboly Csaba a avertizat că în perioada următoare va creşte numărul atacurilor şi consideră că Ministerul Mediului trebuie să ia măsuri de prevenire a acestor situaţii.

"România este singura ţară unde, teoretic, pe hârtie există intervenţie în cazul atacurilor de urs, dar şi aceasta este omorâtă de birocraţie, întrucât decizia de extragere se ia foarte târziu. De exemplu, ursul care a atacat un om lângă satul Eliseni, comuna Secuieni, a fost extras numai după trei luni de zile, ceea ce arată că ministerul nu face faţă nici intervenţiei, dar nu există nici prevenţie. Directiva 'Habitat' a Uniunii Europene arată foarte clar, în articolele 14 şi 16, că trebuie să fie şi prevenţie, dar la noi autorităţile încă se gândesc, iar acest lucru nu este benefic, întrucât viaţa oamenilor trebuie să fie primordială. Aştept de la doamna ministru să ia decizii şi măsuri în acest sens, întrucât este singura în măsură să o facă în această ţară", a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele CJ Harghita.

El a mai arătat că judeţul Harghita "este mândru de urşii săi", dar suprapopularea nu este un răspuns şi nici nu este benefică pentru specie.

Borboly consideră că sistemul de intervenţie nu este unul "oportun" şi că ordinele de extracţie trebuie să se aprobe în funcţie de numărul exemplarelor din judeţul respectiv.

Aceasta este a doua persoană atacată de urs în 2018, în Harghita, în celălalt caz victima fiind un cioban.

Anul trecut, mai multe persoane au ajuns la spital, fiind rănite în incidente similare.

De cele mai multe ori, victimele sunt ciobani aflaţi cu animalele la păscut, persoane surprinse în pădure la cules de ciuperci sau fructe, dar şi oameni care sunt atacaţi în zona culturilor agricole, unde urşii merg în căutare de hrană.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Citește și...
61958007
Incendiu într-un centru comecial din Râmnicu Vâlcea. 300 de persoane au fost evacuate

Aproximativ trei sute de persoane aflate duminică după-amiază într-un mall din municipiul Râmnicu Vâlcea au fost evacuate de urgenţă după ce un incendiu a izbucnit la un tablou electric situat pe un perete exterior al centrului comercial.

61952986
LOTO 6/49. Numerele extrase duminică, 6 mai 2018

Loto 6/49. Loteria Română a organizat noi trageri LOTO duminică, 6 mai, fiind extrase numerele câştigătoare la Loto 6/49, Noroc, Loto 5/40 și Super Noroc, Joker și Noroc Plus.

61957975
Românii care au dat lovitura după ce au cultivat ”fructul tinereții veșnice”

Românii au prins gustul fructelor de goji, iar fermierii care au asemenea culturi au dat lovitura. În ultima perioadă cererea a crescut atât de mult încât nu mai fac faţă comenzilor.

Recomandări
Luca niculescu gettyimages 2298567182
Surse: Primele nume vehiculate pentru Guvernul Niculescu. PSD preia portofolii mari, apare Ministerul Inteligenței Artificiale

Surse politice au prezentat primele variante vehiculate pentru viitorul Guvern Niculescu, în care PSD ar putea să preia majoritatea marilor portofolii. Ca o noutate absolută, apare un minister al Inteligenței Artificiale.

Screenshot 2026 10 14 101014
Șase județe din România, premiate de Comisia Europeană. Cum a ajuns cea mai săracă regiune a țării un model de inovare

Cea mai săracă regiune a României este premiată miercuri la Bruxelles. Partea de nord-est a țării este desemnată „Regiune Europeană Antreprenorială”, pe anul 2027, pentru felul inovator în care sprijină dezvoltarea IMM-urilor.

Perchezitii diicot 1
42 de percheziții într-un dosar cu mașini de lux importate din SUA. DIICOT anchetează o grupare suspectată de fraudă vamală. FOTO

Procurorii DIICOT și polițiștii au făcut 42 de percheziții în București și în trei județe, într-un dosar privind o grupare suspectată că a folosit documente falsificate pentru a reduce taxele vamale la importul mașinilor de lux din SUA.