În timp ce se afla într-un astfel de loc, un băiețel de doi ani a fost mușcat de doi colegi.

Așa că au fost demarate mai multe anchete. Psihologii atrag atenția că, la o vârstă atât de fragedă, practica poate provoca traume.

Pătuțul pedepsiților ar fi fost amplasat într-un colț al sălii de clasă. Părinții l-au botezat în acest fel, după ce copiii au povestit acasă că educatoarele obișnuiau să îi așeze acolo pe cei pe care îi considerau obraznici. Uneori ajungeau și câte 3 în spațiul îngrădit de aproximativ un metru pătrat.

Mama copilului:Pătuțul pedepsiților ar fi fost amplasat într-un colț al sălii de clasă. Părinții l-au botezat în acest fel, după ce copiii au povestit acasă că educatoarele obișnuiau să îi așeze acolo pe cei pe care îi considerau obraznici. Uneori ajungeau și câte 3 în spațiul îngrădit de aproximativ un metru pătrat.”

Citește și
Traian Băsescu: Trump a constatat că ar putea avea nevoie de România. Ar trebui să afle că accesul pe Kogălniceanu costă
Traian Băsescu: Trump a constatat că ar putea avea nevoie de România. Ar trebui să afle că accesul pe Kogălniceanu costă

Mama copilului:În acest pătuț au mai fost alți doi copii cu el. Unde a fost agresat, bătut, mușcat. Pe filmări se vede cum băiețelul nostru plânge și ridică mânuțele în sus, să fie luat din pătuț, însă nimeni nu-l ridică, nimeni nu-l bagă în seamă."

Părinții copilului agresat au cerut la creșă imaginile înregistrate de camera de supraveghere. Mama a văzut cum băiețelul de doi ani și jumătate este așezat în pătuțul pedepsiților, după ce a răsturnat o cutie cu jucării. Acolo ar fi fost rănit de doi colegi. În acest timp, educatoarea își făcea de lucru pe telefonul mobil, susține femeia. Contactată de echipa ProTV, angajata creșei a refuzat să comenteze incidentul.

Mama copilului:Când s-a servit masa, cadrele didactice împreună cu restul grupului s-au așezat la masă, servind masa, iar copilașul nostru a fost în continuare ținut într-un pătuț, iar singura lui masă în acea zi a fost o felie de pâine."

Conducerea creșei neagă existența acestui pătuț al rușinii.

Iulia Laura Tarău, directoarea creșei: „Știu, a apărut această zicală, această denumire a pătuțului, „pătuțul pedepsiților"... Sau „rușinii”, da? Sau „rușinii”. Nu este cazul. La solicitarea părinților, un astfel de pătuț pentru bebeluși, pentru vârste mai fragede, a fost montat în sala de grupă.”

Psihologii sunt de părere că pedepsirea în acest fel a copiilor până în 3 ani poate avea urmări grave.

Georgiana Damian, psiholog:Ceea ce înțelege atunci când este pus în „pătuțul rușinii” nu este că a făcut ceva greșit, ci că el este greșit. Și astfel identitatea lui este afectată pe termen lung.”

Părinții copilului rănit au depus reclamații la inspectoratul școlar, la poliție și la Ministerul Educației. Au fost surprinși să afle că și reprezentanții creșei i-au reclamat pe ei la Direcția pentru Protecția Copilului. În urma verificărilor s-a stabilit că băiețelul nu este expus acasă niciunei situații de risc. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru neglijență în serviciu, iar inspectoratul școlar a demarat o anchetă în comisia de violență.