Copii chinuiţi şi aduşi la un pas de suicid, în centrul unde ar fi trebuit să se vindece

×
Publicitate

Tinerii nemţi internaţi în centrul din Vişeu de Sus au dat declaraţii tulburătoare în fata anchetatorilor.

Pedagogul neamț care a înființat un centru de reeducare, pentru adolescenții problemă din Germania, în Vișeu de Sus, județul Maramureș a fost reținut. După gratii au ajuns încă cinci angajați ai centrului. Soția bărbatului și un colaborator sunt cercetați sub control judiciar.

 

Chinurile la care erau supuşi tinerii în centrul din Maramureş

 

Toți sunt acuzați de procurorii DIICOT de trafic de persoane și lipsire de libertate. În același timp apar mărturii despre chinurile la care copiii nemţi, unii dintre ei cu afecțiuni psihice, erau supuși în centru: ar fi fost bătuți, puși să facă munci grele și închiși. Pe de altă parte, sunt și tineri care s-au vindecat de dependența de droguri în acest fel, susțin ei.

Una dintre fete, de 16 ani, care suferă de psihoză şi depresie şi a fost adusă în România ca să îşi trateze dependenta de droguri a povestit că a fost forţată să accepte un dispozitiv anticoncepţional iar alteori ar fi fost rănită în bătaie de către angajaţii căminului sau pusă să rupă aşchii de lemn cu mâinile ori să care bolovani la râu.

Din cauza chinurilor la care susţine că a fost supusă, adolescenta a încercat la un moment dat să îşi ia viaţa.

Fata le-a mai spus procurorilor şi că odată ce a ajuns în centrul din România, i-a fost întrerupt tratamentul medical pe care trebuia să îl urmeze pentru afecţiunile de care suferă şi pentru care avea reţetă.

În fata anchetatorilor şi alţi tineri au susţinut că au fost bătuţi în centru şi obligaţi la munci grele, peste puterile lor.

Un băiat de 15 ani, care a ajuns în România anul trecut - în loc să meargă la închisoare în Germania după ce comisese o infracţiune acolo - a precizat că - la un moment dat, a încercat să fugă din centru, dar a fost prins şi închis într-o cameră de pedeapsa după ce înainte a fost lovit dur, cu pumnul în spate.

Agresiunile - susţin tinerii - au fost comise de colaboratorii români ai celor doi soţi nemţi care au înfiinţat centrul dar - potrivit adolescenţilor - aceştia nu ar fi fost străini de ele. Netu, Blondu şi Jimmy sunt poreclele cu care copiii îi ştiau pe unii dintre agresori.

 

Ce spun psihologii despre centrul din Maramureş

 

Centrul din Vişeu de Sus a fost înfiinţat acum 15 ani de un pedagog neamţ împreună cu soţia lui. Aici veneau copii delincvenţi din Germania care riscau să ajungă în închisoare ori erau aveau probleme cu drogurile şi sufereau de unele afecţiuni care le provocau un comportament violent.Odată ajunşi în România, toţi urmau un program strict. Nu erau lăsaţi să comunice cu exteriorul şi făceau diverse munci - totul drept terapie.

Specialiştii susţin însă că tehnicile folosite în centrul din Vişeu de Sus erau la limită.

DANIEL DAVID, PSIHOLOG: "Când vorbeşti de tehnici de reeducare, astea trebuie făcute astfel încât să nu umilească fiindcă dacă se simte umilită, agresată, de fapt se amplifică comportamentul problematic, nu se reduce. "

Centrul din Vişeu de Sus ar fi fost verificat de mai multe ori de reprezentanţii unor autorităţi din Germania dar - până acum - nimeni nu a identificat nereguli. Copiii susţin că nu erau niciodată lăsaţi singuri cu cei care veneau în control ca să nu poată povesti prin ce trec iar familiile lor nu îi credeau când povesteau că sunt bătuţi.

Centrul pedagogului neamţ avea aviz de funcţionare de la Ministerul Muncii. Iar ministrul a cerut acum să se verifice dacă instituţiile care trebuiau să controleze activitatea căminului şi-au făcut treaba.

Ambasada Germaniei a fost anunţată despre situaţia de la Vişeu de Jos. Patru dintre copiii internaţi în centru au fost luaţi în grijă de Direcţia pentru Protecţia Copilului Maramureş, până când vor ajunge în ţara rudele lor.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ”Catwoman” din atletism! Campioana olimpică i-a lăsat mască pe toți cu ținuta în care a câștigat cursa
FOTO ”Catwoman” din atletism! Campioana olimpică i-a lăsat mască pe toți cu ținuta în care a câștigat cursa
Citește și...
O familie din Brașov s-a trezit cu o mașină în casă. Imobilul a fost distrus

Proprietarii unei case din Perșani, județul Brașov, s-au trezit cu un perete al locuinței distrus, după ce o maşină a lovit clădirea.

Trei răniţi grav, după o întrecere între maşini pe A3, în Mureş

Trei bărbați au ajuns la spital, după ce o mașină a izbit puternic autoturismul care circula în față, pe autostrada A3, în judeţul Mureş.

Un tractorist băut a zdrobit 2 tineri care mergeau cu motocicleta. "Am auzit o bubuitură"

Accident grav în noaptea de duminică spre luni în localitatea Veștem, de lângă orașul Sibiu.

Recomandări
De luni, vremea se schimbă. Temperaturile scad brusc, cu până la 10 grade, iar ploile cuprind majoritatea regiunilor

România se mai bucură de două zile cu temperaturi de vară, însă vremea se va schimba începând de luni. Temperaturile vor scădea treptat, iar marți și miercuri maximele vor fi, în general, cuprinse între 14–15 și 23–24 de grade Celsius.

Sondaj în PSD înaintea votului pentru Guvernul Mureșan. Întrebarea lansată de Claudiu Manda

Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a lansat pe reţelele de spcializare un sondaj online cu întrebarea dacă PD ar trebui sau nu să voteze guvernul Siegfried Mureşan. 

Prima mare problemă raportată de Rusia în a doua zi a alegerilor parlamentare. Putin a găsit rapid vinovatul, dar fără dovezi

Autorităţile ruse au raportat sâmbătă mai multe atacuri informatice asupra sistemelor de vot şi liniilor de comunicaţii din ţară, în cea de-a doua zi a alegerilor parlamentare care se desfăşoară între 18 şi 20 septembrie, transmite Reuters.