Constructorii au întețit ritmul pe viitoarele autostrăzi. Se tem de scumpirea materialelor

×
Publicitate

Presați de apropierea iernii, dar mai ales de prețurile materialelor, mulți constructori au început să grăbească pasul lucrărilor. Și chiar să le încheie, cu câteva luni mai devreme.

În acest fel, antreprenorii fac economie de fonduri, iar unii chiar se apucă de alte proiecte. Inclusiv în cazul unor autostrăzi, ritmul a fost accelerat.

Peste 50 de muncitori sunt mobilizați pe unul dintre cele mai mari șantiere ale Primăriei Timișoara. Pe un bulevard de 2,4 kilometri se modernizează liniile de tramvai, canalizarea, rețelele electrice, cele de internet și sistemul de iluminat. Costul proiectului se apropie de 120 de milioane de lei.

Un stâlp care a fost licitat cu un preț de 1.700 de euro pe bucată, în momentul în care s-a dat comanda, și contractul a fost 4.500.

Ca să nu prindă scumpiri şi mai mari, una dintre firmele participante a cumpărat mai devreme materialele necesare și a schimbat orarul muncitorilor, astfel încât să termine treaba până la finalul anului. Termenul de finalizare a lucrărilor se reduce astfel cu cel puțin șase luni.


Horațiu Rada, antreprenor: „Am fost oarecum nevoiți să ne mobilizăm în vederea finanțării anticipate a materialelor pentru a beneficia de siguranța lor. Timpii de execuție în această perioadă critică, o perioadă nesigură, sunt esențiali.”

Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei: „Sunt în momentul de față câteva lucrări care sunt în fața graficului. Mult în fața graficului, și vor termina probabil în 60-70% din timp. În momentul în care ai stocul de care ai nevoie, orice fluctuație a pieței, orice problemă de logistică, este una care nu te va mai afecta. Înseamnă că poți să îți reglezi ritmul de lucrări.”

În Bihor se lucrează non-stop, în schimburi

În județul Bihor, constructorul șoselei care face legătura între centura orașului Oradea și Autostrada 3 a mobilizat 500 de muncitori care lucrează în schimburi, fără întrerupere, câte două săptămâni.

Emanuel Sass, reprezentant subantreprenor: „Acest tronson este finalizat în proporție de peste 35%, în numai 5 luni de zile, în comparație cu 6 luni de zile, cât aveam termenul de execuție pe acest tronson.”

Reporter: Economia de o lună, ce înseamnă? -

Emanuel Sass: „Bani câștigați".

Un ritm accelerat al lucrărilor se vede și în proiecte mari de infrastructură. Primul lot din autostrada Sibiu - Pitești, parte din A1, va fi gata cu patru luni mai devreme. Este vorba de porțiunea Sibiu - Boița, de 13 kilometri, contract în valoare de 600 de milioane de lei.

Călin Manda, responsabil tehnic execuție lucrări: „Dacă vremea ne ajută, atunci putem să finalizăm în termen mult mai rapid. În momentul de față, toți prestatorii și furnizorii își fac treaba pe șantier și vremea ne ajută."

Nu se stă nici pe lotul 4 din tronsonul Buzău - Focşani al Autostrăzii Moldovei. Constructorul, a câștigat contractul de peste 760 de milioane de lei în acest an. Potrivit Pro Infrastructura, dacă lucrările vor continua la fel de alert sunt șanse mari să nu fie depășit termenul de execuție, de 20 de luni.

Autostrada care leagă Muntenia de Moldova este un proiect început în 2016. Dar construcția propriu-zisă a demarat mult mai târziu. În total, are 13 loturi: pentru patru au fost semnate contractele de construcție, în cazul altor trei atribuirea a fost contestată, iar celelalte șase abia au fost scoase la licitație.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Firmă care deversa ape uzate în Marea Neagră, amendată la Mamaia. Ce au văzut inspectorii de la Garda de Mediu

Șantierele de pe Litoral afectează și calitatea apei mării, mai ales când constructorii încalcă legile, dar și regulile de bun simț.

O mașină a luat foc în mers, pe autostrada București - Pitești. În autoturism se aflau trei persoane

O maşină a luat foc, luni, în mers, pe autostrada Bucureşti – Piteşti, la kilometrul 34. La volan era o șoferiță, iar alături de ea doi pasageri. Cu toții au scăpat nevătămați.

Un tânăr de 30 de ani a fost la un pas de moarte, după ce a fost înjunghiat de un măcelar alături de care consumase alcool

Tentativă de omor în faţa unui bar din judeţul Dâmboviţa. Un tânăr de 30 de ani a fost la un pas de moarte, după ce a fost înjunghiat în abdomen de un măcelar alături de care băuse la cârciumă.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

Sorin Grindeanu, semnal pentru ieșirea din criza politică: „În acest moment suntem aproape de a avea o majoritate”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că, în acest moment, social-democraţii sunt aproape de a avea o majoritate în Parlament, pentru susținerea unui nou premier, care să conducă un Guvern cu puteri depline.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.