Țările europene care impun carantina obligatorie pentru românii nevaccinaţi

×
Publicitate

Din cauza ratei mari de infectări cu noul coronavirus, România a intrat pe lista roșie a Uniunii, astfel că multe țări europene impun restricții suplimentare pentru românii care ajung pe teritoriul lor.

În timp ce unele îi obligă să stea în carantină pe banii lor, dacă nu sunt vaccinați, altele cer testări suplimentare, inclusiv în cazul celor imunizați sau care au trecut prin boală.

Rezultatul negativ al unui test COVID nu îi mai poate scuti pe romanii nevaccinaţi de carantină dacă vor să intre pe teritoriul Germaniei. Restricţiile intră în vigoare de la miezul nopţii.

Erich Mocanu, jurnalist român în Germania: „E nevoie de testul negativ, dar cu 10 zile de carantină, cu opţiunea de a se anunţa din a cincea zi la ministerul sănătăţii regional, din oraşul lui, şi să depună acolo o cerere pentru eliberare din carantină, ca să meargă la un medic sau un laborator care face al doilea test COVID.

Dacă rezultatul este negativ, el trebuie înregistrat tot la ministerul sănătăţii, care ulterior va decide încetarea carantinei.”

De altfel, din cauza ratei mari de îmbolnăviri de la noi, mai multe ţări europene impun carantina obligatorie pentru românii nevaccinaţi, între 10 şi 14 zile. Chiar dacă fac dovada unui test negativ de Covid. Exceptând Slovacia, în Lituania, Letonia, Norvegia şi Malta, pe lângă cei vaccinaţi, scapă de izolare şi cei care au trecut prin boală în ultimele şase luni.

Reguli diferite sunt în Islanda, unde românii vaccinaţi trebuie să prezinte înainte de îmbarcare şi un test negativ de Covid. Iar Ucraina obligă fiecare cetăţean care intră pe teritoriul ei să aibă o asigurare medicală care să acopere costurile unui eventual tratament pentru Covid, dar şi costurile cu carantina.

Larisa Antal, corespondent PROTV: „Ţineţi cont însă că aceste informaţii se pot schimba de la o zi la alta, în funcţie de evoluţia îmbolnăvirilor. Aşa că dacă intenţionaţi să călătoriţi într-o anumită țară,, cel mai bine este să verificaţi site-ul Ministerului Afacerilor Externe, mae.ro. Intraţi aici, la atenţionări de călătorie COVID-19, după care daţi în partea de jos a paginii, unde veţi găsi lista cu ţări. Selectaţi-o pe cea în care vreţi să ajungeţi şi aici veţi găsi toate informaţiile de care aveţi nevoie.”

Ciprian Enea, consultant în turism: „În cazul în care avem o escală în altă ţară, trebuie să ne interesăm, să fim foarte atenţi cu privire la normele pe care ţara respectivă le aplică pentru turiștii aflați în tranzit, pentru cei care fac escală în aeroportul respectiv. Trebuie să fim pregătiţi să fim supuşi la testări suplimentare.”

Unele ţări, precum Germania, Slovacia sau Lituania, cer carantină inclusiv pentru copii mai mici de 12 ani. Pe când în Norvegia este suficient rezultatul negativ al unui test COVID.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Românii s-au întors la centrele de vaccinare. „M-am vaccinat pentru că aşa trebuie. Aşa se întâmplă şi în restul lumii”

În faţa noilor restricţii care vor intra în vigoare de la miezul nopţii, tot mai mulţi români merg să se vaccineze. Peste o sută de mii de persoane s-au vaccinat cu prima doză, numai în ultima săptămână.

Mărturii din infernul de la Constanța. Pompier, despre pacienți: „Nu mai aveau aer, erau speriaţi”

La ancheta tragediei din Constanța participă și experți de la Insemex Petroșani, care au fost chemați și la incendiile teribile de la Colectiv și Maternitatea Giulești.

Un avion a aterizat de urgență pe Otopeni după ce unui pasager i s-a făcut rău

Pompierii și medicii au fost chemați pe pista celui mai mare aeroport din țară, Otopeni, pentru că un avion a aterizat de urgență.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Bilanț tragic. 65 de motocicliști au murit pe șoselele din România în primele 8 luni din an, iar 244 au fost grav răniți

65 de motocicliști au murit pe șoselele din România în primele opt luni din an, iar 244 au fost grav răniți. Bilanțul tragic arată cât de vulnerabili sunt în trafic, mai ales când viteza nu le mai lasă timp să evite impactul.