Concurs de pescuit în Dâmbovița. Compeția care a adus laolaltă pescari din toată țara

×
Publicitate

Pasiunea pentru pescuit i-a adus loalaltă la o competiție de profil pusă la cale în Dâmbovița.

 

Vorbim despre domni cu experiență, puști la început de drum, dar și doamne pricepute. Toți au râvnit la marele premiu și au visat la capturi impresionante.


Nici bine nu răsărise soarele când pescarii au început să îşi pregătească undițele şi accesoriile, deloc puţine. Apoi au aşteptat să fie dat startul competiţiei, cu gândul la capturi impresionante, cu care să se laude.

În concurs s-au înscris inclusiv participanţi de-o şchioapă. Dar au fost şi doamne care şi-au arătat priceperea.

Copil: "Am venit de la 5 dimineaţa pe baltă și am luat premiul pentru cel mai mic pescar".

Pescar: "Sunt foarte bucuros că am avut ocazia să particip din nou la această competiție. Am prins capturi frumoase".

Pentru a se feri de soarele care a bătut cu putere, concurenţii au venit echipaţi cu umbrele. Iar la finalul zilei au plecat acasă relaxaţi, dar şi cu premii ori diplome.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62204097
Surpriză pentru șoferi. O bucată din drumul expres Craiova - Pitești ar putea fi finalizată înainte de termen

Primul drum expres din România, care se construiește între Craiova și Pitești, va avea un lot terminat până la finalul anului.

62204093
Un militar român, care a luptat în Irak și Afganistan, a fost condamnat pentru trafic de migranți

Un militar, care a luptat în Irak și Afganistan, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de migranți.

62204063
Vanghelie, după scandalul în urma căruia soția sa a ajuns la spital: „A fost doar o ceartă. O să mergem împreună la mare”

Oana Mizil, fost deputat PSD, le-a spus polițiștilor că a lovit-o partenerul ei de viață, Marian Vanghelie, cândva primarul Sectorului 5.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Toți minștrii au primit avize favorabile în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.

Metrou
Încă un incident grav la metrou. Un tânăr s-ar fi aruncat în fața trenului, în stația Constantin Brâncoveanu

O posibilă tentativă de suicid a avut loc marți, 20 octombrie 2026, în stația de metrou Constantin Brâncoveanu din București.