Comitetul Municipiului București pentru Situaţii de Urgenţă a decis intrarea Capitalei în scenariul roşu, de la miezul nopţii

×
Publicitate

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a decis, vineri, intrarea Capitalei în scenariul roşu, noile măsuri fiind aplicate din data de 25 septembrie, de la ora 00.00, a anunţat Florela-Antonela Ghiţă, suprefectul Capitalei.

Această hotărâre adoptată de către Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență, va intra în vigoare începând cu seara aceasta, de la ora 0, deci este vorba de 25 septembrie, 2021. S-a reglementat, având în vedere că s-a atins această rată a incidenței peste 3 la mia de locuitori. S-au pus în aplicare măsurile prevăzute de Hotărârea de Guvern 932/2021, cele referitoare și la certificatul digital. Adică, o întreagă serie de activități și de operatori economici vor trebui să respecte și să-și desfășoare activitatea cu privire la respectarea strictă a acestor prevederi.”, a anunțat Florela-Antonela Ghiţă, suprefectul Capitalei.

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a decis ca accesul în restaurante şi alte locaţii să se facă, de sâmbătă, cu certificatul verde COVID.

Incidenţa cumulată a cazurilor de COVID-19 în ultimele 14 zile este vineri, în Bucureşti, de 3,77 la mia de locuitori.

Astfel, „organizarea şi desfăşurarea activităţii instituţiilor publice sau private de cultură care administrează spaţii special destinate activităţilor cultural artistice în aer liber se pot realiza cu participarea a cel mult 1.000 de persoane pe scaune, cu asigurarea unei suprafeţe minime de 4 mp pentru fiecare persoană şi cu respectarea normelor de protecţie sanitară”, arată hotărârea CMBSU.

Totodată, „organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu un număr mai mare de 2.500 de spectatori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare”.

Astfel, conform hotărârii CMBSU, „pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu virusul SARSCoV-2 este obligatorie purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere gura şi nasul, pe o rază de 50 m în jurul unităţilor de învăţământ, pentru persoanele care staţionează în acest perimetru”.

Decizia CMBSU poate fi accesată AICI

De asemenea, „în aplicarea prevederilor art. 3 alin. (9) din Ordinul comun nr. 5196/1756/2021 al ministerului educaţiei şi al ministerului sănătăţii, este permisă desfăşurarea orelor de educaţie fizică doar în spaţii deschise, fără obligativitatea purtării măştii de protecţie”

Totodată, „În condiţiile alin. (1), organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care se află în una dintre următoarele situaţii:

a) sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

b) prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore;

c) prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore;

d) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2”.

În plus, organizarea şi desfăşurarea activităţii instituţiilor publice sau private de cultură care administrează spaţii special destinate activităţilor cultural artistice în aer liber se pot realiza cu participarea a cel mult 1.000 de persoane pe scaune, cu asigurarea unei suprafeţe minime de 4 mp pentru fiecare persoană şi cu respectarea normelor de protecţie sanitară.

De asemenea, „organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleiaşi familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane. Participarea este permisă doar pentru persoanele care se află în una dintre următoarele situaţii:

a) sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

b) prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore;

c) prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore;

d) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2”.

 

Este permisă desfăşurarea de către sportivii profesionişti, legitimaţi şi/sau de performanţă a activităţilor de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber, iar activităţile de pregătire fizică în spaţii închise sunt permise în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii.

„În spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul Municipiului Bucureşti cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spaţiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii”, conform sursei citate.

În spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul Municipiului Bucureşti cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care se află în una dintre următoarele situaţii:

a) sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

b) prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore;

c) prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore;

d) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

Fostul prefect al Capitalei Alin Stoica a afirmat, vineri, că Instituţia Prefectului Bucureşti este sub presiune politică şi nu respectă termenele legale pentru constatarea intrării în scenariul roşu, în cazul în care incidenţa trece de 3 la mia de locuitori.

El a adăugat că rata de infectare de 3 la mie în municipiu a fost depăşită din 22 septembrie, iar termenul legal de 48 de ore pentru luarea măsurilor de către CMBSU a fost depăşit. „Vinovaţii nu trebuie căutaţi în Prefectură, ei sigur îşi fac treaba corect, ci în rândurile politicienilor care intervin într-un proces tehnic, menit să protejeze sănătatea bucureştenilor”, a mai precizat Stoica.

Incidenţa în Capitală este vineri de 3,77 la mia de locuitori.

 

 


 

Articol recomandat de sport.ro
Cecul de la US Open rotunjește averea Soranei Cîrstea: câte milioane a adunat doar din tenis
Cecul de la US Open rotunjește averea Soranei Cîrstea: câte milioane a adunat doar din tenis
Citește și...
Peste 400 de localități din țară au rata de infectare la 14 zile mai mare sau egală cu 3 la mie. DOCUMENT

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a transmis, vineri, că 417 localităţi au rata de infectare la 14 zile mai mare sau egală cu 3 la mie, 60 fiind municipii şi oraşe.

Subvenții mai mari pentru transport, termoficare și ajutoare sociale, aprobate de Consiliul General al Municipiului Bucureşti

Potrivit proiectului de rectificare bugetară, subvenţiile pentru transportul în comun cresc cu 200 de milioane de lei, subvenţia pentru termoficare se majorează cu 78 de milioane de lei, iar sumele destinate ajutoarelor sociale cresc cu 110 milioane lei.

Raport INSP: 91,5 din decesele înregistrate în perioada 13-19 septembrie 2021 au fost la persoane nevaccinate

Potrivit unui raport al Institutului Național de Sănătate Publică, din perioada 13-19 septembrie 2021, 91,5% din decesele înregistrate au fost la persoane nevaccinate. 

Recomandări
Cum a cheltuit România banii din PNRR pentru Educație. Investițiile care au mers bine și proiectele care au rămas în urmă

România a încheiat PNRR cu un bilanț mixt în Educație. Componenta dedicată acestui domeniu a avut alocate 2,79 miliarde de euro, însă până la 1 septembrie 2026 au fost absorbite 996,66 milioane de euro, adică 35,7% din total.

Partidul de extremă dreapta AfD a câștigat detașat în Saxonia-Anhalt. Prezența la vot a fost cea mai mare de la reunificare

Partidul de extremă dreapta AfD - Alternativa pentru Germania - sărbătorește victoria detașată în alegerile legislative din landul estic Saxonia-Anhalt. 

Mesajul lui Nicușor Dan la început de an școlar: „România are încă multe restanțe de rezolvat în educație”

Preşedintele Nicuşor Dan afirmă, în mesajul transmis luni, la începerea anului şcolar, că educaţia nu înseamnă doar note, cataloage sau examen, ci și încrederea pe care un profesor o oferă unui elev.