Comisia Europeană, decizii în favoarea agricultorilor. În ce situații pot primi bani de la Bruxelles

×
Publicitate

Comisia Europeană vine cu schimbări importante, în urma protestelor fermierilor din întreaga Europă.

Agricultorii nu vor mai fi obligați să-și lase terenurile necultivate, dar dacă vor face asta de bunăvoie, vor primi un sprijin financiar, suplimentar. În plus, fermierii care au mai puțin de zece hectare vor fi scutiți de anumite controale și sancțiuni.

Comisia Europeană propune scutirea fermierilor de la obligația de a lăsa pârloagă o parte din terenuri. Dacă aleg totuși să facă asta sau optează pentru plantarea de gard viu și de arbori, vor primi un sprijin financiar suplimentar prin intermediul unei eco scheme, care va trebui stabilită de fiecare stat în parte.

Pentru a reduce birocrația, agricultorii care au ferme mai mici de zece hectare nu vor mai fi supuși controalelor sau penalizarilor. Asociațiile de fermieri estimează că din cei peste 720.000 de agricultori din România, înregistrați la APIA, în jur de 500.000 sunt în această situație.

Ion Cioroianu, vicepreședintele Asociației Fermierilor din România: "Îl ajută, hai să zicem așa, să nu mai fie stresat. Pentru că, uneori, controalele sunt exagerate. Ei trebuie să respecte regulile, dar nu mai sunt controlați și verificați ca până acum. Însă există și pericolul, vedeți, în condțiile în care avem probleme cu dăunătorii, cu boli la plante, ca în condițiile în care ei nu respectă aceste reguli să se răspândească la fermierii mijlocii și mari."

De asemenea, fermierii ar putea alege să își diversifice culturile, în loc să le rotească. Iar în cazuri extreme, când condițiile meteo sunt nefavorabile, țările pot aplica derogări temporare de la toate aceste masuri.

Și ca o noutate, Comisia Europeană a lansat un sondaj online, pentru a afla direct opiniile și îngrijorările fermierilor din întreaga Europă.

Întrebările sunt scurte, iar chestionarul este disponibil în toate limbile, inclusiv în română. Sondajul este deschis până pe 8 aprilie, iar rezultatele preliminare vor fi prezentate până la mijlocul lunii aprilie. Rezultatele sondajului vor fi incluse într-o analiză mai detaliată care urmează să fie publicată în toamna acestui an.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62434854
Trump, atacat de fosta sa consilieră: „Nu poate să gestioneze banii țării”. Fostul președinte, acuzat că „cerșește” ajutor

Donald Trump nu stă atat de bine la capitolul finanțe pe cât dă impresia. Fostul președinte american trebuie să plătească o amendă de 464 de milioane de dolari, dar nu dispune de această sumă.  

62434813
Decizia bizară a Alinei, mama fetelor de 2 și 4 ani care ar fi fost otrăvite de tată. „În pat i-a găsit”

O dramă petrecută într-o familie de români, cutremură Spania. Judecat pentru violență domestică, pentru că își agresa frecvent iubita, un bărbat de 35 de ani și-ar fi otrăvit cele două fiice, după care şi-a luat zilele.

62434805
„Planeta este în pragul colapsului”. ONU a declanșat „alerta roșie”

Un nou raport al Organizaţiei Meteorologice Mondiale, aflată sub egida ONU, avertizează că planeta va fi "în pragul colapsului" după 2023, după ce s-au doborât recorduri în materie de poluare, încălzire globală şi concentraţii de gaze cu efect de seră.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 1
SURSE: Dodecalogul PSD pentru Luca Niculescu. Ce vor social-democrații în schimbul voturilor pentru viitorul Guvern

În timpul discuțiilor de la sediul PSD, liderii social-democrați i-ar fi transmis premierului desemnat Luca Niculescu o listă cu 12 măsuri ugente, transmit surse politice.

Sorin grindeanu 2026 2
PSD, decizia finală referitoare la premierul desemnat, Luca Niculescu. Anunțul lui Sorin Grindeanu

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat într-o conferință de presă că social-democrații ar putea susține Guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu, dacă vor fi îndeplinite două condiții.

Vlcsnap 2026 10 08 10h14m13s506
A început pelerinajul Sfintei Parascheva de la Iași. Peste 11.000 de oameni așteaptă deja la racla Cuvioasei

La Iași, a început, în joi dimineață, cel mai mare pelerinaj din țară. Timp de o săptămână, sute de mii de oameni sunt așteptați să treacă pe la racla Sfintei Parascheva.