Comisia Europeană a prelungit restricţiile asupra importurilor de cereale ucrainene pentru 5 ţări, printre care și România

62354645
Profimedia

Comisia Europeană a prelungit restricţiile pentru importurile de cereale din Ucraina până la data 15 septembrie, a anunțat, marţi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

"A apărut deja Regulamentul Uniunii Europene în Jurnalul Oficial. Restricţiile pentru importurile de grâu, porumb, rapiţă şi floarea-soarelui din Ucraina se prelungesc până pe data 15 septembrie. Se dovedeşte faptul că am avut constanţă, am reuşit să transmitem informaţiile necesare, iar Comisia Europeană a înţeles greutăţile cu care se confruntă fermierii şi a decis asupra acestui aspect, având în vedere că în scurt timp intrăm la recoltat şi trebuie să avem spaţiile libere, dar şi posibilitatea de a valorifica producţia atât intern cât şi extern", a precizat Petre Daea.

În ceea ce priveşte deblocarea celui de-al doilea pachet de sprijin pentru fermierii afectaţi de importurile ieftine din Ucraina, în valoare de 100 de milioane de euro, în cadrul căruia Comisia a propus alocarea unei sume de aproape 30 de milioane de euro pentru România, ministrul Agriculturii a transmis că în prezent se aşteaptă conformarea Ungariei de a suspenda măsura unilaterală pe care a luat-o.

"Sper ca Ungaria să se conformeze şi să-şi suspende măsura unilaterală pe care a luat-o, pentru că este condiţie impusă de Comisia Europeană. Sper ca după prelungirea restricţiilor pentru importurile de cereale din Ucraina, după apariţia Regulamentului 1100 din 5 iunie 2023, Ungaria să-şi suspende măsura, iar Comisia să dea drumul la bani", a mai spus ministrul Agriculturii.

Comisia Europeană a anunţat luni că UE a extins până în 15 septembrie restricţiile la importurile de cerealele din Ucraina cerute de cinci state membre, care caută să-şi protejeze sectorul lor agricol, transmit Reuters şi Xinhua.

În 2 mai, Uniunea Europeană a impus restricţii până pe 5 iunie, pentru importurile de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe din floarea soarelui provenite din Ucraina, în ideea de a diminua oferta în exces de cereale în Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia. Aceste ţări s-au plâns că cerealele ieftine din Ucraina fac producţia locală neprofitabilă. Executivul comunitar a precizat că în această perioadă, grâul, porumbul, rapiţa şi seminţele din floarea soarelui provenite din Ucraina vor putea fi vândute în orice altă ţară din blocul comunitar.

Pe de altă parte, luni, Bruxelles-ul a decis să reducă numărul produselor afectate de restricţii, de exemplu nu se vor mai aplica restricţii la seminţele de însămânţare. De asemenea, tranzitul mărfurilor către alte state membre UE încă este permis, prin "coridoarele de solidaritate" (create pentru a ajuta Ucraina să-şi exporte cerealele după ce nu şi-a mai putut folosi porturile de la Marea Neagră).

"Aceste măsuri continuă să fie necesare pentru o perioadă limitată de timp, ţinând cont de circumstanţele excepţionale ale perturbărilor logistice şi a capacităţii limitate de stocare a cerealelor, înaintea sezonului de recoltare, cu care se confruntă cele cinci state membre", a informat Comisia Europeană.

Anterior, UE a liberalizat toate importurile din Ucraina în ideea de a ajuta autorităţile de la Kiev să contracareze invazia rusească. Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia au devenit rute de tranzit pentru cerealele din Ucraina care nu au mai putut fi exportate pe mare din cauză că porturile ucrainene au fost blocate din cauza războiului.

Săptămâna trecută, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a făcut un apel pentru eliminarea necondiţionată a tuturor restricţiilor la export impuse produselor agricole ucrainene cu ocazia discuţiilor cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Încă din luna mai, Petre Daea, alături de omologii săi din alte patru state membre ale Uniunii Europene, respectiv Bulgaria, Ungaria, Polonia şi Slovacia, au transmis o scrisoare forului comunitar prin care au solicitat restricţionarea importurilor de produse agricole ucrainene şi prelungirea termenului şi după data de 5 iunie. Acesta a precizat că măsura propusă vine în sprijinul fermierilor români care astfel nu se vor mai confrunta pe piaţa autohtonă cu o concurenţă a produselor din Ucraina.

Articol recomandat de sport.ro
Vinicius Jr. și-a făcut operație estetică! Starul lui Real Madrid este de nerecunoscut
Vinicius Jr. și-a făcut operație estetică! Starul lui Real Madrid este de nerecunoscut
Citește și...
ANR: Incendiul de la bordul navei Gas Lisbon a scăzut în intensitate. Situaţia este în continuare monitorizată de autorităţi

Reprezentanții Autorității Navale Române (ANR) au anunțat, miercuri, că incendiul de la bordul navei Gas Lisbon a scăzut în intensitate, menționând că situația este în continuare monitorizată de autorități. 

De ce nu a participat Rheinmetall la licitația pentru Șantierul Mangalia, deși primește fonduri SAFE pentru modernizare

Pachetul de 920 de milioane de euro, finanţat prin SAFE, destinat cumpărării a patru nave de patrulare, a fost justificat prin faptul că şantierul naval Damen Mangalia va fi preluat şi modernizat de Rheinmetall. 

Măsuri pentru protejarea sănătăţii populaţiei din zonele afectate de inundaţii. Recomandările autorităților

Ministerul Sănătăţii a solicitat direcţiilor de sănătate publică să ia toate măsurile necesare pentru protejarea sănătăţii populaţiei din zonele afectate de inundaţii, în colaborare cu autorităţile locale şi inspectoratele pentru situaţii de urgenţă.

Recomandări
”Fără precedent”. OpenAI recunoaşte că un agent AI autonom a scăpat de sub control și a atacat infrastructura unui startup

OpenAI a anunţat marţi că un agent autonom bazat pe cele mai avansate modele de inteligenţă artificială ale companiei a scăpat de sub control în timpul unui test de securitate.

Cod roşu de ploi şi vijelii în judeţul Tulcea, până joi dimineaţa. Alerte de vreme rea în mai multe zone. HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, mai multe avertizări de vreme instabilă, inclusiv un Cod roşu ce urmează să afecteze judeţul Tulcea, până joi dimineaţa.

Managerul Spitalului Județean Piatra-Neamţ a sunat la 112 după un control inopinat. Ce descoperire a făcut

Poliţiştii efectuează o anchetă la secţia Ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra-Neamţ, după ce managerul unităţii sanitare a sesizat, marţi seara, mai multe nereguli.