Comandant de navă acuzat de italieni de trafic de droguri. Românul susține că este nevinovat

×
Publicitate

Un comandant de navă din Constanța este acuzat de autoritățile italiene că ar fi participat la una dintre cele mai mari operațiuni de trafic de droguri din Marea Mediterană.

Zece tone de hașiș au fost descoperite pe vasul condus de român, acum un an. Comandantul, spune însă, că nu a avut nici un amestec pentru că echipajul său l-ar fi sechestrat și ar fi adus drogurile la bord. El cere ajutorul autorităților române și susține că a ajutat la descoperirea drogurilor.

10 tone de haşiş au descoperit anul trecut de trupele speciale ale Gărzii Financiare Italiene la bordul navei Quest, comandată de românul Adrian Florin Tănase în vârstă de 64 de ani.

Vaporul plecase din Malta, iar procurorii italieni susţin că drogurile în valoare de peste 20 de milioane de euro au fost încărcate pe mare, intre Maroc și Algeria.

Comandantul român spune însă că el a fost sechestrat de echipajul său imediat după ce au plecat în voiaj şi a aflat de droguri doar atunci când acestea erau încărcate la bord.

Adrian Florin Tănase, comandantul navei: "Nu puteam vorbi cu telefonul mobil pentru că nu aveam semnal, nu puteam declanşa alarma SOS pentru că făcea zgomot. Am fost avertizat că mă aruncă în apă peste bord dacă încerc să fac ceva necugetat."

Adriana Giulianu, soţia navigatorului: "El a fost forţat cu pistolul la tâmplă. Sechestrat după cum v-am spus a observat pe hubloul cabinei unde fusese încuiat că s-au apropiat nişte bărci care au început să descarce ceva pe vas. A aflat apoi că erau de fapt droguri."

Haşişul ar fi trebuit să ajungă în Libia, în orașul Tobruk. Autorităţile italiene au interceptat însă nava în sudul Siciliei şi au găsit drogurile ascunse într-un compartiment folosit drept congelator. Comandantul susţine că a ajutat la operaţiunea de capturare printr-un mesaj codat.

Adrian Florin Tănase: "La o chemare a unei nave militare, am spus portul de provenienţă a fi Gibraltar ceea ce era imposibil şi a creat suspiciune că ceva nu este în regulă."

Adrian Mihălcioiu, lider ITF: "În această zonă au fost din nou interceptaţi de această navă de gardă de coastă italiană, au fost arestaţi toţi şi nava a fost dusă la Catania şi aicea au fost încarceraţi."

10 persoane printre care şi căpitanul român au fost reţinute de autorităţile italiene şi trimise în arest pentru trafic de droguri.

Adrian Florin Tănase a stat şapte luni într-un penitenciar din Sicilia, în condiţii greu de imaginat spune el. Abia în urmă cu patru luni i s-a permis arestul la domiciliu din cauza vârstei şi a problemelor de sănătate.

El a cerut ajutorul preşedintelui Klaus Iohannis, Ministerului de Externe şi reprezentanţilor Federaţiei Internaţionale a transportatorilor.

Adrian Mihălcioiu, lider ITF: "Putem să îl ajutăm prin faptul că îi scriu acum rechizitoriul de apărare. Tehnic vorbind explicându-i că făcând un lucru pe navă era pentru demascarea acesteui transport şi nu că a participat la el."

Câţiva dintre membrii echipajului navei Quest au fost deja condamnaţi şi încarceraţi pentru trafic de droguri. Procesul comandantului roman este în derulare.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62097025
Reacția hazlie a unor copii care au primit legume de la Moș Nicolae

Așteptat cu emoție, Moș Nicolae a lăsat joi seară în ghetuțe daruri, iar copilașii le-au descoperit cu sclipire în ochi.

62094945
Cutremur cu magnitudinea de 6,1. Ce zonă a fost afectată

Un cutremur cu magnitudinea 6,1 s-a produs vineri în arhipelagul Tonga, la 160 kilometri vest-nord-vest de localitatea Hihifo, informează Serviciul de Prospectare Geologică al Statelor Unite (USGS), citat de agenţia Xinhua.

62096996
Scandal din cauza jocurilor de noroc. S-a trezit cu casa vandalizată din cauza unei datorii

De supărare că un tânăr din Craiova nu le mai plăteşte datoriile făcute la poker, mai mulţi recuperatori l-au somat în fel şi chip, l-au ameninţat şi în cele din urmă i-au aruncat în casă mai multe sticle incendiare.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.