Deși în teorie e păzită non stop, Coloana Infinitului a fost din nou vandalizată

×
Publicitate

Deşi ar fi trebuit păzită cu sfinţenie, Coloana Infinitului a fost din nou vandalizată.

Cineva a ţinut să-şi scrie numele la baza operei lui Constantin Brâncuşi, aşa cum în ultimii ani au mai făcut-o şi alţii, fără să fie conştienţi de valoarea monumentului.

Teoretic, un poliţist local are misiunea de a fi permanent cu ochii pe turişti, dar iată că misiunea lui dă şi erori.

Poliţist local către turişti: “Cât ține spaţiul verde, vă rog.”
Turişti: “Mulţumim! Facem o poză şi ieşim.”
Poliţist către turişti: “Nu, nu, nu depăşiţi spaţiul verde, vă rog!”.
Turişti: “Ok, hai să facem o poză.”

Aşa trebuie întâmpinaţi turiştii care vin să vadă Coloana Infinitului, pentru că unii dintre ei nu înţeleg că avem şi o obligaţie morală să o protejăm. Şi totuşi, acum câteva zile, cineva a scrijelit numele „ANDY", pe unul dintre module.

În zonă au fost instalate şi camere de supraveghere, dar, culmea, până în această dimineaţă acestea erau nefuncţionale. Acum Primăria Târgu Jiu cere o anchetă pentru a vedea cine este de vină pentru cele întâmplate.

Ana Maria Mereanzu, purtător de cuvânt Primăria Târgu Jiu: “În urma acestui incident va fi declanşată o anchetă la nivelul Poliţiei Locale a Municipiului Târgu Jiu pentru a se verifica dacă poliţiştii locali şi au făcut sau nu datoria în privinţa păzirii Coloanei fără Sfârşit.”

Poliţiştii s-au autosesizat şi ei şi au deschis un dosar penal. Este al treilea în ultimul an în care fac cercetări pentru distrugere.

Ion Lazăr, purtător de cuvânt IPJ Gorj: “Până în prezent au mai fost sesizate alte două astfel de evenimente. Într-un caz a fost aplicată o sancţiune contravenţională de 500 de lei, iar în celălalt caz s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de distrugere.”

Turiştii cred că amenzile ar trebui mărite astfel încât cei prinşi pe picior greşit să simtă că au distrus o operă de artă.

Turistă: “Dacă cineva ia o amendă serioasă se va gândi puţin.”

Turist: “Amendă sau pur şi simplu să aflăm cine a făcut o şi, între ghilimele, să fie făcut de râs în faţa lumii.”

La un moment dat autorităţile luaseră în calcul îngrădirea Coloanei, dar ideea nu este pe placul celor care vin aici să admire opera lui Constantin Brâncuşi.

Turist: “Este un lucru rău aceasta îngrădire pentru că într-o vreme în România era nu călcaţi pe iarbă. În general, o restricţie, ce începe cu nu, atrage acţiuni contrare.”

Ansamblul Monumental Calea Eroilor este principala atracţie turistică din Târgu Jiu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
61972831
Un bărbat a venit cu 10 lei la barbut și le-a luat toți banii prietenilor. În final, a fost bătut

Doi bărbaţi din Boteni, Argeş, nu au putut accepta înfrângerea la un joc de zaruri. Un prieten care iniţial a avut la el doar 10 lei le-a luat toţi banii la barbut.

61972822
Un copil de 2 ani a căzut într-o groapă plină cu apă, săpată de părinți în curte

Un băieţel de 2 ani din judeţul Iaşi este în stare critică la spital, după ce a căzut într-o groapă plină cu apă. Părinţii voiau să facă în curte o nouă toaletă, însă nu au astupat săpăturile, care în urma ploilor au devenit o capcană plină cu apă.

61972823
Percheziții la braconieri: polițiștii au găsit carne de porc mistreț într-un frigider

Mai multe arme şi cartuşe au fost confiscate de poliţiştii din Caraş-Severin, într-un dosar de braconaj care a ajuns deja la judecătorie. Două persoane sunt anchetate.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.