Un copil de 2 ani a căzut într-o groapă plină cu apă, săpată de părinți în curte

×
Publicitate

Un băieţel de 2 ani din judeţul Iaşi este în stare critică la spital, după ce a căzut într-o groapă plină cu apă. Părinţii voiau să facă în curte o nouă toaletă, însă nu au astupat săpăturile, care în urma ploilor au devenit o capcană plină cu apă.

Băieţelul a fost salvat la limită de un vecin care ştia manevrele de resuscitare şi acum este internat la pediatrie, în Iaşi.

Accidentul nefericit este anchetat de Poliţie, iar părinţii ar putea fi traşi la răspundere pentru neglijenţă.

Copilul se juca în curte cu surioara lui de 4 ani, nesupravegheat de părinţi. Într-o clipă de neatenţie, a căzut în groapa plină cu apă!

Mama copilului: "Aici s-a întâmplat.”
Reporter: “Era acoperit?”
Mama copilului: “Nu, a venit ploaia şi a rămas aşa."

Mama copilului: "Eram în casă, spălăm rufe şi în două minute cât soţul făcea curat în curte, copilul a dispărut.”
Reporter: “În ce stare este acum?”
Mama copilului: “În comă, ori trăieşte, ori moare, nu se ştie".

Copilaşul a fost găsit în stare de inconștiență de către tatăl său, iar un vecin a început imediat manevrele de resuscitare. Între timp, părinţii au sunat la 112, şi un elicopter SMURD a venit de urgenţă de la Iaşi şi l-a preluat pe băieţel în stare gravă.

Vecină: "Eram în curtea casei şi aud deodată valeu, văleu. Iubirea lui tata, ce ai făcut tată? Văleu o murit copilaşul, cum a murit, s-a înecat. unde? aveau o groapă de wc".

Vecin: "L-am văzut pe tatăl băiatului cu el în braţe, era disperat. Nu ştia ce să-i facă. când am ajuns am zis sunaţi la salvare şi am sunat eu. A venit vecinu, a văzut că e grav şi a sunat la elicopter".

Băiatul este în stare critică la Spitalul de Copii Sf. Maria din Iaşi, la terapie intensivă, iar medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor lui de supravieţuire.

Mătuşa copilului: "Nu ne vine să credem. Dacă el a crescut nepoţii şi tot la el s-a întâmplat... nu pleca nicăieri fără dânşii."

Poliţiştii încearcă acum să afle exact cum s-a întâmplat nenorocirea.

Deşi părinţii spun că l-au scăpat din ochi preţ de câteva minunte, starea lui este extrem de gravă. Acum este internat la Terapie Intensivă a Spitalului de Copii Sf. Maria, conectat la aparate. Dar nu în comă indusă.

Medicii spun că următoarele două zile, în funcţie de evoluţia situaţiei, vor putea face un prognostic mai clar.

Părinţii veghează cu rândul pe holurile spitalului şi se roagă ca băiatul lor să scape cu viaţa.

Pe de altă parte, poliţiştii au început acum o investigaţie, iar cei de la Asistenţa Socială din comună au transmis autorităţilor că totul este un accident nefericit, iar părinţii au dat întotdeauna dovadă de responsabilitate şi grijă faţă de cei mici.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61972823
Percheziții la braconieri: polițiștii au găsit carne de porc mistreț într-un frigider

Mai multe arme şi cartuşe au fost confiscate de poliţiştii din Caraş-Severin, într-un dosar de braconaj care a ajuns deja la judecătorie. Două persoane sunt anchetate.

61972821
O profesoară a venit la examen cu telefonul ascuns în lenjeria intimă. Cum a fost prinsă

Situaţie jenantă la examenul de titularizare din Argeş, unde o profesoară a fost prinsă cu telefonul mobil în...lenjeria intimă.

61972820
Un bărbat eliberat din închisoare i-a furat lănțișorul de la gât unei bătrâne, în Capitală

Un bărbat abia eliberat din închisoare şi care avea interdicţie de a se afla în Capitală a fost prins de poliţiştii bucureşteni la scurt timp după ce a smuls un lănţişor de la gâtul unei femei de 80 de ani, pe care apoi l-a amanetat pentru 900 de lei.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.