Specialiștii spun că nu mai vorbim doar de eroziunea clasică. Vântul a bătut tot mai tare, iar curenții marini și-au modificat direcția, ca urmare a schimbărilor climatice. Astfel, nisipul este mutat constant și se formează diferențe de nivel
Furtunile puternice din ultimele săptămâni și-au lăsat amprenta pe plajele de pe litoralul românesc, mai ales în stațiunea Mamaia. Cel mai bine se poate observa din dronă. Porțiuni întinse de plajă par terasate, ca și cum ar fi fost tăiate în trepte.
Marea mușcă din nisip bucățică cu bucățică. Vântul care bate dinspre sud împinge valurile pe o direcție diferită față de ce eram obișnuiți până acum, iar curenții trag nisipul și îl duc larg. În loc ca plaja să se așeze uniform, se formează aceste margini abrupte.
Dacă până acum acest tip de eroziune era întâlnit pe zone mai mici, în prezent el are loc pe porțiuni foarte întinse.
Adrian Bîlbă – doctor în științe: "Se realizează o schimbare puțin a tiparului curenților și a aspectului țărmului. Zonele de eroziune se modifică, este un fenomen cumva normal, explicat prin încălzirea globală."
Specialiștii numesc acest fenomen de eroziune cliffing, un termen care provine din studiile realizate de cercetători străini.
Alex Trandafir – climatolog: "Avem curentul care a început să bată dinspre sud, ceea ce duce la eroziuni mai puternice de coastă, în special în zonele mai joase cum este Mamaia, Eforie, unde din ce ne arată modelele, pe lângă eroziune accentuată avem și marea care crește cu 3-4 milimetri pe an. Vom vedea schimbări nu doar temporare, ci și schimbări de durată."
Cei de la Apele Române spun că vor interveni înainte de începerea sezonului estival, astfel încât turismul să nu fie afectat.
Anamaria Agiu – purtător de cuvânt Apele Române: "Acțiunile vor consta în igienizare mecanică și manuală, nivelarea nisipului, scoaterea treptată a gardurilor de stuf. Astfel încât plajele să fie pregătite pentru noul sezon estival."
Lucrările vor începe luna aceasta și vor fi lucrări pe toată linia țărmului de la Năvodari până la Vama Veche.