Clan din Bihor, reținut după ce a vandalizat locuința și mașinile unor rivali. Suspecții, implicați în rețele de droguri

×
Publicitate

Mai mulți membri ai unui clan din Bihor, care controlează rețele de cămătărie, prostituție și droguri, sunt cercetați de polițiști, în urma unei răfuieli cu o altă grupare.

Bihorenii voiau să-și extindă rețeaua și în Arad, acolo unde se află clanul rival, ceea ce a reaprins conflicte mai vechi între cele două tabere.

Sâmbătă, în urma a nouă percheziții, patru suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore.

Mascații, polițiștii și procurorii arădeni au intrat peste suspecții din Bihor încă de la primele ore ale dimineții.

Au încercat să-i prindă, după ce, în august, aceștia au vandalizat o locuință și două mașini care aparțineau clanului din Arad. Potrivit unor surse din anchetă, cei din Bihor voiau să-și extindă rețeaua de cămătărie, prostituție și trafic de droguri și în județul vecin, însă acolo s-au „lovit” de gruparea rivală.

Mădălin Florin Herbei, purtător de cuvânt IPJ Arad: „Bănuiții ar fi spart cu sticle mai multe geamuri ale unui imobil din Arad, precum și geamurile a două autoturisme.”

Doi suspecți au fugit în străinătate

La descinderile de sâmbătă, au fost ridicați cinci suspecți. În urma audierilor, patru au fost reținuți, iar al cincilea a fost eliberat. Alți doi ar fi plecat în străinătate, înainte să fie prinși.

Tot la percheziții, au fost găsite mai multe sume de bani, un pistol, o sabie, echipamente speciale de comunicare și substanțe despre care anchetatorii cred că ar putea fi droguri.

Problemele dintre cele două clanuri s-au accentuat în 2009, când cei din Bihor l-au înjunghiat pe un membru al grupării din Arad. Incidentul de atunci s-a soldat cu condamnări, iar relațiile au rămas tensionate.

De curând, membrii celor două tabere s-au luat din nou la harță - de această dată online, pe TikTok. Și plănuiau să participe la un concurs oficial de lupte în cușcă, în urma căruia susținătorii ar fi trebuit să se ia la bătaie și în afara ringului.

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
62578375
Alegeri în Moldova. ”Scrutinul este crucial, va fi monitorizat de peste 3.400 de observatori naționali și internaționali”

Astăzi, cetățenii moldoveni își aleg reprezentanții în Parlament. Vorbim de un scrutin considerat decisiv pentru viitorul Republicii Moldova.  

62578374
Accident în Buzău. O autospecială a Poliției, lovită în timpul unei misiuni de un livrator care le-ar fi tăiat calea

Intervenția unui echipaj de poliție din Buzău s-a încheiat înainte să înceapă. Autospeciala în care se aflau agenții avea semnalele acustice și luminoase în funcțiune atunci când s-a ciocnit cu o mașină de livrări.

62578283
Premierul Ilie Bolojan a adus un omagiu cardinalului Lucian Mureșan, la Blaj: „Sunt aici în semn de respect”

Premierul Ilie Bolojan a fost ieri la Blaj, la Catedrala „Sfânta Treime”, unde este depus trupul cardinalului Lucian Mureșan.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 1
DOCUMENT. Ce prevede programul de guvernare Luca Niculescu-PSD. Planul pentru fiecare minister

Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare al cabinetului său. Documentul prevede o serie de planuri și priorități pentru fiecare domeniu care se află în grija executivului.

Luca niculescu 2
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu. Lista completă: de la PSD la independenți

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seară la Parlament lista cu cei 19 demnitari care ar forma viitorul Guvern, dacă vor fi agreați în comisii și votați în plen.

Manuale
Cum arată noile manuale școlare, schimbate pentru prima dată după peste 20 de ani. „Sunt foarte diferite”

Primele manuale pentru liceu, înnoite după mai bine de două decenii, vor pleca în curând către școli. Autorii spun că volumele sunt mai subțiri, iar copiii pot afla mai multe informații prin accesarea unor coduri QR, care-i trimit spre resurse digitale.