Circulaţie în condiţii de iarnă în mai multe judeţe. Zonele unde se circulă îngreunat

62044554

Traficul rutier este îngreunat, duminică, pe şosele din 17 judeţe, din cauza viscolului şi stratului de zăpadă depus pe carosabil, vizibilitatea fiind redusă din cauza condiţiilor meteorologice, informează Centrul Infotrafic.

Astfel de fenomene meteorologice se înregistrează în judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Covasna, Vrancea, Buzău, Braşov, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Sibiu, Vâlcea, Gorj şi Hunedoara.

"În judeţul Prahova, ninge pe DN 1, între staţiunea Sinaia şi limita cu judeţul Braşov, pe alocuri este zăpadă depusă pe carosabil. În aceleaşi condiţii de trafic se circulă şi pe DN 1A, între localitatea Cheia (kilometrul 157) şi judeţul Braşov. S-a depus, pe alocuri, un strat de zăpadă de un centimetru. Se acţionează cu material antiderapant, trafic redus", informează informează Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Traficul este redus şi în judeţul Braşov, unde s-a depus un strat subţire de zăpadă. Ninge uşor pe DN 1 şi DN 1A şi se acţionează cu material antiderapant.

Pe DN 7, în judeţele Argeş, Vâlcea şi Sibiu, ninge şi se circulă în condiţii de iarnă, iar DN 2,în judeţele Bacău, Neamţ şi Suceava, circulaţia se desfăşoară fără probleme, în condiţii de iarnă. Valorile de trafic sunt reduse şi se acţionează cu material antiderapant.

Pe tronsonul Bucureşti - Piteşti al autostrăzii A1 nu sunt precipitaţii, traficul fiind redus, iar pe tronsonul Sibiu - Deva, carosabilul este umed, fără probleme de circulaţie.

"Pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, pe tronsonul kilometric 12 (Bucureşti) - 35 (Fundulea), carosabilul este parţial umed (nu sunt precipitaţii), între kilometrii 35 (Fundulea) - 64 (Lehliu Gară), ninge uşor, carosabilul fiind umed, iar pe tronsonul kilometric 64 (Lehliu Gară) - Constanţa, ninge abundent, strat subţire de zăpadă depus pe carosabil. Se circulă în condiţii de iarnă, traficul rutier fiind redus", precizează Centrul Infotrafic.

Conform aceleiaşi surse, în Vaslui, din cauza viscolului puternic, un autoturism a rămas blocat pe un drum comunal din localitatea Valea Plopii, iar într-o altă zonă a judeţului, în câmp deschis, un tir nu poate înainta în rampă. Drumarii acţionează cu material antiderapant.

Poliţiştii le recomandă şoferilor să manifeste prudenţă la volan, să se asigure şi să semnalizeze înainte de schimbarea direcţiei de deplasare şi să crească distanţa de siguranţă între vehicule. În plus, trebuie să se verifice, înainte de a porni la drum, ca autovehiculele să aibă în funcţiune sistemele de dezaburire, care să le asigure o bună vizibilitate.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62101306
Șofer spulberat de tren, în apropiere de Timişoara. Victima, în stare gravă
O mașină a fost lovită, duminică dimineață, de trenul Interregio care circula pe ruta Timişoara - Târgu Mureş și în care se aflau 70 de persoane, traficul fiind blocat.
62101299
Pericol pe autostrada Timișoara-Arad. Șoferi filmați în timp ce se șicanează în trafic
Scene şocante au fost surprinse de nişte martori, în trafic, pe autostrada Timișoara-Arad.
62101261
Precizările conducerii Spitalului Floreasca după cazul femeii incendiate pe masa de operație
Un incident dramatic s-a petrecut la spitalul Floreasca din Capitală. O femeie este în stare critică după ce a fost arsă în sala de operație, chiar înaintea unei proceduri chirurgicale.