Cine este românul care îl va înlocui pe Tibi Ușeriu la cel mai greu maraton din lume

×
Publicitate

Avram Iancu i-a startul miercuri la ultramaratonul Arctic Ultra 6633. Este a doua încercare a românului, care, anul trecut, s-a oprit după doar 68 de kilometri.

Atunci a acuzat o accidentare la gambă, dar acum este decis să ajungă la finish. Tibi Uşeriu este românul care a câştigat de trei ori cel mai greu maraton din lume - 6633 Arctic Ultra.

Avram Iancu a plecat vineri dimineaţa din Bucureşti, cu destinaţia Whitehorse, Canada. Acolo este cartierul general al concurenţilor de la Arctic Ultra 6633. Cu 24 de ore înainte de start, sportivul născut la Petroşani şi-a verificat tot echipamentul.

Înainte de a pleca în cea mai grea cursă din lume, Avram Iancu a făcut antrenamente încă din ziua în care a ajuns în Canada.

15 concurenţi s-au înscris anul acesta în cursa de 618 km considerată cea mai grea de pe planetă mai ales că se desfăşoară dincolo de Cercul Polar, în Canada. Organizatorii le-au atras atenţia că în orice moment pot suferi degerături şi că trebuie să respecte reguli clare pe perioada maratonului.

Martin Like, organizatorul cursei: "Vă rog să mergeţi pe partea stângă a drumului! Aceasta este chiar o regulă strictă! Știu că uneori când nu vezi maşini ore în şir, când ninge, nu prea ştii pe unde se mai afla partea stângă a drumului, dar vă rog să daţi dovadă de respect şi atunci când auzit vreo maşină să vă retrageţi în partea stângă. Ultimul lucru pe care ni-l dorim este să mergeţi pe mijlocul drumului."

Avram Iancu are de 41 de ani şi este bibliotecar în Petroşani, judeţul Hunedoara. El a reuşit să traverseze înotând Canalului Mânecii şi a parcurs traseul Dunării de la izvoare şi până la vărsare. Avram Iancu s-a retras de la maratonul arctic după 68 de kilometri, suferind o accidentare la picior. Bistriţeanul Tibi Uşeriu este românul care a reuşit să câştige de trei ori Arctic Ultra.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!a 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62026747
Proiectile descoperite de localnici pe un câmp din Vrancea. Cum au dat de ele

Șase proiectile explozive au fost descoperite, marți și miercuri, pe raza unei comune din Vrancea, unde localnicii făceau lucrări agricole.

62026345
Fetiță de 3 ani, dusă cu elicopterul SMURD în Capitală. Ar fi înghițit pastilele bunicii

O fetiță de trei ani dintr-o comună din Râmnicu Vâlcea a fost dusă de urgență la un spital din Capitală, după ce a înghițit medicamentele bunicii.

62026740
Petre Daea a mers în inspecție și s-a întristat. „E în stare de funcționare, dar nu”

Seceta s-a instalat în sudul şi estul ţării, în timp ce ministrul Agriculturii inspectează staţiile de pompare pentru irigaţii din anii '80.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.