Cine este Alexandru Bălan “Colo”, vloggerul cercetat de poliție pentru că ar fi instigat la violență împotriva minorelor

×
Publicitate

Un vlogger cu aproape un milion de urmăritori este cercetat de Poliția Capitalei, după ce a instigat la viol într-unul dintre filmulețele postate online.

În termeni extrem de duri, tânărul de 28 de ani descrie modul în care ar agresa o minoră de 16 ani.

Imaginile au declanșat un val indignare pe rețelele sociale, iar psihologii atrag atenția că acest limbaj este cu atât mai periculos, cu cât este urmărit de mulți copii și adolescenți.

Cine este vloggerul Alexandru Bălan „Colo”

 

Alexandru Bălan, cunoscut sub numele de Colo în mediul online, este urmărit doar pe contul de Youtube de 850.000 de persoane.

Le vorbește cu orele sutelor de mii de adolescenți despre jocuri, mașini și relații. Într-un episod, cu un limbaj explicit, le-a spus copiilor, profund greșit, cum ar proceda cu o minoră de 16 ani.

Alexandru Bălan Colo: „Astăzi am văzut o fată, cred că avea 16 ani, i-am văzut toată (...) . Sincer vă spun mi-a plăcut, de ce să mănânc (...). Dar aia merită (...). Adică la modul (...), să o (...), să îi zici o (...), să îi dai (...), să o (...). Eu am niște fetișuri mai ciudate”.

În același episod, Alexandru Bălan își duce ideea mai departe.

Alexandru Bălan Colo: „Dacă nu eram într-o relație cu iubita mea, (...) toatele fetele de 15, 16 ani”.

Poliția Capitalei a deschis o anchetă

 

Imaginile au ajuns deja la Poliția Capitalei, care s-a sesizat din oficiu și a demarat verificări. Plângeri au fost depuse și la parchet de către mai multe asociații care luptă pentru egalitatea între femei și bărbați.

Andreea Rusu, Centrul FILIA: „Este extrem de grav pentru că publicul lui este preponderent format din adolescenți și adolescente, persoane care nu au de unde să își ia informații credibile despre acte sexuale și consimțământ, astafl încât el vorbește și normalizează acte de viol, acești tineri ajung să considere că este normal”.

Părerile toxice se imprimă în personalitatea copiilor

 

Este și opinia psihologilor care spun că aceste păreri toxice se imprimă în personalitatea copiilor tocmai pentru că vloggerii sunt considerați idoli de către adolescenți.

Bogdan Ion, psiholog:Statul o să facă sau nu o să facă un lucru, dar accesul nostru ca părinți este direct la copii, iar dacă nu ne implicăm la timp ne va costa mult mai mult. Ne va costa în termenii de ceea ce se întâmplă cu adolescenții noștri când cresc și aici nu mă refer doar la viol pentru că sunt încurajări venite și pentru a abandona studiile. Îi văd ca pe niște modele, însă nu realiaza oricât ar încerca să îi copieze, sunt doar exploatați pentru vizualizări."

Vloggerul a transmis că totul a fost doar o glumă proastă

 

După valul de indignare de pe rețelele sociale, vloggerul a transmis că totul ar fi fost doar o glumă proastă.

Alexandru Bălan Colo: „Aceste clip a fost extras dintr-un live de al meu de acum câțiva ani, nu reprezintă valorile mele.”

I-am cerut un punct de vedere, însă Alexandru Bălan nu ne-a răspuns la mesaje.

Ascuzandu-te în spatele rețelelor sociale dă falsă impresie că ești într-o lume virtuală, care nu este reală. Greșit. Conform Curții Constituționale, Facebook înseamnă spațiul public așa că dacă hărțuiești pe cineva online ai același șanse să fii pedepsit ca atunci când ai comite fapta pe stradă sau în oricare alt spațiu public.

Cosmin Andreica, sindicat de poliție: „Un asemenea mesaj poate să aducă răspunderea penală pentru persoana care instigă la orice infracțiune, fie că vorbim de viol, în acest caz, sau orice altă infracțiune prevăzută de legea penală.”

Nu este pentru prima dată când vloggerii îi influențează pe copii să comită infracțiuni.

Anul trecut, în luna octombrie, un invidid care își spune pe internet Gaju Kyun, prieten cu Alexandru Bălan, s-a filmat în timp ce a lăsat un copil de 10 ani să îi conducă mașina. Și atunci, polițiștii au anchetat cazul.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Oamenii sunt îngroziți: urșii au luat cu asalt străzile din Târgu Mureș

Urșii seamănă panică în cartierele din Târgu Mureș. Oamenii au sunat speriați la 112 și au anunțat că o ursoaică cu doi pui și încă un alt animal au ajuns printre blocuri.

Aproape 3.000 de români, luaţi în Armată. Câţi bani vor primi

Pe timp de pandemie, armata română a devenit extrem de atractivă. Șomajul tehnic și ideea unui loc de muncă sigur, acum, când lumea este dominată de nesiguranță, i-au adus pe tot mai multi români la centrele de înrolare.

Guvernul, sancționat de CCR. Prevederi neconstituționale referitoare la achizițiile publice

Curtea Constituţională a României a admis, marţi, sesizarea Avocatului Poporului referitoare la prevederi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului pentru modificarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice.

Recomandări
La munte e plin de turiști, dar hotelierii spun că încasările s-au prăbușit și cu 30%. Cum fac românii economie în drumeții

Cei care au ales muntele au găsit o vreme excelentă. Stațiunile, zonele de promenadă și muzeele au fost pline de oameni, dar aglomerația n-a adus și venituri în plus la hoteluri si restaurante. 

Viitură apocaliptică în Nepal: 800 morți, mii de dispăruți. Efort disperat de salvare a 830 de oameni prinși într-un tunel

Bilanțul viiturii catastrofale produse la granița dintre Nepal și China continuă să se agraveze. Până acum au fost recuperate aproape 800 de trupuri neînsuflețite, iar numărul dispăruților trece de 2.500. 

Sondaj: Trei sferturi dintre bucureșteni cred că România merge într-o direcție greșită. Mare surpriză în opțiunile de vot

Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat de CURS la nivelul Capitalei.