Cine a fost de vină în cazul femeii din Bihor, care a fost declarată decedată și a „înviat”: „Era s-o îngroape”

×
Publicitate

O femeie din Bihor, găsită în casă în stare de inconștiență, a fost declarată moartă de polițistul din comună.

Așa că rudele s-au apucat să facă pregătiri pentru înmormântare.

Numai că, a doua zi, în timp ce familia aștepta medicul să declare oficial decesul, femeia a început să miște. După ce și-au revenit din șoc, oamenii au chemat ambulanța.

Femeia a fost dusă la spital, în comă profundă și cu hipotermie severă. Ca prin minune, pacienta și-a revenit, iar acum este în stare stabilă. Autoritățile vor să afle cine a fost de vină pentru încurcătura care a speriat tot satul.

Rudele se pregăteau să o înmormânteze pe femeia de 76 de ani, care locuiește singură în satul Beznea din Bihor. Cu o zi în urmă, un polițist chemat de vecinii care nu o mai văzuseră, a găsit-o în casă, i-a luat pulsul și a crezut că este moartă.

Localnică: „Și spunea că a venit poliția și n-a mișcat și a crezut că-i moartă. Și-a tras clopotele în două zile și mâine era s-o îngroape."

Polițistul a sunat la medicul de familie care i-a spus că o să treacă mai târziu să constate decesul, dar n-a mai ajuns în acea zi.

A doua zi, în timp ce era adus sicriul și doctorul tot nu venise, femeia și-a mișcat mâna, iar cei din jurul ei au încremenit.

Vecină: „Am auzit că a murit. După două zile, am auzit că a înviat.”

Reporter: „Și se pregăteau de înmormântare?” 

Vecină: „Da, a venit. Și sicriu i-a luat. A vrut, și apoi când a vrut, a auzit că și-a ridicat o mână.”

Reporter: „Și s-au speriat oamenii?”

Vecină: „Păi sigur că s-au speriat. Pe mine m-a chemat o fată de aici. Zice: „Nana Stela, hai că a înviat Sabina”. Tulai, Doamne, ne-am speriat."

Un nepot a sunat imediat la SMURD și la Poliție, iar ulița s-a umplut de lume. Vecinii și-au făcut cruce când au văzut-o pe femeie dusă cu ambulanța.

Vecin: „Da. Deci, personal, eu am văzut sicriul ieșind din curte. Și-am văzut SMURD-ul, am văzut poliție și pe bătrână dusă, dimineață, pusă pe targă și ridicată din curte.”

Reporter: „Dar ce-a zis lumea, s-a minunat de reînvierea asta?”
 
Vecin: „Păi cum să nu se minuneze. Vă dați seama, că n-a fost totuna să vezi, după ce-i declarat mort, că se ridică."

Adrian Borcea, șef UPU Oradea: „La sosirea la UPU era în comă profundă, cu hipotermie severă, stabilă hemodinamic, dar viața îi era pusă în pericol de ansamblul acesta, asociere comă și hipotermie profundă. Pulsul, în general, este greu de simțit, uneori chiar și de profesioniști."

Carmen Pantiș, președinte Colegiul Medicilor Bihor: „Este absolut necesară anunțarea medicului de familie sau, în lipsa acestuia, să se sune la 112. Singurul abilitat să constate decesul unei persoane este medicul de familie sau medicul de pe ambulanță."

Ca să afle cine a greșit, polițiștii au demarat o anchetă.

Alina Fărcuța, purtător de cuvânt IPJ Bihor: „Polițiștii de Investigații Criminale, din cadrul Poliției Aleșd, s-au sesizat din oficiu, în cauză, și au întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul infracțiunii de neglijență în serviciu, în acest stadiu, față de faptă.”

Medicul de familie, care a fost chemat de polițist și nu a mai ajuns, a refuzat să facă declarații. Ancheta va stabili dacă are partea lui de vină în această poveste de groază.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62160200
Un bărbat de 67 de ani a murit, după ce a fost lovit de un TIR în timp ce traversa strada

Un bărbat de 67 de ani și-a pierdut viața luni seară, după ce a încercat să traverseze drumul național care face legătura între Constanța și sudul litoralului.

62158469
Ce a răspuns Raed Arafat când a fost întrebat dacă își va face vaccinul anti-Covid

Secretarul de stat în cadrul Ministerului de Interne, Raed Arafat, a explicat că vaccinul împotriva Covid-19 se administrează de două ori şi că ar putea avea câteva efecte secundare, de scurtă durată.

62160198
Ce rol va avea Armata în campania de vaccinare a populației împotriva Covid-19

Ministerul Apărării Naţionale va asigura transportul terestru şi aerian pentru toate dozele de vaccin de la sosirea în ţară a acestora, dar şi preluarea şi transportul la centrele de vaccinare de pe teritoriul României, afirmă ministrul Nicolae Ciucă.

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nazare, Pîslaru, Țoiu și Tanczos, chemați de Nicușor Dan pentru o „ședință de lucru” la Cotroceni Ce se află pe ordinea de zi

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Tollro
Probleme „tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.