Ciclistul Bogdan Coman a pornit într-o cursă umanitară pentru Eva. Fetița a fost diagnosticată cu leucemie acută

×
Publicitate

Ciclistul Bogdan Coman a pornit într-o cursă de 500 de kilometri pentru o cauză nobilă. Vrea să aducă în atenția oamenilor cazul Evei, o fetiță de 3 ani si jumătate din Brașov, diagnosticată cu leucemie acută.

Bogdan și-a propus să pedaleze 500 de kilometri în 24 de ore. Sâmbătă a pornit din Brașov și a ajuns pe Transfăgărășan, iar apoi s-a întors în oraș.

Bogdan Coman, ciclist: „Ideea e să aducem lumii în atenție cauza Evei, să cunoască, se adună bănuți, sunt conturile tatălui puse la dispoziție”.

De aprope un an și jumătate, de când a primit cumplitul diagnostic de leucemie acută, micuța Eva a făcut numeroase ședințe de chimioterapie și un transplant de măduvă. Acum își continuă drumul spre vindecare la o clinică din Roma, unde se află în prezent cu părinții ei. Alți 2 cicliști s-au alăturat cursei pentru a susține cauza.

Alex Șerban, ciclist: „Am și eu o fetiță de trei ani care mi-a dat asta ieri și îmi imaginez ca părinte cum ar fi și am vrea să spunem pentru cei care sunt părinți să facă ce pot. Pentru Eva este haștagul cu care puteți căuta pe social media”.

Cursa continuă și duminică, din Brașov până pe Valea Prahovei și înapoi. Conturile pentru donații sunt afișate pe grupul de Facebook „Călătoria Evei pentru viață".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62259634
S-a deschis circulația pe podul de la Fetești. Taxa pentru plata tarifului de tranzitare va rămâne suspendată

Circulaţia pe podul de la Feteşti, peste braţul Borcea, s-a deschis integral joi. Timp de patru luni s-a circulat alternativ pe un singur sens.

62364069
Un nou accident pe ”Drumul morții”. Patru victime după impactul dintre o mașină și două TIR-uri. FOTO

Drumul naţional 2 este complet blocat, sâmbătă după-amiază, în judeţul Suceava, în urma unui accident în care au fost implicate două autotrenuri și un autoturism. Patru persoane au fost rănite.

62364051
Producătorii români mizează tot mai mult și pe export. Ce produse trimitem cel mai mult peste graniță

Pentru că au cerere, producătorii români mizează tot mai mult și pe export. Așa se face că în ultimii ani am trimis în toată lumea brânzeturi, mezeluri, conserve și uleiuri. Sunt mai ieftine și au gust, spun cei din industrie.

Recomandări
62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Sorin grindeanu dominic fritz
PSD îi cere lui Dominic Fritz să renunţe la funcţia de preşedinte al USR: „A știut că fapta sa este ilicită”

Reprezentanţii PSD îi cer lui Dominic Fritz să renunţe la funcţia de preşedinte al USR şi la ''sinecura de la partid, plătită cu mii de euro din banii de subvenţie ai formaţiunii'', şi să îşi caute de lucru în mediul privat.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, și liderul pieței de restructurare și insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.