Chinul îndurat de cadrele medicale care luptă cu Covid-19. ”Suntem la limită!”
În timp ce bolnavii sunt tot mai mulți, peste o mie în fiecare zi, medicii sunt aceeași. La fel și asistentele, infirmierele și restul angajaților din spitale, care poartă un război fără de sfârșit.
Epuizați, după 4 luni de îngrijit bolnavi, unii dintre ei, convalescenți la rândul lor, simt costumele de protecție tot mai grele și sufletele, tot mai încărcate.
Cel mai mult îi doare că boala pare încă o glumă pentru unii români, chiar și din rândul celor care o poartă și sunt internați.
Dragoș Zaharia, medic la Institutul Marius Nasta: "Suntem cam la limita capacității de muncă, suntem același personal medical, dar cu un număr mult mai mare de pacienți și suntem cam la limită. Și dacă vine un număr dublu, nu știu dacă vom face față.”
Dragoș Zaharia este medic la Institutul Marius Nasta din Capitală. Lupta cu boala, dar și cu ignoranța.
Dragoș Zaharia, medic la Institutul Marius Nasta: ”Pe mine m-a șocat o parte a populației care pur și simplu nu crede în existența coronavirusului. Mă mai șochează ce se întâmplă pe litoral, faptul că avem spitale aglomerate, iar pe litoral nu respectă regulile. Este o ignorare a muncii noastre, o desconsiderare a muncii, ceea ce nu e normal totuși."
Și Daniela Voinea, asistentă la Nasta, simte uneori că o lasă puterile.
Reporter: "Cum vă este ziua?”
Daniela Voinea, asistentă Institutul Marius Nasta: ”La fel ca multe din ultimele 4 luni. Extrem de obositoare. Cel mai greu e faptul că nu mai am timp pentru familie aproape deloc, nu mai am timp pentru hobby-uri, faptul că te simți neputincios, că nu îi poți ajuta pe toți. Ne luptăm cu oamenii care nu cred, care vin să se testeze, nu poartă mască, ne iau peste picior. Mi se întâmplă des să ajung acasă și să nu mai vreau să aud nimic, să fie liniște. Să nu mai văd pe nimeni, din păcate.”
Reporter: ”Vă simțiți tristă în acele momente?”
Daniela Voinea, asistentă Institutul Marius Nasta: ”Nici nu vă imaginați, nici nu vă imaginați. Dacă credeam că sindromul de burnout e doar o poveste care se întâmplă din când în când unora, cred că o mare parte din noi suntem în plin sindrom."
E greu mai ales atunci când tot mai mulți oameni se îmbolnăvesc pentru că nu cred că se pot îmbolnăvi.
Victoria Bîrluțiu, medic spitalul municipal Sibiu: "Pentru mine este șocant să vină un pacient cu manifestări respiratorii care inclusiv și astăzi e la oxigen, abia respiră, și care să îmi spună: ”doamna doctor am covid?” Și i-am explicat că da și următoarea întrebare: "trebuie să fiu la număr?". Foarte greu să reacționezi, dacă în fața unor simptome, o persoană bolnavă deja și cu o formă severă de boală nu acceptă boala. Da, este dezarmant pentru că ai senzația că joci un teatru din punctul lor de vedere."
Apăsate de boala și de moarte, cadrele medicale își ascund durerea sub echipamentele făcute să le protejeze trupurile, nu și sufletele.
Mirela Bădescu, medic spitalul municipal Sibiu: "Chiar dacă nu ne-am dat seama de acest stres, am devenit mai irascibili, mai necomunicativi, mai expeditivi, atât cu colegii, cât și cu cei de acasă. Cu toate că eram obișnuiți cu acest ritm de lucru la SMURD, faptul că a trebuit să purtăm aceste echipamente de protecție a dus la o accentuare a oboselii. Făceam pauză la 6 ore să mâncăm, după care reveneam iar la acest costum de protecție. Ne-am ales cu dermatită de contact, cu tulburări de vedere, cu vertis, cu tot felul de simptome."
Ei îi ajută pe pacienți să lupte cu boala și de cele mai multe ori îi salvează. Toți îi putem ajuta atât de ușor, având grijă de noi.
